G4Media.ro

Ludovic Orban, atac la miniştrii PNL: Nu ne sunt şefi, dimpotrivă /…

sursa foto: Facebook

Ludovic Orban, atac la miniştrii PNL: Nu ne sunt şefi, dimpotrivă / Ce le datorăm lor, miniştrilor? / Nu Guvernul conduce partidul, ci partidul trebuie să conducă Guvernul, asta este regula

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, i-a atacat în termeni duri pe miniştrii care îl susţin pe Florin Cîţu, el afirmând că aceştia „nu sunt şefi”, ci trebuie să servească interesele oamenilor, iar partidul nu este condus de Guvern, ci situaţia trebuie să fie invers. „Păi ce le datorăm lor, miniştrilor? Cum să accept ca un ministru să dea afară şapte liberali numai pentru că ei sunt susţinătorii preşedintelui Partidului Naţional Liberal care l-a propus pe ministrul respectiv: păi ce, el e şeful nostru sau el e omul care a ajuns în funcţie datorită nouă?”, a afirmat Ludovic Orban luni seară, relatează News.ro.

„Credeţi că Florin Cîţu e mai bun decât mine? Credeţi că vreodată Florin Cîţu va face ceea ce am făcut eu pentru PNL: credeţi dumneavoastră că Florin Cîţu cunoaşte măcar unu la sută din ceea ce ştiu eu despre Partidul Naţional Liberal? Ca să nu vă mai spun alte lucruri. (…) Vreodată am ameninţat eu vreun liberal, vreodată m-aţi auzit pe mine ţipând sau dând ordine sau speriind pe cineva sau condiţionând vreun ajutor pe care l-am acordat? Nu cred! Fraţilor, ce se întâmplă în Partidul Naţional Liberal de o bună bucată de vreme nu are nicio legătură cu liberalismul şi cu democraţia! Nu putem să acceptăm ce se întâmplă! Dacă dumneavoastră acceptaţi ceea ce se întâmplă, şi anume schimbarea voinţei reale a oamenilor prin instrumente de presiune, de control, prin promisiuni de bani, prin ameninţări cu excluderi din partid, prin ameninţări cu demiteri din funcţii, înseamnă că noi nu o să mai fim Partidul Naţional Liberal, noi o să fim o armată în care acceptăm să primim ordine şi pur şi simplu o să fim… Partidul Naţional Liberal? Glumiţi? Nu va mai fi niciodată Partidul Naţional Liberal. Să nu ne facem că nu înţelegem despre ce este vorba! Să nu ne facem că nu înţelegem despre ce este vorba!”, a afirmat Ludovic Orban, luni seară, în şedinţa Comitetului Director Judeţean al PNL Olt.

În faţa unei filiale care îl sprijină majoritar pe premierul Florin Cîţu pentru preşedinţia PNL, liderul liberal s-a lansat într-un atac la adresa miniştrilor.

Şi aici vreau să punem lucrurile la punct: membrii Guvernului au ajuns să aibă putere numai din cauza muncii dumneavoastră, pentru că fiecare dintre dumneavoastră în comunităţile în care trăiţi aţi muncit pentru partid, aţi convins oamenii să voteze cu noi, oamenii au votat cu noi şi în felul ăsta am ajuns la putere. Ei nu ne sunt şefi, dimpotrivă. Ministru vine de la «ministrum», care înseamnă «a sluji, a munci pentru noi sau pentru oameni». Păi ce le datorăm lor, miniştrilor? Cum să accept ca un ministru să dea afară şapte liberali numai pentru că ei sunt susţinătorii preşedintelui Partidului Naţional Liberal care l-a propus pe ministrul respectiv: păi ce, el e şeful nostru sau el e omul care a ajuns în funcţie datorită nouă? Nu Guvernul conduce partidul, ci partidul trebuie să conducă Guvernul, asta este regula. Izvorul legitimităţii este munca fiecăruia dintre dumneavoastră. Dacă dumneavoastră acceptaţi să vină un ministru la dumneavoastră să spună că dacă nu votezi cu Cîţu îţi dau afară prefectul sau îţi dau afară preşedintele de la jocuri de noroc sau îţi dau afară pe oricine altcineva sau nu vă dau bani primarilor dacă voi nu mergeţi cu mine, înseamnă că ăsta nu mai e Partidul Naţional Liberal”, a mai afirmat Ludovic Orban.

Doar un singur membru al Comitetului Director Judeţean al PNL Olt a votat pentru moţiunea lui Ludovic Orban, iar în acest context, Orban le-a transmis: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau„.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. Băi nene ,ăsta chiar nu înțelege că nu il mai vrea nimeni pe scena politică , el va ajunge din nou șomer, doar dacă AUR își face milă de Șică mandolină bețivul țării.

    • Ce spui tu acolo e că membrii PNL vor accepta sa fie șantajați de o gașcă penală ajunsă la butoane și dacă prin absurd se întâmplă asta va accepta tot electoratul PNL, implicit toate partidele și în final toată țara.
      Pai tu ești sănătos la cap!?
      Ești și tu Câțofrenic?

    • monta plimba si tu vaca prin miriste sa zici ca ai iesit la iarba verde

    • Nu aș scoate-o pe Alina Gorghiu nici la păscut.
      Mulțumesc pentru ofertă!

    • Am fost intamplator la un eveniment PNL,fara a fi membru,la cateva luni dupa ce fusese ales presedinte.Atunciveta o mare inghesuiala ca sa se faca poze cu Orban si aproape ca ii pupau mana!Intretimp cu el presedinte PNL a castigat prin sustinere presedentia lui Iohannis,europarlamentarele,localele la vot politic ,iar la parlamentare ,cand Orban PM alerga prin tara sa faca ceva cu criza medicala,seceta si criza economica,iar adversarii Sigheartau,Boc,Gorghiu sau Turcan care ar fi trebuit sa se ocupe de partid la parlamentare frecau menta!In schimb Orban a gresit masiv cu democratia interna caci a lasat “cucii” pedisti basisti sa puna mana pe majoritatea functiilor de conducere din partid si a promovat asazisi specialisti ca Rares Bogdan sau Citu fara sa stie mai nimic despre caracterul lor!PNL se va prabusi in 2024 chiar daca va da bani la greu in sate si orasele caci tot “galeata” pesedista va avea succes,la fel cum s-a intamplat in 2000,2008 sau 2016!Si atunci o sa intoarca la “pompierul” Orban ca si in 2017 dupa catastrofa Gorghiu!Daca o mai vrea si el!

  2. Are perfecta dreptate Ludovic

  3. Se ma intimpla in viata sa alergi de unul singur si iesi pe locul doi .Nu poti ataca pe toata lumea si sa crezi ca detii doar tu adevarul .Presedintelui nu ii datoram nimic , ministrilor nu le datoram nimic , eu sunt singurul care pot , care fac . Eu sunt cel mai bun predinte de tara . eu sunt cel mai bun premier .Eu sunt cel mai bun sef PNL, eu sunt cel mai bun si refac coalitia , eu nu am gresit niciodata .Cu toate astea am pierdut alegerile motiv pentru care am pierdut si sprijinul presedintelui , am oferit ministere de forta USRPLUS motiv pentru care am pierdut pe toti sustinatorii din virful partidului .Acum m-am coalizat cu USRPLUS si AUR si am sprijinit motiunea de cenzura depusa de acestia . Este ca sunt cel mai bun . Cam asa ar arata o autocritica sau o probabila punere in evidenta o situatie a unui presupus adevar .

    • Nu a zis niciodată că e cel mai bun.
      A demonstrat prin comparație de valori principii și fapte.

    • Cine pe cine ataca? Mai priveste inapoi si vezi cine a atacat pe la spate si cine a provocat tot circul asta, prietenul tau Cutu!
      A fost prea civilizat cu el Orban cand putea sa il dea de pamant de mult…..acum, chiar daca e prea tarziu poate …ii va veni vremea si lui Cutu -PDL sa raspunda si va raspunde….cu varf si indesat pentru toate magariile….si o sa vedeti ca si stimabilul presedinte ca raspunde…. mai tarziu ii va veni si lui timpul…

    • Băi Pictoraș, mai lasă-ne dracului cu Orban al tău, acest om este un looser, o jigodie ordinară. Crezi că am uitat cum a guvernat el țara în 2020, crezi că am uitat cât a furat în pandemie? Crezi că am uitat beția de la el din birou? Crezi că am uitat că a împrumutat și îndatorat țara într-un an cât PSD-ul în 30 de ani? Nu contează că a împrumutat-o cu mâna lui Cîțu, el era Premier. Crezi că am uitat că a șantajat primarii PSD-ului ca să treacă la PNL, asta după ce s-a jurat că nu o să accepte niciun pesedist în partid? Crezi că am uitat cum le-a dat fraților Micula peste 300 de milioane de euro din banii noștrii? Crezi că am uitat faptul că a dat ministrilor USR+ cele mai importante și bănoase portofolii? Nu băi băiatule, nu am uitat.

    • Eugen se pare că nu ai uitat niciuna din minciunile și aberațiile echipei care se zvârcolește in cea mai mare mocirlă postdecembristă să acapareze puterea.
      Orban nu este al meu, este unul din membrii și putinii președinți cu care PNL ar trebui sa se mândrească și pe care ar trebui să-l prețuiască și să-i valorifice experiența și dedicarea. Singurul care nu s-a mânjit cu USL-ul lui Crin Antonescu. Sunteți deja terminați, dar lucrurile nu se vor opri aici.

  4. Auzi trasnaie la el ! partidul trebuie sa conduca guvernul . Pai bine mai casuchiilor cine semneaza toate actele guvernamentale ,cine este cel care raspunde de activitatea ministeriala , cine este votat in parlament ca si premier .

    • ‘casuchiilor’? ‘trasnaie’?

      Ivane nu te-au invatat aia bine limba română la cursul de trollaj.
      Ciudat ca pana acum parea ca rusnacii sunt doar trolli hAuristi, acum se pare ca a bagat Cîțu bani de la buget si pentru o divizie de trolli proprii.

    • Nu mă Gică, Iohannis trebuie să conducă guvernul că așa scrie la „Constituția’ pe care o citiți voi cu Alina Gorghiu cu Boc, Rareș Bogdan și alți Robi la BPN-urile de taină.
      Bine că vă trimite al Câțone instrucțiuni de la cancelaria guvernului cum „să suciți mâini pe la spate și să arătați pisica” că așa trebuie sa fie condus partidul, uzurpând calități oficiale, încălcând constituția și principiile statului de drept.
      Distrugeți tot ce atingeți nu sunteți altceva decât viermi.
      Flit!

  5. Măi Orban dar şi acuma partidul conduce guvernul dar nu partidul la care te gândeşti tu sau ce crezi că prindeau atâta surescitare de SuperMAN dacă ştiau că nu are pe nimeni în spate?….problema este că şi Dragnea şi alţii ca el aveau aceleaşi asigurări că e cineva în spatele lor dar e altceva la ce se gândeau ei iar dacă nu ştiţi despre ce vorbim întrebaţii pe cei de la AUR că ei sunt cei în mai măsură să vă documenteze, daaaaa, dar pe nimeni nu îi doare gura să spună…..
    Cam naivi sunteţi măi băieţi de uitaţi câţi dintre cei care v-au asigurat şi prietenii lor au trecut pe la DNA deşi vă asigurau la rândul lor că cineva stătea în spatele vostru iar când DNA vă înfige morcovul aflaţi şi voi cine e de fapt în spatele vostru, daaa, aşa se racolează şi prostituatele care li se promit posturi de muncă bine plătite până ajung să afle că e vorba de un post în culturi cu morcovi, dar exact la fel sunteţi racolaţi şi voi măi băieţi.

  6. Ok inteleg ca e tot mai greu de comunicat acum cu putin timp inainte de algerile interne, dar sa o parafrazezi pe Veorica cum ca CEX-ul stabileste ce si cum e in guvern..e prea mult . Partidul produce reforma iar guvernul EXECUTA !