G4Media.ro

VIDEO Tensiuni în Parlament la dezbaterea moțiunii simple. PSD voia ca votul…

VIDEO Tensiuni în Parlament la dezbaterea moțiunii simple. PSD voia ca votul să fie dat azi, dar ședința a fost închisă / Voiculescu: Nu mă voi opri! / Grindeanu: Trebuie să demisionați / Vâlceanu (PNL): N-ai cum să votezi o asemenea moțiune, este absolut penibilă

Camera Deputaților a finalizat miercuri dezbaterile asupra moțiunii simple depuse de PSD împotriva ministrului Sănătății, Vlad Voiculescu. Documentul, intitulat ”Incompetenţa şi lipsa de asumare ucid! Vlad Voiculescu, un pericol pentru sănătatea şi viaţa românilor”,  a fost semnat de 109 deputaţi social-democraţi și a fost depus la Parlament săptămâna trecută.

Dezbaterile au fost aprinse, cu acuzații dure între PSD, pe de o parte, și Vlad Voiculescu, USR PLUS, PNL și UDMR pe de altă parte.

La finalul dezbaterilor, PSD a cerut ca votul pe moțiunea simplă să fie dat azi, nu miercuri așa cum fusese stabilit inițial. Majoritatea a respins însă solicitarea, iar președinta de ședință, Cristina Prună (USR PLUS), a închis ședința.

Principalele momente ale dezbaterii moțiunii simple:

  • Liderul de grup al deputaților PSD, Alfred Simonis, a solicitat ca Dacian Cioloș și Dragoș Pîslaru, prezenți în sală, să fie dați afară. Cei doi europarlamentari au fost invitați să asiste la dezbateri de la balcon
  • Alexandru Rafila citește moțiunea simplă împotriva lui Vlad Voiculescu
  • Deputaţii PSD au afişat pancarte negre pe care scrie „Voiculescu demisia!”.
  • Liderul deputaţilor PSD, Alfred Simonis, a solicitat, după finalizarea dezbaterilor la moţiunea simplă ca aceasta să fie supusă la vot în această şedinţă şi nu miercuri, cum decisese Biroul permanent.

    Preşedintele de şedinţă, deputatul USR PLUS Cristina Prună, a respins cererea liderului deputaţilor PSD şi a închis şedinţa.

    „Aveţi obligaţia de a supune la vot cererea de modificare a programului de lucru, să dăm votul asupra moţiunii. Plenul este suveran. (…) Orice altceva este ilegal”, a spus Simonis.

    În replică, liderul deputaţilor PNL, Gabriel Andronache, a anunţat că şedinţa a fost închisă.

    „Din fericire, doamna preşedinte a declarat închisă şedinţa. Solicitarea dumneavoastră este în afara plenului. Faţă de această situaţie nu ne revine decât să mergem acasă”, a transmis Andronache.

    Cristina Prună a precizat că a anunţat că dezbaterile au fost finalizate, menţionând că există un program de lucru aprobat.

    „Am spus că dezbaterile au fost finalizate. V-am dat cuvântul pe procedură. Avem un program de lucru care a fost aprobat. Solicitarea dumneavoastră nu are niciun fel de obiect. Am spus că dezbaterile au fost finalizate”, a adăugat Prună.

    „Una este să închei şedinţa şi alta să închei dezbaterile. Şedinţa nu a fost încheiată, am făcut o solicitare. Supune-ţi la vot”, a replicat Simonis.

    Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a spus, la rândul său, că Biroul permanent a aprobat programul de lucru, iar votul la moţiune a fost stabilit pentru miercuri.

    După dispute, Cristina Prună a declarat închisă şedinţa.

Principalele luări de cuvânt din cadrul dezbaterilor moțiunii simple: 

  • Vlad Voiculescu: 
    • îi răspund dlui Grindeanu: înainte să se adreseze țării folosind drama unei familii, ar fi trebuit să citească normativul: responsabilitatea pentru transfer în străinătate nu este la Ministerul Sănătății. Luați și citiți!
    • ceea ce pt dvs este numai circ, pentru echipa mea din care fac parte doi supraviețuitori de la Colectiv, acest om are nume și prenume. Echipa mea a fost în contact permanent cu el și cu familia
    • îți trebuie ceva tupeu ca să folosești o astfel de dramă
    • am reținut că dl Simion este îngrijorat pentru Eutirox. Una din măsurile luate în aceste 50 de zile a fost semnarea unui ordin ca acest medicament să nu mai lipsească
    • nu știu ce fumează dl Simion, dar noi ne opunem fumatului
    • am crescut testarea cu teste antigen
    • am introdus și cazurile din focare în raportarea zilnică
    • am extins vaccinarea antigripală și m-am asigurat că tot personalul medical care participă la campania de vaccinare sunt plătiți în mod corect
    • nu pot să spun că am fost încântat de spectacolul de azi. M-am bucurat să-i ascult pe colegii de la PNL și UDMR, alături de care lucrăm în guvern.
    • vă mulțumesc, seară bună!
  • Alfred Simonis (PSD):
    • aș putea spune că nu toți de la USR sunt nebuni, dar nu am să spun asta
    • nimeni nu a mai făcut ce a făcut acest individ (Ungureanu) mai devreme
    • dincolo de elucubrațiile spuse de la tribuna Camerei, nu cred că noi de la PSD trebuie să ajungem la astfel de limbaj
    • oamenii așteaptă altceva de la noi
    • în timp de dvs vorbiți de știuci și de cumpărat de apă fiartă – apropos: cât e litrul de apă fiartă? – nu spuneți nimic de incendiul de la Blaș, de românul ars decedat în Belgia.
    • nu puteți face nimic dacă nu aveți empatie, dacă nu vă pasă de oameni
    • e firesc să ne contrăm unii pe alții, dar fără jigniri și cu empatie față de oameni
  • Emanuel Ungureanu (USR PLUS):
    • dl Rafila, ați nimerit între tâlhari
    • nu că ați fi un înger, dar sigur nu sunteți ca dl Beuran, fost ministru PSD al Sănătății
    • o doamnă mi-a spus că dl Beuran i-a cerut șpagă, am trimis-o la DNA și continuarea o știți
    • din cauza lui Bodog ard spitale, nenorociților!
    • După Bodog, a venit Pintea, care a luat șpagă în spitale
    • Grindeanu ne-a scos în stradă apoi a scos știucile din Belina cu Dragnea
    • am fost la spitalul din Tg. Jiu unde curgea la propriu rahatul pe pereți
    • la Craiova am filmat mizeria de la UPU și managerul numit de PSD a cumpărat apă fiartă
    • Vlad, pesediștii ți-au lăsat în minister niște bombe. Îți spun patru nume de bombe care au făcut praf bugetele: Bumba, Angheloiu, Bărduț, Șerban. De asta strigă, din cauza imposturii
  • Alfred Simonis (PSD):
    • mi-a fost dat să aud atâtea prostii. o să încerc să demontez câteva
    • în ultimii ani și jumătate a fost unul Costache, dezertor, și unul Tătaru, aici de față
    • dacă implementați măsuri de reformă cum v-ați luat diploma, ne apucă bătrânețea
    • nu aveți pic de jenă/ știți care e diferența dintre Rafila și Voiculescu? pe scurt, Rafila și-a făcut școala la timp
    • ați spus că 12 miniștri ai Sănătății au fost de la PSD. Dar, în total, au fost 30 de miniștri ai Sănătății
    • ați spus că ne-am bătut joc de sănătate. Atunci când majorăm salarii înseamnă că ne-am bătut joc?
    • Ați vorbit de 8 manageri la Piatra Neamț. PNL a propus acolo un șef de la pompe funebre
    • Dl Vlăduț are industria farma în spate, are privații din Sănătate în spate. Nu pe el și grupurile de interese trebuie să le apărați voi
    • ați fost protagonistul unui film în care dădeați lecții. Veți face partea a doua despre Balș?
    • nu ne așteptam ca în 50 de zile să faceți minuni, ne așteptam să faceți ce i-ați cerut lui Tătaru: să verificați instalațiile de oxigen și să evitați tragedia de la Balș
    • la dvs e o diferență între programul electoral și programul de guvernare
    • știți de ce aveți un buget atât de mic? Pentru că trebuia să fiți demis, ați fost prins cu musca pe căciulă și ați acceptat ca să vă salvați postul
    • încercați premeditat să falimentați sistemul românesc de sănătate pentru a-l vinde pe nimic prietenilor dvs
  • Ringo Dămureanu (AUR):
    • în orice țară normală, acolo unde se produce un dezastru, ministrul respectiv își dă demisia.
    • dle Voiculescu, câți morți mai trebuie să se mai producă pt ca dvs să înțelegeți asta?
    • nu sunteți legat de scaun
    • toate funcțiile sunt efemere
    • trebuie să arătăm un gest de respect pentru cei care ne-au ales
  • Adrian Wiener (USR PLUS):
    • moțiunea este o mostră de oportunism politic
    • Voiculescu a preluat un sistem deșertificat, cu o proastă guvernanță, cu clădiri învechite
    • situația în care se află sistemul public de sănătate este consecința faptului că ați pus în centrul politrucul, nu pacientul
    • vulnerabilitățile practicilor medicale au rămas aceleași
    • nu aveți autoritatea morală să vorbiți despre competență în sistemul de sănătate
  • Dan Vâlceanu (PNL):
    • haideți să vorbim despre Sănătate, despre spitale, să lăsăm pancartele
    • am urmărit activitatea dlui Rafila până a intrat în politică, am văzut o schimbare. Dl Rafila e un vechi om de sistem putea să facă multe, nu să ne spună nouă acum ce trebuie să facem
    • ce trebuie, știm și noi. Ați avut ocazia să faceți 30 de ani și nu ați făcut nimic
    • în spitalele din Tg, Jiu mori, spitalul județean e condus de PSD
    • n-ai cum să votezi o asemenea moțiune, este absolut penibilă
  • Alexandru Rafila (PSD):
    • sunt surprins să constat că moțiunea se referă la ceva, iar răspunsul reprezentanților arcului guvernamental se referă la altceva
    • am depus moțiunea cu elemente concrete și cu soluții concrete
    • eu personal am fost bucuros când dl Voiculescu a fost nominalizat. Din păcate, m-am înșelat
    • faptul că se fac teste puține ascunde sub preș evoluția pandemiei
    • să ne spună dl ministru zece măsuri concrete pe care le-a luat de când este ministru
  • Zakarias Zoltan (UDMR):
    • moțiunea conține enunțuri populiste și mai puțin concrete
    • cu toții știm că ce nu s-a realizat în 30 de ani, nu se poate rezolva într-un an, darămite în 50 de zile
    • grupul UDMR nu va vota această moțiune simplă
  • George Simion (AUR):
    • ”Când se urcă scroafa-n pom, cine tace nu e om”
    • dle Voiculescu, am văzut că a venit tăticul Cioloș să vă ia apărarea
    • noi vom vota orice moțiune împotriva acestui ministru care refuză să își asume responsabilitatea politică
  • Diana Stoica (USR PLUS):
    • ne aflăm azi în plină criză sanitară la nivel mondial
    • în aceste momente PSD inițiază o moțiune împotriva ministrul Sănătății după doar o lună de mandat
    • PSD sfidează inteligența românilor
    • este același PSD care ne-a scos în stradă când a măcelărit legile justiției. Același PSD a dat 12 miniștri ai Sănătății, dintre care ultimii trei sunt cercetați penal
    • Ministrul Vlad Voiculescu este singurul care a avut curajul să scoată mizeria de sub preș. Ministrul Voiculescu este într-adevăr un pericol pentru mafia din Sănătate
    • Moțiunea de azi este despre ipocrizia PSD, un partid care a construit spitale doar pe hârtie
    • din păcate, vaccinul vă va apăra de Covid, dar nu vă va apăra de corupție
  • Cristian Băcanu (PNL):
    • l-am văzut pe dl Rafila citind într-un mod neconvigător, nu era convins de propria moțiune
    • moțiunea este de un cinism patologic
    • premierul OUG 13 vorbește despre sănătate. Când a fost primi-ministru a vorbit despre OUG 13
    • v-ați bătut joc de medici și de pacienți, de cetățeni, iar acum îndrăzniți să vorbiți de sănătate
    • ați pus în fruntea Sănătății personaje sulfuroase și toxice: Pintea, trimisă în judecată pentru corupție. Înainte a fost Bodog, de asemenea trimis în judecată de DNA tot pentru corupție. Dlui Bodog i-a fost retrasă diploma de doctorat ptc l-a plagiat. Înainte de Bodog a fost ministru Achimaș Cadariu, în prezent deputat PSD. Bine că l-ați reciclat. Cadariu spunea că și spitalele din Anglia și Germania sunt murdare, a încercat să mușamalizeze dosarul Hexi Pharma
    • înainte de Cadariu a fost ministru Nicolae Bănicioiu, de asemenea trimis în judecată de DNA. La Colectiv s-a remarcat ca ”ministrul avem de toate”. Spunea că avem condiții în spitale la fel ca în Germania. PSD a blocat atunci în mod criminal transferul victimelor în străinătate pentru a ascunde corupția pe care au stat
    • Streinu Cercel afirma anul trecut că problema coronavirusului este un punctișor pe harta Chinei și că este foarte puțin probabil să ne afecteze pe noi
    • dl Cercel a condus Matei Balș timp de aproape 20 de ani, până cu o lună înainte de incendiul care v-a determinat să depuneți moțiunea simplă
    • baronul ciorăpel, prieten cu Dragnea de la Rahova, a condus Spitalul Județean Neamț vreme de ani de zile. Într-un an a schimbat opt manageri
    • nu PSD ar trebui să fie azi în banca acuzaților?
    • Doar PSD este vinovat de starea în care se află sistemul medical românesc
    • m-am uitat în programul lui Liviu Dragnea din 2016. Prima promisiune erau cele opt spitale regionale, care vor fi gata până în 2020. Unde sunt?
    • ați promis un spital republican. Nu există!
    • prima prioritate a PSD după ce a ajuns la putere a fost să schimbe trei guverne. Apoi l-ați urcat pe Tudorel Toader pe un piedestal. Ați dat OUG 13. Nu ați făcut nimic bun pentru sistemul de Sănătate. Știu că nu aveți decență, dar ați devenit atât de irelevanți încât să vă agățați de orice temă?
  • Sorin Grindeanu (PSD):
    • azi am aflat că un alt român ars a murit. Avea 51 de ani, a fost internat cu arsuri grave și a fost transferat cu mare întârziere în Belgia. În țară a îndurat un adevărat calvar. După o săptămână de chinuri groaznice a fost transferat în Belgia, dar prea târziu. O ascultam pe soția sa disperată cum întreba de ce trebuie să suporte un asemenea tratament inuman. Ministrului Vlad Voiculescu sunt sigur că nici nu i-a păsat până azi dimineață, când a aflat vestea tragică. Atunci a făcut ce știe mai bine: să fugă de răspundere
    • dle ministru, sunteți principalul vinovat moral de moartea acestui român
    • ați găsit la preluarea funcției un mecanism de transfer al marilor arși, trebuia să îl aplicați, dar nu v-a păsat
    • Numai pentru acest caz trebuie să demisionați dacă aveți onoare și demnitate
    • a apărut un cor al bocitoarelor dlui Voiculescu, refrenul lor trist era: ”ce putea să facă, săracul, în 50 de zile”
    • sper că printre parlamentarii puterii să fie destui care la momentul votului să uite că sunt PNL, USR PLUS sau UDMR. Să realizeze că înainte de a fi demnitari, sunt oameni
  • Vlad Voiculescu:
    • mă bucur să fiu astăzi în Parlament, să explic cetățenilor ce am găsit la MS și ce facem ca să însănătoșim un sistem cangrenat de sistemul mafiot
    • Autorul dezastrului din Sănătate este PSD și mafia pesedistă
    • Dle profesor Rafila, erați așteptat în comisia științifică pentru COVID, dar ați lipsit. Vă așteptăm data viitoare
    • Mi se cere să îmi asum răspunderea pentru ce s-a întâmplat într-un spital condus aproape 30 de ani de colegul dvs, dle profesor Streinu Cercel, într-un oraș condus de 12 ani tot de PSD, Oprescu, Firea
    • Vorbesc de asumare trei foști miniștri ai Sănătății anchetați de DNA
    • Vorbesc de asumare oameni care au condus ministerul timp de 18 ani, timp în care și-au format rețele mafiote care au ajuns până în Parlament
    • Dacă vă păsa de sănătatea oamenilor, mă așteptam să primesc de la PSD propuneri de proiecte serioase. Am verificat la registratură, în telefon și nu e niciun mesaj
    • (deputații PSD scandează: ”demisia!”)
    • Ați început să scrieți moțiunea înainte să fiu ministru și ați așteptat o tragedie ca să-mi puneți în cârcă
    • Am găsit sistemul de sănătate mai rău decât era, v-ați bătut joc de tot ce am început în 2016 și era un început de reformă reală: decuplarea clienților politici de la banii din Sănătate și v-ați speriat
    • În cele 7 luni când am fost ministru am introdus lista medicamentelor esențiale și la începutul lui 2017 ați eliminat-o, lăsând oamenii fără medicamente
    • 16.349 de oameni au notificat MS, pe care dvs l-ați condus, prin mecanismul de feedback creat de mine că li s-a cerut șpagă în spitale și le-ați îngropat la MS. V-au cerut să le apărați demnitatea și v-ați bătut joc de ei.
    • V-am lăsat un plan de organizare a spitalelor pentru autorizațiile ISU, iar în 2017 le-ați prelungit din pix. Ați abandonat orice șansă de a face spitale decente și așa ne-a găsit pandemia
    • Tot în cele 7 luni am demarat proiectele pentru cele 3 spitale regionale
    • Trebuia încă din 2017 trebuia să avem studiile gata și până azi trebuia să aibă câteva etaje. Realitatea o știți fiecare și fiecare român
    • Ce am făcut în aceste 50 de zile de când am început la Ministerul Sănătății:
      • Am alocat 50 de milioane din fonduri europene pentru investiții în spitalele covid.
      • Am evaluat și vom evalua la fiecare lună măsurile propuse de IGSU
      • Poate nu știți, dar școlile s-au deschis. Am introdus testarea în școli. Până în prezent au fost distribuite 1,1 milion de teste către DSP, din care 445 de mii au ajuns în școli
      • Am luat măsuri concrete numai în colaborare cu specialiștii și colegii din guvern, pentru campania de vaccinare
      • Suntem în topul european. Nu știu multe domenii în care să fim în topurile europene, poate știți dvs
      • Vom demara testarea cu teste antigen în cabinetele medicilor de familie
    • (deputații PSD continuă să scandeze ”demisia!”. Președinta de ședință, Cristina Prună, face apel la calm: ”Domnule Simonis, vă rog să vă calmați colegii!”)
    • Lucrăm la unificarea și uniformizarea sistemelor de raportare în toată țara.
    • Vorbiți despre poziții contradictorii în Guvern. Nu e un guvern condus de Dragnea și nici o Dăncilă la Palatul Victoria. Avem oameni care și-au adus specialiști care câteodată au opinii diferite și e foarte în regulă să fie așa.
    • Am primit un mandat de reformă și, domnilor de la PSD, puteți să strigați demisia 24 de ore din 24, 7 zile din 7, patru ani de zile și nu mă voi opri!
    • Am alături de mine profesioniști care mi-au transmis pe toate căile că așa nu se mai poate, că ori acum, ori niciodată
    • Stimați parlamentari, aveți o decizie simplă de luat: să votați cu mafia din sănătate sau să votați cu mine și împotriva acestei mafii.

Potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, în cazul în care o moțiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va trimite Guvernului, care va ține cont de poziția exprimată în cuprinsul respectivei moțiuni.

Pentru adoptarea unei moțiuni simple este nevoie de votul majorității deputaților prezenți.

Dezbaterea moțiunii simple va avea loc azi, dar votul urmează să fie dat miercuri.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

44 comentarii

  1. Cand statea nesimtitul de Neacsu de la PSD era super bine!

    • cand statea in sala Senatorul PSD in calitate de autor al legii in discutie, trebuia sa rabdam sicanele surplusiste

      I-a zis Sen. Nicolae, „fai proasto, pe modelul asta de prezentare a inventiilor ca fapte, sa stii ca si eu am filme cu tine facand sex pidosnic, si vezi ca ti se vede mararul dintre dinti”. La care proasta intoarce camera catre dinti, „iata, tefelei feisbucisti, nu e adevarat, nu am marar intre dinti”.

      Senatorul Serban Nicolae se ridicase prin propria munca, din sofer, in Avocat al Presedintelui. Radeati ca prostii ca „uite soferul, uite chelnerita”, dar cum credeti voi a ajuns Serban avocat al lui Ion Iiescu in 2000? Si totusi, trebuia sa asistam la circul lui Chichirau, o finantista de mare valoare la ea pe scara.

      Din 2000 si pana azi, Ciolos a avansat de la locotenent la colonel, dar nu i-as da nici sa-mi pliveasca ceapa. Iesi din sala, jigodie.

    • Alt terminat , a uitat cineva poarta deschisa la Bãlãceanca .

    • Moţiune fără sens, Vlad Voiculescu fiind abia venit în funcţie. Sunt mai grave problemele la EduCultură, unde PSD se pricepe de fapt cel mai bine. România n-are, şi nu va avea curând, un TVR Cultural, cu atât mai puţin un TVR Didactic, care să se ocupe şi de educaţia adulţilor odată cu şcoala online. Şi nici o Cetate a Ştiinţei cum e în La Villette la Paris, în Valencia, în Winterthur (Elveţia, Technorama) sau Science City Kolkata. Televiziunile ştiriste, şi chiar cele tabloide, ar putea fi de asemenea obligate să transmită 15 % documentare ştiinţifice şi emisiuni instructive civic, avizate de ministere, Academie sau CNA.

  2. Cum ii chema de ăia doi de la balcon din serialul cu păpușile Muppets ? :))

    • Ne plac pesedistii cum ne place si berea: pusi reci pe o masă și eventual cu spume la gura.

    • @Andrei,
      Să știi că am inceput să bag pe foc, iar treaba asta n-are nicio legătură cu gerul de afară !

  3. Rusine, Rafila , cand nu erai in PSD ai spus ceva? Ai citit ce ti-a ordonat Ciordacul semidoct?

    • A citit ce a scris el, că restul oricum nu înțeleg, sunt doar spectatori. Acum trebuie să dovedească și rafila că-și merită banii…

  4. Dați i pe nesimtziții ăia 2 afară de tot și 3 șuturi în dos

    • cei 3 ministri ai sanatatii pzdisti ? aia care dau cu subsemnatul la procurori.

  5. Aloo avem doi intruși…ce facem cu ei..? I vom lua de aripi și îi dăm 2 șuturi în fund și îi dăm afară…

  6. Wow, ce tare e V V?!

  7. Politrucul ăsta atât a învățat de la penelei:
    PeeSeeDee, Dăncilă, PeeSeeDee!!!

    • tu esti pesedist sau asa esti tu prost, din nastere? intrebare retorica, nu e nevoie sa-mi raspunzi. prost sa fii, acces la net sa ai!

    • Bai Petroave, mai lasa-ne ca ne-ai albit si la sub-brat. Sa nu zic mai jos.

    • @Radule…, eu nu-s prost, mă, tu ești imbecil că nu pricepi ce se întâmplă!

  8. Ma uit la dezbaterile pe motiune din parlament si trebuie sa spun ca desi n-am votat niciodata cu PSD in viata mea (si votez de 28 de ani) mi-e dor de PSD-ul lui Adrian Nastase. Pai fratilor, PSD-ul lui Adrian Nastase avea oameni realisti, oameni cu competente, oameni cu discurs si oameni cu carisma. PSD-istii de azi ale Ciolacu, Grindeanu, Simonis sunt niste caricaturi pe langa un Nastase sau Mitrea.

    • Si eu ma uit la tine cat esti de prost 🙂

    • Da asa e, erau de o calitate extraordinara.
      Pe vremea infractorului Adrian Nastase, ministrul Justitiei Rodica Stanoiu a blocat dosarele procurorilor care cercetau ilegalitatile si abuzurile celor din P$D: “Sint doua-trei (n.r. – dosare) care vin tare si importante, dar vreau sa va spun ca in aproape toate, mi s-a spus, dam si de oameni de aici (n.r. – membri ai Delegatiei Permanente a P$D).

      Confiscarea averilor ilicite!
      Inasprirea codului penal!
      Toleranta zero fata de corupti!

    • Nastase este si a fost un nesimtit, arogant, intrigant, mincinos, incompetent si mai ales anti-roman.

      Alta ‘ntrebare!

    • Știu ce spui,vreau oameni educați, chiar dacă erau și jigodii narcisiste (mai ales Năstase). Da, politică era de altă calitate, dar partidele și mai ales PSD, au o problemă: șefii întotdeauna promovează oameni mai slabi decât ei, pentru a nu pierde locul. Când te înconjoară numai incompetenti, la schimbarea gărzii, ajung să conducă ultimele jeguri.

      Doar că nici PNL nu e imun la problema asta. Probabil urmează și usr.

  9. Cică rafila de când s-a piesedizat emană un miros ciudat, lasă o trenă de vreo zece metri după el cu miros de cācąt… pare-se că dacă stai cu porcii incepi să puți

  10. In 4 ani sa nu-i mai vad pe ratatii de Simonis si Grindeanu in parlament ca mor

    • Zici că sunt doi agarici, dar nici despre Ciolacu n-ai putea spune că n-ar fi gata să scoată BT-ul la vânzare dintr-o clipă într-alta…
      ” Ia BT-u’ cartonat, mânca-ți-aș, că e ieftin ca braga și face plămânu’ ca halvaua..!”

  11. rafila te lasaPARUL, DAR NARAVUL BA.!!!
    DA. IN MINISTER EXISTA DIN 2004 DIRECTOARE SERBAN AMALIA. DIRECT DE PE BANCILE REZIDENTIATULUI, A AJUNS IN 3 ANI IN MINISTER SI APOI A COCOTAT-O CINEVA, NU SPUI CINE, PERSOANA IMPORTANTA, IN FUNCTIA DE DIRECTOR LA DIRECTIA GENERALA DE ASISTENTA MEDICALA…ALO..ALO …
    DOMNULE MINISTRU, FACETI CEVA CU serban…S-A USCAT SCAUNUL SUB ea, E CAZUL SA PRIMENITI ACOLO AERUL!!! GATA, AJUNG ATATI ANI DE DIRECTORAT, DE MINISTER, NU CREDETI????

  12. Avem ce am votat.
    Tot o grămadă de idioți fără un pic de rușine sunt prin parlament.
    Așa se întâmplă când stăm pe canapea și comentăm alegerile din sufragerie în ziua de vot.

  13. Se lămuresc ăștia cu USR imediat , ei cred ca in realitate este ca in online, stai pe tf pe facebook comentezi și dai like. Nu știu de ce au intrat la guvernare dacă sunt total pe lângă.

    • ti-e dor de Grindeanu si de un OUG cu dedicatie sa mai iesi si tu in strada ca te-ai saturat de atata stat in casa, este? 😉

  14. Bine le mai zice baciul Ungurean ministrilor pesedisti ai sanatatii !

  15. sosoaca nu a murit, sosoaca se tramsforma
    „bravo simioane”

  16. Cum draq sa ceară cineva să fie dat afară Cioloș și Pâslaru ( după cate au făcut pentru România în PE)??? De la PSD aveți europarlamentari de care nici nu am auzit, darămite să mai facă ceva acolo…Simonis – un gunoi ce nu a făcut nimic în viața lui! … ‘tu-vă rasa-n gât!!!

  17. Colacule, ceva BT mai ai?

  18. Dupa logica P$D omul lor a adminstrat spitalul Bals zeci de ani dar e vinovat ministrul pentru ca P$D a autorizat functionarea spitalului pentru protectie impotriva incendiilor cu o firma de apartament fara licitatie .

    Confiscarea averilor ilicite!
    Inasprirea codului penal!
    Toleranta zero fata de corupti!

  19. Simonis ăla e cel puțin analfabet. Bun lider și-au ales pesedeii.

  20. Măi PSD-iştilor avem şi noi o cerere mai specială şi am dori să mai scoateţi din jobenul ăla de partid măcar un singur om din partidul vostru care nu e şi prost şi analfabet în acelaşi timp pentru că nici nu ne mai amintim când am ascultat un PSD-ist care să fie capabil măcar să ne propagandească inteligent aşa finuţ să zâmbim şi noi când ne prindeam nu ca acuma când stăm în cur de râs la ce situaţii penibile vă expuneţi, iar repertoriul ăla pe care îl aveţi din trei cuvinte neînţelese pe deplin sau copiate de pe la alţii care desigur neînţelese şi alea ne face să ne simţim atâta de amuzanţi încât v-aţi simţi stânjeniţi dacă aţi şti cât de mult ne amuzaţi..

  21. Fiind o motiune de natura politica,era firesc sa existe declaratii politice contradictorii si o stare de tensiune.Fiecare parte politica a adus acuzatii celeilalte, iar ministrul a prezentat succint ce a putut face in numai 50 de zile de guvernare,perioada presarata cu doua intamplari sau accidente tragice, cu privire la care anchetele sunt in curs si deci asupra carora nu se poate da acum un verdict din acest motiv,nici macar politic.Din tensiuni si contradictii se naste progresul si fiecare parlamentar si publicul are de apreciat viabilitatea argumentelor prezentate de partile in disputa.Numai ca o parte politica analizeaza la nivel de politici publice de stat o perioada lunga de timp, de circa 26 de ani in care la putere s-a aflat un singur partid politic cu rol determinant decident, in parte din timp alaturi de alte partide satelit sau subsumate benevol vointei lui, pe cand cealalta parte politica analizeaza la nivelul acelorasi politici publice de stat o perioada insignifianta de numai 50 de zile, pe motiv sau speculand ca in aceasta perioada s-au intamplat doua evenimente tragice, carora nimeni nu le-a stabilit cauzalitatea directa in legatura cu actul de raspundere guvernamentala exercitat in cele 50 de zile,anchetele si evaluarile administrative fiind in curs.Aceasta in timp ce pentru cealalta perioada de 26 de ani exista cateva lucruri certe,constatate(trimiteri in judecata,anchete penale in curs,plagiate,spitale vechi,epava,fara autorizatie de incendiu la nivel general sau de sectii de terapie intensiva,lipsa constructiei de spitale noi etc).
    Peste toate astea logica sau mai bine zis ilogica sfidarii regulilor parlamentare care sorocise o alta zi a votului decat cea a dezbaterii motiunii,pe care a gasit-o de cuviinta Simonis.In orice stat democratic ,cu practica parlamentara avansata,deciziile nu se iau la cald,pe fondul,,maniei proletare,, ,ci intr-o zi are loc dezbatera motiunii,fie ea simpla sau de cenzura,iar in alta zi sau alta sedinta votul ei.Si aceasta pentru ca cel putin teoretic sa se fundamenteze constient decizia luata la vot,chiar daca ea este in fapt una politica.Numai ca Simonis vrea sa contrazica aceste reguli democratice in incercarea de a provoca suspans prin aceasta derogare de la regulile parlamentare logice si democratice,mergand pe ideea ca ,cine stie,la cald,la nervi,ministrul sanatatii va fi victimizat politic,dupa o pseudo-evaluare pe loc,originala si ilogica,facuta pentru o perioada de numai 50 de zile.Aici ii dau dreptate celui care a spus ca e penibil sa votezi asa ceva.Dincolo de toate acestea circ,unii care huiduie demisia ,preluand din interior rolul de grup de presiune, ca sa ne aminteasca ceva si de vremurile lui Caragiale, ministrul vizat prezentand succint ce a putut face in numai cele 50 de zile de cand a preluat guvernarea si ce obiective are si amenintarea ca va merge pana la capat cu controalele la corpul medical,inclusiv pentru cele doua evenimente tragice petrecute in scurtul lui mandat.Ei bine asta poate da fiori unora…Sa fie oare acesta motivul real al depunerii si dezbaterii motiunii simple sau poate ca a fost doar un gest de a atrage atentia pentru castigarea de imagine publica?Fiecare poate sa analizezer si sa traga concluzia.

    • Nu e nici una, nici alta, e doar joc de glezne al PSD pentru trecerea timpului deoarece Ciolacu e blat cu Orban și Iohanis. Atât de simplu!

  22. Ciudat, dar odraslei de securist Vlad Voiculescu nu i-a mirosit deloc urât nici carnea arsă și nici mirosul de cadavre atunci când s-a folosit de drama morții a 65 de oameni pentru a-și turna filmul în care era pupat în fund mai ceva decât Kim Ir-Sen. Din discursul odraslei de securist înțeleg că este acceptabil să te folosești de decese, dacă te folosești tu, și revoltător de inacceptabil dacă se folosesc alții. Morții lui Voiculescu sunt mai utilizabili decât morții P$D.

  23. Au închis repede ședința, le-au fost frică de un vot ?? La câtă tensiune era sigur moțiunea era votata de majoritatea inclusiv de pnl ca vor să îl aducă pe Tătaru înapoi ministru.

  24. O mizerie a celor care timp de 30 de ani au avut „strategii exacte” de subminare a economiei acestei tari. Niste laturi care merita sa moara asa cum a fost omorat Ceausescu numai ca diferenta este ca astia o merita cu prisosinta. Suntem un neam condamnat la moarte din cauza unor jeguri care n-au servit nici macar o secunda interesele Romaniei. Diletanti, hoti, curve si impostori ai acestor vremuri, luati mana dupa viitorul acestui popor ca de nu va blestem sa muriti in cele mai mari chinuri pe care le-au suferit toti romanii morti in spitalele mortii.

  25. Recomandare
    Coaliția sa facă bine sa nu mai raspunda la provocările psd. Personal consider ca nici nu trebuie luati in seama.Acum am vazut si ce hram poarta aur. Invenție pesedista doar ca au gresit putin la butoane si a iesit un pic mai mare .