G4Media.ro

VIDEO Premierul Cîțu: Un comitet interministerial va asigura revenirea la normalitate de…

VIDEO Premierul Cîțu: Un comitet interministerial va asigura revenirea la normalitate de la 1 iunie. Avem un platou care se menține de aproape o săptămână în ceea ce privește infectările. Pe București avem o stabilizare, chiar scădere / Certificatul verde european nu se va aplica în România

Premierul Florin Cîțu a anunțat luni formarea unui comitet interministerial, aflat în coordonarea sa, care se va ocupa de ”revenirea la normalitate” începând cu data de 1 iunie.

„Astăzi voi anunţa constituirea unui comitet interministerial, sub coordonarea premierului, care să asigure, de la 1 iunie, revenirea la normalitate a României. Vom începe, de fapt, acesta este primul jalon, primul pas, prima bornă pe care o punem pentru revenirea la normalitate”, a declarat Florin Cîţu, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.

El a subliniat că acest comitet interministerial va include toate ministerele şi, de asemenea, se ia în calcul invitarea unor sindicate şi patronate.

Șeful Guvernului a precizat că măsurile luate în urmă cu o săptămână pentru combaterea pandemiei de COVID-19 funcţionează şi dau rezultate.

„În ceea ce priveşte situaţia epidemiologică, lucrurile s-au stabilizat. Am luat nişte măsuri acum o săptămână (…) şi aţi văzut că se poate să sărbătoreşti Paştele şi în această perioadă. (…) Aceste măsuri le-am luat după ce am discutat cu mai mulţi factori de decizie şi se vede că avem deja rezultate. Mă uit la evoluţia zilnică a cazurilor, avem un platou care se menţine de aproape o săptămână. (…) Măsurile pe care le-am luat dau rezultate, funcţionează”, a afirmat prim-ministrul.

Întrebat dacă certificatul verde european de vaccinare se va aplica și în România, Florin Cîțu a răspuns: ”În nici un caz. Fără certificat verde”.

Principalele declarații ale prim-ministrului:

  • Cerusem o analiză după ce am luat decizia legată de supermarketuri, mă interesează traficul din magazine. Vom avea această analiză pentru a înțelege impactul măsurilor
  • Voi anunța un comitet interministerial, sub coordonarea premierului, care să asigure de la 1 iunie revenire la normalitate
  • Campania de vaccinare: sunt două luni importante, aprilie și mai, vom avea aproape 8,3 milioane de doze care intră în România. La finalul lunii mai, în cel mai pesimist scenariu vom avea 5 milioane de persoane vaccinate. În scenariul optimist am avea 6,3 milioane
  • 5 milioane înseamnă 35% din populația adultă
  • Fac apel la toți politicienii, cu toți să meargă și să prezinte campania de vaccinare. Toți românii să aibă datele la zi
  • E nevoie, am spus și la întâlnirea cu cultele: e nevoie de implicarea bisericii în campania de vaccinare, mai ales în mediul rural
  • Așa cum arată azi lucrurile, vom avea dozele la finalul lunii iulie pentru a vaccina 10 milioane de români
  • E important ca toată lumea să vrea să se vaccineze
  • Putem să vorbim de o redeschiderea a economiei aproape în totalitate. Am adus dozele mai repede față de ținta inițială, luna septembrie
  • Rămâne mijlocul lunii aprilie să ajungem la 100.000 de persoane vaccinate pe zi
  • E nevoie să ne înregistrăm pe platforma de vaccinare, pentru că vom avea dozele de vaccin necesare
  • Situația epidemiologică: lucrurile s-au stabilizat. Am luat niște măsuri după consultări largi cu cultele, primarii, factori de decizie. Avem deja rezultate
  • Mă uit la evoluția zilnică a cazurilor, avem un platou care se menține de aproape o săptămână. Mult mai important, pe București avem o stabilizare, chiar scădere. Ilfov – avem un platou, Timiș – scade
  • Incidența cumulată a cazurilor la mia de locuitori, Bucureștiul scade ușor
  • Vă cer în continuare să aveți răbdare, măsurile dau rezultate, funcționează. Așteptăm o îmbunătățire, dar nu se poate fără să păstrăm ce avem acum
  • Presiunea a fost și rămâne în spitale
  • Comitetul interministerial: avem nevoie să arătăm românilor momentul când vom reveni la normalitate. 1 iunie e primul pas și trebuie pregătit
  • În comitetul interministerial vor fi implicate toate ministerele. Mâine am întâlnire cu Asociația HORA
  • Totul depinde de cum merge campania de vaccinare
  • Trebuie să ne vaccinăm, de aceea am dat termenul de 1 iunie pentru redeschiderea economiei, vom avea 5 milioane de persoane vaccinate
  • Comitetul interministerial va include ca invitați și asociații și patronate. Avem timp să pregătim redeschiderea
  • Aveți încredere că vom trece peste această perioadă, e mesajul pe care îl transmite și președintele Iohannis

Întrebări din partea jurnaliștilor:

  • Q: De la 1 iunie la ce măsuri de relaxare am putea asista?
    • A. Eu sper să fie cât mai multe. Vom vedea după întrunirea comitetului, depinde foarte mult de discuțiile cu industriile respective. Vreau să avem o vacanță mai bună decât anul trecut
  • Q: Certificatul verde european se va aplica în România?
    • A: În nici un caz. Fără certificat verde.
  • Se ia în calcul rata de imunizare naturală. Mergem pe aceste jaloane: 5 milioane înseamnă 35% din populație
  • Q: În cât timp vom putea vedea programe-pilot, precum concerte pe baza vaccinării și testelor PCR?
    • A: Tocmai v-am dat data de 1 iunie. Pregătim. Suntem încă într-o perioadă dificilă. 1 iunie e data jalon în care ne gândim să venim cu anumite măsuri care să ne ducă către normalitate
  • Q: Se poate aplica o linie ca la evenimente sportive, culturale, să fie aplicată o linie de participare a celor cu vaccin, cu test sau cu anticorpi?
    • A: Acesta e rolul comitetului interministerial. Să vedem care vor fi regulile, le vom agrea.
  • Q: Veți modifica ora de închidere a magazinelor?
    • A: Nu a fost discutată ora, ni s-a cerut timp pentru pregătire. Le-am cerut respectarea normelor. Înțeleg foarte bine situația retailerilor
  • Q: La Spitalul din Timișoara, la secția de mari arși, au murit 8 persoane din cauza infecțiilor nosocomiale. Ministrul Voiculescu nu a trimis încă corpul de control. Ați discutat despre situație?
    • A: Avem un proiect, proiectul spitale noi, e singura soluție pentru a scăpa de această problemă.
  • Q: Aveți pregătit un ajutor pentru afacerile închise din horeca?
    • A: Voi avea discuții cu HORA mâine, sunt deja ajutoare în vigoare – fără impozit specific, există legea șomajului tehnic. Dar vom mai discuta mâine
  • Q: Ce studii de la specialiști ați avut când ați decis închiderea magazinelor?
    • A: Am văzut situația României dacă nu făceam nimic. Studiile specialiștilor ne spun că mobilitatea e factorul decisiv pentru răspândirea virusului. După ce am luat măsura, avem un platou, o scădere a ratei de pozitivare Covid, înseamnă că ceva impact au avut măsurile. Legat de cozi, aștept un studiu să văd care e cauza, dacă e din cauza sărbătorilor sau a restricțiilor
  • Q: E posibil ca restaurantele să funcționeze pe zone distincte, vaccinați – nevaccinați?
    • A: Eu sunt gata să ascult propunerile industriei. De aceea există acest comitet interministerial
  • Q: Evenimentele de familie: ce se va întâmpla cu ele?
    • A: La 1 iunie va fi un prim pas. Suntem gata să ascultăm soluțiile industriei de evenimente private. Avem 2 luni în care să ne pregătim.
  • Q: Cum este organizat comitetul și cine îl conduce?
    • A: Este coordonat de premier. Fiecare minister va trebui să aibă discuții pe sectorul respectiv și va aduce soluțiile în comitet pentru discuții.
Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

44 comentarii

  1. Citule, te-ai ticnit, sauuu ?…

    • Premierul Catu apasa pe buton si din 1 Iunie revenim la normalitate!!!
      Pleaca Virusul din Romania lui Vasilica Catu!
      Ura!!!
      1. E dus deja…pai, daca e atat de bine, de ce au INCHIS Scolile trimitand copiii in vacanta timp de 1 Luna?!
      2. Azi, la ora 13 au anuntat alte 3611 noi infectari!
      In plus, Ministrul Voiculescu l-a CONTRAZIS azi pe Vasilica optimistul: „Nu ştim cât va dura până când vom avea libertatea pe care o aveam acum un an şi jumătate. Foarte probabil că va trebui să trăim într-un fel sau altul cu o formă sau alta a virusului şi atunci trebuie să găsim şi noi, ca ţară, şi întreaga umanitate trebuie să găsim moduri de a convieţui cu acest virus. (…)
      Multumim, Vasilica, am notat: din 1 Iunie!!
      Tare mi-e ca o sa te tii de promisiunea asta cum te tii de promisiunile din Programul de guvernare…

    • Bai lili stai liniștită, poți rămâne veșnic în casa.
      Sa asculți cumințica de ministru, te va anunta el când e safe sa ieși.
      Sa nu crezi ca o să-ți simțim lipsa.

    • Nu, e doar un visător!

  2. Tardiv si inutila o comisie in plus cata vreme nici ministrii nu va respecta masurile.

    • Este un pas inainte ca guvernul vrea sa asculte parerile oamenilor si a celor din horeca, din invatamant si alte domenii de activitate. Vine vara si cu totii vrem sa mergem in vacante si sa ne bucuram de ce faceam si inainte, petreceri, concerte etc. Putem scapa si de masca si de restrictii daca ne vaccinam cat mai multi si mai repede, vaccinuri sunt si tarile care s-au vaccinat deja sunt avansate.

  3. O da, acest platou de 6000! Wtf!

  4. Am impresia ca unii comentatori pe site-ul acesta s-au obisnuit cu tirania si nu vor sa se mai termine.

    • care tiranie? a alora carora nu le pasa ca infecteaza oameni nevinovati? da, de aia chiar ne-am saturat. dar fac pariu ca nu la ei te refereai.

      asta vb ca sa nu adorma, daca UE va aproba pasaport verde, nicio sansa ca romania sa nu il aplice. premier de paie.

    • Deja plâng mulți. O sa crape fierea în ei sărăcuții, nu se mai simt aparati, o sa vina tulpinile după ei.
      Doritorii pot rămâne sub pat în beci, nu-i va scoate nimeni cu forța.

  5. Toata pleava asta care nu crede in Covid, care iese la „proteste” impotriva a nici ei nu prea stiu ce, care ameninta si aduc injurii medicilor si celor ce fac eforturi pentru limitarea efectelor pandemiei, care mimeaza neincrederea in vaccinuri(si prin spate alearga sa se vaccineze), etc……toata pleava asta nu are nici urma de respect, empatie sau minima grija pentru semeni.

    Ies la proteste pentru „chipurile” apararea drepturilor constitutionale, dar li se rupe de fapt si de constitutie si de oricare alte legi. Ies la proteste cu drapele, dar n-au nici pic de respect fata de orice notiune de sentiment national. Propovaduiesc „dreptul” de sa imbulzi la circotecile organizate de biserica ortodoxa, dar iubirea fata de aproape le lipseste complet.

    Fatarnicie, obraznicie, minte putina, tradare la greu – pentru ca unii sunt impinsi de la spate contra cost sa destabilizeze! Plus gramada de trogloditi care nu gandeste si crede in tot ceea ce este emanat de aceste scursuri, de aceasta pleava.

    Rusinos, jalnic de rusinos…..atata comportament mai mult decat animalic! Ultima natie a planetei, salasul prostiei supreme!

    Autoritati impotente, incapabile sa ia masuri impotriva acestor scursuri, care pun in pericol grav viata si sanatatea oamenilor.

    Nici acum mosmalaul Johannis, inconstientul Catu si retardatul Campeanu, sluga lui Felix si a mafiotilor PSD, nu realizeaza ca deschiderea scolilor din 8 feb a fost principalul factor de raspandire a Covid care a dus la cresterea numarului de imbolnaviri.

    Singurul care a incercat sa impiedice crima, Vlad Voiculescu, a fost si este pus la zid. Si din frica, din dorinta de a nu fi impotriva valului nu a mai zis nimic, nu s-a opus ferm si fatis…..si a gresit enorm, pe pielea natiei. Guvernul Catu nu e capabil sa stopeze cresterea numarului de imbolnaviri, USL=PSD+PNL nu vor decat bani, furtisaguri si capital politic, iar USR Plus e prea slab sa faca ceva.

    Toate astea sunt consecintele iubirii pentru comunisti si comunism a romanilor, iubirii pentru impostura si incompetenta, iubire care ne-a costat si ne costa vieti, inapoiere economica, lipsa de civilizatie, nivel de trai execrabil. Faptul ca acest popor e format in mod majoritar din retardati ne-a adus in halul in care suntem azi.

    Cat de mult a insemnat faptul ca poporul a luat in ras in 1990 Proclamatia de la Timisoara si lupta catorva patrioti impotriva gunoaielor securisto-comuniste! De 30 de ani platim consecintele!

    • Vezi ca din gunoaiele alea securisto comuniste se trage și iubitul tău vv. Și mai toți miniștrii usr plus. Nu e unu care sa fi venit dintr o familie modesta. Toți copii de turnători sau securisti. Asa ca mai scutește ne cu Bull shitu asta

    • Nu ți-ar fi rușine, pluserist ordinar. Ați ajuns la ciolan si acum blamați protestatarii, ii numiți fasciști, teroriști. Băi animalule, nu v-ar fi rușine să vorbiți de protestatari plătiți, voi care ați stat pe banii patronatelor, multinationalelor și ai bancilor timp de 2 ani și jumătate în Piața Victoriei! La aceste proteste au ieșit în stradă oameni liberi, majoritatea tineri, care s-au saturat de batjocuta guvernului, de măsurile luate fără nicio logică, de batjocura la adresa industriei Horeca. Băi imbecilule, sunt zeci de mii, poate chiar sute de mii de oameni care și-au pierdut jobul. Sa te duci în plm împreună cu Vlad Voiculescu al tău. Absolut toată lumea spune despre acest individ că este cel mai slab ministru al sănătății din toate timpurile și vine un bou ca tine care îl ridică în slăvi. Am văzut nivelul de competență al USR-ului, ni-l arată Borno, Voiculescu, Ghinea, Năsui, Bulai, Clotilde, Dominic Fritz și alți imbecili care nu stiu de capul lor. Sunteti o rușine de partid, un partid în care s-au strâns toți copiii de bani gata ai securiștilor care au pus țara asta pe butuci. Ce pretenții să ai de la partidul lui Coldea.

    • sunt putini cei care nu cred in covid! Dar asta nu inseamna ca toti ceilalti trebuie sa suporte in corpore deciziile „specialistilor” fara sa-si puna si intrebari! Fiecare sa se protejeze pt el si sa nu mai dea indicatii altora ce si cum. Pana la urma se natura se autoregleaza, fara a fi necesare interventii din partea omului.

    • #Eugen!
      Să îți scriu și eu în aceiași termeni:
      -esti un pesedust ordinar
      -bai animalule
      -bai imecilule
      -un bou ca tine
      -sa te duci in …
      De departe, au cele mai mizerabile comentarii de pe g4. Să îți fie rușine!

  6. si eu ma gandeam ca orice decizie trebuie luata in jurul celor vaccinati, sa fie locuri unde doar vaccinati sa aiba loc de genul restaurante care sunt mici ca spatiu .. sau sa fie gen o pondere 1/2 vaccinati 1/2 la liber pentru anumit activitati gen cinema .. sau teatre ..

    • Eu propun ca cei sub 1.8m inaltime sa nu iasa din casa, ca strica media.
      E vina celor sub 1.8m ca nu au facut sport si nu au avut grija de ei. Si nici cei grasi sau cu cosuri pe fata.
      Mai sunteti multi cu idei crete?

    • comparatia e stupida. una e sa nu fii vaccinat, mai ales ca nu vrei, si alta sa nu ai inaltimea nu stiu cat.

  7. Certificat de vaccinare verde nu dar se pregătesc sa admită pe baza certificatului național de vaccinare accesul la spectacole, etc…înțelegeți ceva?
    Eu nu, doar ca minte cu neobrăzarea și Răspunde la toate întrebările fără nicio baza.

  8. e frumos sa visezi cu ochii deschisi

  9. Exemplu personal . Am avut boala in decembrie doar cu pierderea mirosul , am facut vaccinul AstraZeneca pe 25 Martie si localitatea in care locuiesc este in carantina. Pai pentru ce dracu am facut boala , am facut vaccinul ? Practic sunt blocat la domiciliu ? Catule , lasa oamenii vaccinati sa se poata misca . Cum adica fara pasaport covid cand UE vrea asta ? Esti tu mai destept si nu stim noi ?

    • RO s-a opus de prima data pasaportului verde, cu toate astea la nivelul UE s-a ajuns la un consens ca este nevoie de implementarea lui, ba chiar s-a facut si metodologia de implementare, el fiind gata atat in format fizic cat si digital. Problema lui Catu e faptul ca saptamana trecuta VV crease un grup de lucru la nivel de minister pe aceeasi tema si dupa o intrunire cu cei din HORA au ajuns la consensul (la propunerea HORA) ca implementarea pasaportului verde este necesara. Cu alte cuvinte e o alta propunere venita din partea lui VV care trebuie ucisa din fasa. Se poate observa cu usurinta ca mult anuntatele reforme, la nivel de ministere, au venit doar din partea USR si au fost de fiecare data respinse in guvern sau deraiate in parlament(pensiile speciale sau desfiintarea SIIJ sunt cele mai evidente).

  10. Toti care s-au vaccinat au dreptul la acel pasaport, care e problema? Nuciodata nu se vor.vaccina toti romanii. Deci, dupa judecata lui Catu, daca 100 din 20 milioane nu se vaccineaza, nimeni nu va primi pasport ca sa nu cream discriminari? Ori sa asteptam sa se vaccineze cat mai multi ptr ca apoi sa ne inghesuim cu totii in Grecia? E absurd! Dle Catu, va credeam ceva mai destept!

    • Amuzantă chestia cu vaccinat, nevaccinat! Dacă imunitatea nu ține mai mult de 6 luni?
      Ce fac în vară cei vaccinați în ianuarie?
      Dacă va trebui încă un rapel pentru noile mutații?
      V-ați gândit la asta?
      Niciodată nu vei avea cum să acoperi toată populația.
      Și atunci? Despre ce vorbim?
      Am mulți amici vaccinați în ianuarie? Ce fac în august? Se vaccinează iar?
      Gândește cineva?

    • Amuzantă e invenția cu comitetul lu’ pește!!

    • Material de rumegat 2 luni de către televiziuni!

    • @Radu Confunzi 6 luni cu „cel putin 6 luni”. La momentul cand s-a facut acea estimare nu trecusera decat 6 luni de la primele vaccinari, deci nu se stia sigur ce se va intampla in 7-a, 8-a luna, etc., si oamenii de stiinta nu vor sa dea informatii pe baza de ghicit, cum fac unii care comenteaza pe aici. Pe masura ce trece timpul, aceasta estimare va tot creste, pana cand se va atinge limita reala, sau vor aparea variante de virus care sa o invalideze.

    • Fumigena pentru abaterea atenției publice de la nerealizările Guvernului! A trecut 1 trimestru cu ZERO realizări. Încă un trimestru și se trage linia.

    • Sunt pro-vacccin, greșit însă, nu sunt sigure
      nici cele 6 luni, plus că la unele mutații vor trebui făcute alte rapeluri.
      Imunitatea garantată, conform hârtiilor pe care le semnezi este cel puțin deocamdată de 3 luni și să nu uităm că niciun vaccin nu asigură imunitate de sută la sută.
      Are curaj un vaccinat să stea 48 de ore într-o secție de covid, să își verifice imunitatea, fără echipament de protecție?
      Eu unul, nu!

  11. @badace -auzi la el ! sa provina din familii modeste!!! mai psd-istule ai in singe practicile comuniste cu ,,originile sanatoase,, Va intoarceti la anii stalinisti la dictatura proletara Cind naiba v-a disparea mentalitatea asta !cred ca odata cu psd Sa stii ca cei din familiile instarite au avut sansa de a beneficia de o pregatire mai buna Asta nu inseamna ca ,, sarantocii ,, trebuie marginalizati daca sint buni Nu te-ai lamurit ce inseamna prostia la conducere ? aminteste-ti de dragnea si dancila

    • Ia uite ce s a atacat.Alooo ți au căzut epoleții? Mai lăsați ma drq cu pupilele voastre securiste. Vv fiu de turnător, fondatori plus_ copii torționar, nasui copil de securist – vezi primul tun postdecembrist, afacerea motorola, drula copil de securist nr2 în Felix telecom și lista e lunga de tot. Ce sa zic ai tras tu concluzia ca sunt psdist de parca eu sunt ala care spala politicieni pe forumuri.,ipocritule.

    • psd poate va disparea la un momet dat, dar pesedismul mai greu

  12. Cred că 1 Iunie, ziua copilului devine noul 1Aprilie, ziua pacăliților. În primul rând nu se atinge minimul de 70% vaccinați minim ce înțeleg că trebuie să meargă spre 80% în cazul tulpinii britanice. În al doilea rând va sosi tulpina indiană dublu mutată, mult mai agresivă decât celelalte și rezistență la vaccin. Ea a sosit deja în Japonia iar japonezii circulă în toată lumea.

  13. Nebunul ăsta iar a fumat chestii ilegale în weekend!
    Comitet interministerial nu constituise pentru Turcan să o ajute la pensii și salarii?! Unde e și ce a făcut?
    Acum, alt Comitet Interministerial! Până la acest guvern eu nu am mai auzit de astfel de comitete.
    Păi, nu însuși Guvernul este Comitetul Interministerial cel mai corect?!
    Asta, cu noul comitet, este ca să mai aibă el un mijloc de aburit și manipulat populația în următoarele 2-3 luni, care vor fi critice pentru Guvern. Masuri luate și rezultate nu se văd, presiunea pe Guvern e în creștere, decontul se apropie și atunci inventează ceva cu care să încerce abaterea atenției, dar de reușit – nu va reuși.

  14. Daca vaccinul era bun si eficient ar fi fost pe bani multi si coada ar fi fost formata din bogatani si politicieni, boborul ar fi fost la urma. De aia avem campania asta care ne impinge la vaccinare, ca sa testeze prostanii produsul, iar ” capetele luminate” gen politicieni si bogatani sa astepte reactiile post vaccin.

    • Daca nu esti la curent mai bine taci, „specialii” au fost bagati in fata, a fost primul scandal provocat de VV cand a venit ca ministru cand a demascat faptul ca sunt sectii de vaccinare nedeschise publicului si in care se vaccinasera cateva mii de „speciali”.

    • Nu Romanica e modelul, mai exista si alte ţãri, vreo alte 190 si ceva.

  15. Citule uitate la gogomani din subordine ca o sa ajungi ca Ceausescu sa faci cincinalul in trei ani!
    Treaba cu vaccinare nu merge cum ti se raporteaza. Fa niste cercetari si o sa constati ca faza a treia nu functioneaza cum te astepti. Pana la 1 iunie daca Gheoghita vaccineaza 1,5 milioane de persoane e un GENIU!
    Nu are centre, nu are personal, platfoma nu functioneza! Asta azi 5 Aprilie 2021.

  16. G4, unde e comentariul meu?! Că de data asta am scris frumos!

  17. Semirepetentul din fruntea guvernului aplică ce a învățat de la taică-su comunist – planul cincinal. Și probabil își propune să-l realizeze în patru ani și jumătate. Adică revenirea la normalitate în jurul datei de 25 mai. Dacă în mai puțin de două luni se revine la normalitate de ce avem școlile închise pentru o lună ? Dacă situația nu este așa gravă de ce avem nevoie de aceste restricții dure ?
    Platoul din capul semirepetentul se traduce prin recordurile zilnice la numărul de internați cu Covid19 și al celor de la ATI, prin numărul mare de decese, prin numărul mic de teste PCR.
    Va plăti cu funcția dacă de la 1 iunie nu intrăm în normalitate ? Va răspunde pentru această declarație iresponsabilă care dă apă la moară anticovidiștilor, antivacciniștilor ?

    • El nu va plăti, pentru că vă avea pe cine să arunce vina, adică chiar pe comitetul lui!
      Dacă nu-l capaciteaza și pe Caramitru jr în acest comitet, degeaba îl înființează 😅