Lungul drum al Europei pentru a deveni arsenalul Ucrainei

În ciuda ajutorului militar de miliarde de euro acordat de țările UE, industria de apărare europeană este încă departe de a deveni arsenalul Ucrainei, consideră experții consultați de agenția AFP, notează publicația boursorama.com.

Washingtonul este principalul susținător militar al Kievului, furnizând arme în valoare de 44,5 miliarde de dolari de la invazia rusă din 24 februarie 2022. Dar incapacitatea Congresului de a debloca noi ajutoare și posibilitatea alegerii în noiembrie a lui Donald Trump, care este sceptic sau chiar ostil față de continuarea sprijinului american, plasează o responsabilitate mai mare asupra europenilor.

Cele 27 de state membre au oferit deja un ajutor militar de 28 de miliarde de euro Ucrainei de la invazie și vor oferi încă 20 de miliarde de euro în 2024, potrivit șefului diplomației UE, Josep Borell. Dar „trebuie făcut mai mult”, a îndemnat cancelarul german Olaf Scholz.

Deși europenii și-au mărit bugetele de apărare, iar unii, precum președintele francez Emmanuel Macron, au proclamat trecerea la o „economie de război”, doar nouă țări au cheltuit anul trecut mai mult de 2% din PIB pentru apărare.

Dar nu și Germania, Franța sau Italia, cele mai bogate trei țări din Uniune, cu industrii de apărare puternice.

„Țările europene nu și-au mărit bugetele în mod fenomenal de la invazia Ucrainei și nici nu au făcut multe comenzi la producătorii lor”, observă economistul în domeniul apărării Renaud Bellais.

Uzinele funcționează la capacitate maximă pentru anumite echipamente destinate Ucrainei sau pentru a reface stocurile naționale de rachete antiaeriene sau antitanc, obuze și tunuri.

Autonomie strategică

Deși este în întârziere în ceea ce privește planurile sale de producție de obuze de 155 mm, UE se așteaptă să fabrice 1,4 milioane până în 2025, mai mult decât cele 1,2 milioane planificate de Statele Unite.

„Capacitatea de producție în Europa nu este chiar atât de nesemnificativă, dar este destul de fragmentată – 15 producători de obuze în 11 țări, de exemplu – și deloc coordonată”, a declarat pentru AFP Bellais.

Satisfacerea nevoilor ucrainenilor „va lua timp”, iar fabricarea echipamentelor poate dura „câteva luni, chiar câțiva ani”, potrivit acestuia.

Acest punct de vedere este împărtășit de Christian Mölling, de la think-tank-ul german DGAP, care consideră că „baza industrială de apărare europeană nu este capabilă să răspundă nevoilor în timp de război”. Reducerea dimensiunilor în urma sfârșitului Războiului Rece a dus la „pierderea capacității de a crește producția”.

De asemenea, unele state care doresc să-și consolideze rapid resursele militare au tendința de a favoriza achizițiile de serie (adică de echipamente existente), în detrimentul industriei europene și în beneficiul Washingtonului, care este văzută ca garantul securității lor, notează el.

Potrivit Institutului de relații internaționale și strategice (IRIS), cu sediul la Paris, din cele 100 de miliarde de euro de achiziții de armament făcute de cei 27 din 2022 până la jumătatea anului 2023, 63% au fost făcute din Statele Unite și 13% din Coreea de Sud.

“Egoismul național”

Fără garanții privind afacerile viitoare, producătorii europeni rămân reticenți în a investi în capacități de producție suplimentare, în ciuda eforturilor Bruxelles-ului de a încuraja comenzile grupate între state.

Aleksandra Koziol, cercetător la Institutul Polonez de Afaceri Externe (PISM), subliniază că „rămâne deschisă întrebarea dacă creșterea cheltuielilor pentru apărare în UE va duce la o consolidare a industriei sale (…) sau, dimpotrivă, la o dependență sporită” față de Washington.

Nevoia de autonomie strategică europeană nu este împărtășită de toată lumea, în special de statele din Europa Centrală și de Est, care nu văd niciun interes economic în acest sens. Industria lor de apărare „nu este în măsură să contribuie în mod semnificativ la proiectele europene”, afirmă Mölling.

Fiecare stat își promovează campionii naționali atunci când îi are, „din păcate, suntem încă într-o logică a egoismului național”, deplânge Renaud Bellais, care constată, de asemenea, o „tensiune între discursul despre apărare și constrângerile bugetare”.

„Ne este frică, dar nu suficient de frică pentru a ne schimba modul de gândire”, rezumă el.

Cu toate acestea, „dacă europenii nu își integrează complet efortul de apărare și nu funcționează ca o singură entitate, nu vor putea niciodată să egaleze capacitățile americane”, avertizează Mark Cancian, de la think-tank-ul american CSIS.

Ce s-ar întâmpla dacă europenii ar lua locul americanilor în Ucraina? „Procesul a început deja”, mărturisește un diplomat ucrainean, „va dura ceva timp, trebuie doar să rezistăm”.