Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Comunitatea din Bosanci s-au decis să asfalteze singuri DJ 208A, Suceava-Liteni-Dolhasca, după ce planul de modernizare e blocat în urma sistării vechiului contract și în așteptarea unei licitații noi care va avea loc în cel mai bun caz în septembrie, relatează Monitorul de Suceava.
O bucată de asfalt de la intrarea în Bosanci dinspre Ipotești a fost asfaltată cu utilaje locale miercuri după-amiază. Localnicii intenționează să asfalteze cât de curând și o a doua porțiune de drum.
Primarul Neculai Miron spune că nu este implicat în această acțiune, fiind o inițiativă cetățenească, care nu este legală dar care este ca un strigăt de disperare al gospodarilor și agenților economici din Bosanci.
Anterior, au fost trimise adrese scrie către Consiliul Județean Suceava în care s-a cerut intervenția imediată pentru repararea provizorie a celor două porțiuni de drum din Bosanci aflate în stare foarte proastă.
Comunitatea s-aU decis?
Mai baieti, sunteti in forma… gramatica va e cu totul straina.
De asta banii din taxe ar ramane in comunitate in loc sa mearga la centru si sa fie impartiti pe sinecuri bugetare, pensii speciale, cwrve si furaciuni.
Frumusete de dosare penale…. un vis!
Primarul să-i pupe pe cetățeni fix în cur! :)))))
localnicii n-au auzit de notiunea de referendum de demitere? Se pot coaliza sa asfalteze dar nu si pentru a-l da jos pe primarul corupt?
Poate îl baga pe primar și sub stratul de asfalt, ca bolovan de fundație. Și e lingă el alti citiva ciocoi de prin „instituții” și „autorități”. Asa ar fi buni și bugetarii la ceva…
In afara de Franta, tarile cele mai dezvoltate sunt statele federale unde puterea de la centru da numai directiile generale, moneda, apararea si celelalalte sunt adminstrate local. Noi nu o sa fim nicioadata Franta pentru ca nu avem cu ce, dar mai ales cu cine, de aceea sansa noastra este numai federalizarea.
Visul cel nou al ungurilor, asa-i Pista bacsi?
Lui Eugen ii place sa mearga in Spania si Italia la plaja, dar el le spune oamenilor ca Italia si Spania e rea…Eugen e o tarFFa
Mă, am cu ce, mă!
Asta-i tara in care ti se face dosar penal daca vrei sa realizezi cu forte si bani proprii ceva care trebuia facut de statul care a furat banii.
e lîngă ”Primul Metru de Autostradă din Moldova” ! Căutați pe gooooagăl !
Fapte nu vorbe. ..Bravo Bosănceni… Oameni gospodari , nu miciu miciu bau bau!restul e egal cu 0,00000..treziți-vă băăăăăi dacilor
primuarul e disperat, contractul trebuie castigat de o firma de casa; daca cetatenii repara drumul cum or sa mai sifoneze ei?