Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele Republicii Belarus, Aleksandr Lukaşenko, a anunţat marţi că unităţi ale armatei sunt desfășurate la frontiera de vest a republicii și plasate în stare de alertă maximă, ca reacţie la o pretinsă ameninţare din afară, potrivit agenţiilor străine de presă, citate de Agerpres.
Referindu-se la o pretinsă ‘tensionare a situaţiei’ la graniţa de vest a ţării, Lukaşenko a evocat declaraţii făcute de unii lideri occidentali. ‘Au apărut declaraţii (despre Belarus – n.r.) ale reprezentanţilor unor ţări occidentale, inclusiv şefi de stat, care în genere nu ştiu unde se află Belarus’, a spus el, făcând aluzie la criticile Occidentului faţă de reprimarea cu violenţă a manifestaţiilor paşnice.
În acelaşi timp, Ministerul Apărării de la Minsk a anunţat marţi că mai multe bombardiere au fost mobilizate la patrularea graniţei de vest a Belarusului, ca parte a unor antrenamente de luptă, conform unui comunicat citat de RIA Novosti.
Duminică, la un miting al susţinătorilor săi, Lukaşenko – care se confruntă cu o mişcare uriașă de contestare în urma alegerilor prezidenţiale din 9 august, considerate falsificate de opoziţie şi de Occident – i-a îndemnat pe belaruşi să-şi apere ţara de ingerinţele externe, după ce Polonia şi statele baltice au propus să medieze între putere şi opoziţie pentru organizarea ‘unei mese rotunde de reconciliere naţională’.
Încercând să-şi fidelizeze structurile militarizate, Lukaşenko a acordat marţi medalii unui număr de peste 300 de reprezentanţi ai Ministerului de Interne ‘pentru servicii ireproşabile’, unii fiind direct implicaţi în represaliile declanşate împotriva manifestanţilor.
Cu toate acestea, Ministerul de Interne a recunoscut că o ‘mică parte’ a forţelor poliţiei a demisionat pe fondul manifestaţiilor de protest împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, intrate în cea de-a zecea zi. Într-un comunicat al biroului de presă al ministerului se face apel la poliţişti să nu-şi abandoneze posturile, conform Agerpres.
Sursa foto: Administrația Prezidențială din Belarus
Degeaba sunt teupele la vest. Problema ta va veni de la est 🙂
O, da! De la fratii rusi care unde au fost chemati in ajutor nu s-au mai dat dusi vreodata
S-au pus cu spatele la pericol.
S-au regrupat strategic intr-o zona sigura.
Altfel, te pomeneai cu vreunu mai iute de deget ca trage in omuletii verzi care vin din est… si dupa aia, nu stii ce mai urmeaza.
Ajuns la putere în Belarus pe o platformă anti-corupție. Mai mult ca sigur că individul ăsta si-ar găsi o grămadă de susținători în România. 🙂