Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Menopauza este cunoscută mai ales pentru bufeuri și schimbări de dispoziție, însă poate veni și cu o serie de simptome mai puțin discutate, inclusiv modificări ale pielii, scrie Fox News.
Studiile arată că majoritatea femeilor se confruntă cu probleme dermatologice pe măsură ce înaintează în vârstă, în special cu una pe care multe nu au mai experimentat-o din adolescență: acneea.
Dr. Amy Wechsler, dermatolog și psihiatru cu dublă certificare în Manhattan, este specializată în tratarea femeilor aflate în perimenopauză și menopauză care se luptă cu acneea, uneori pentru prima dată în viață.
„Pentru ele este îngrozitor, pentru că nu au mai avut niciodată așa ceva, le este complet străin”, a declarat ea pentru Fox News Digital. „Există un impact psihologic major: acneea scade stima de sine și încrederea, provoacă anxietate și, uneori, depresie.”
Potrivit medicului, pentru majoritatea femeilor există două „vârfuri” ale acneei: unul în adolescență și un altul în perimenopauză și menopauză.
„Sunt multe femei care au avut tenul curat timp de 20 de ani, iar apoi, în jurul vârstei de 40 de ani, încep din nou să se confrunte cu erupții”, a explicat ea. „De data aceasta, acneea apare mai ales în zona inferioară a feței, bărbie și linia maxilarului, acolo unde acneea hormonală este cea mai frecventă.”
„Vin la cabinet femei între 35 și 55 de ani care se plâng simultan de riduri și coșuri și spun că se simt prea tinere pentru riduri și prea bătrâne pentru acnee.”
În timp ce bărbații cu predispoziție genetică pot continua să aibă acnee și la vârste înaintate, la femei componenta hormonală este esențială între finalul anilor 30 și începutul anilor 50, în perioada perimenopauzei și menopauzei.
De regulă, acneea dispare după finalizarea menopauzei, a mai spus medicul.
Unele studii au sugerat că medicamentele GLP-1 pentru slăbit și diabet ar putea crește riscul de acnee, însă alte cercetări nu au confirmat această legătură.
„Văd zilnic pacienți care iau GLP-1, așa că dacă ar exista o corelație clară, probabil aș fi observat până acum”, a precizat Wechsler.
Principalul tratament pentru acneea asociată înaintării în vârstă vizează reglarea hormonală.
„Spironolactona este un tratament specific pentru acneea hormonală la femei”, a explicat medicul. „Blochează testosteronul să se lege de receptorii din zona inferioară a feței.”
Terapia de substituție hormonală sau anticoncepționalele pot ajuta, de asemenea, însă tratamentul diferă de la caz la caz.
„Unele paciente au doar puncte negre sau albe și nu au nevoie de tratament oral”, a spus ea. „În aceste situații, recomandăm tratamente topice, de obicei retinoizi precum Differin, Retin-A sau tretinoin. Sunt eficiente pentru coșurile mici și au și efect anti-aging, stimulând producția de colagen.”
În anumite cazuri, Wechsler prescrie doze mici de doxiciclină, un antibiotic cu efect antiinflamator.
„Dacă acneea este mai extinsă sau afectează partea superioară a feței, uneori încercăm doze mici de Accutane. Totul depinde de persoană și de severitatea acneei.”
Pe lângă genetică și hormoni, stresul influențează semnificativ sănătatea pielii, a subliniat medicul. Unul dintre cele mai eficiente remedii este somnul de calitate, considerat perioada „antiinflamatorie” în care organismul se reface.
„Din păcate, mulți americani nu dorm suficient”, a spus Wechsler. „Adulții au nevoie de șapte ore și jumătate – opt ore de somn. Atunci nivelul cortizolului este cel mai scăzut, iar hormonii de vindecare sunt la cote maxime.”
Pentru reducerea stresului zilnic, ea recomandă exerciții fizice, aer curat, interacțiune socială, stretching sau respirație profundă.
Pentru persoanele predispuse la acnee, alegerea produselor cosmetice este esențială.
„Este foarte important ca toate produsele să fie non-comedogenice sau fără ulei”, a explicat ea. „Asta înseamnă că au fost testate și nu blochează porii.”
De asemenea, este important ca fața să fie spălată după sport și seara, iar machiajul să fie îndepărtat înainte de culcare.
Pentru cei care nu observă îmbunătățiri după două luni de utilizare a produselor fără prescripție, medicul recomandă consultul dermatologic.