G4Media.ro

Nicușor Dan: Greva STB este ilegală, este o grevă politică. Avem deja…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Nicușor Dan: Greva STB este ilegală, este o grevă politică. Avem deja scrise plângerile penale împotriva liderilor de sindicat

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a susținut, joi dimineața, o conferință de presă în care a susținut că greva declanșată de angajații Societății de Transport București (STB) este ilegală și va fi atacată în instanță. Edilul a anunțat, de asemenea, că vor fi depuse plângeri penale împotriva liderilor de sindicat.

Nicușor Dan a afirmat că greva are substrat politic și a precizat că este deschis la dialog cu angajații, dar nu cu liderii de sindicat.

Urmărește pe G4Media.ro declarațiile primarului general.

Nicușor Dan:

Avem o grevă la STB, acțiune foarte gravă care afectează foarte mulți bucureșteni.

Este o grevă ilegală pentru multe motive. În primul rând, suntem în stare de alertă și nu se fac greve.

Chiar dacă n-am fi în stare de alertă există obligație legală ca pentru transportul public să fie asigurată o activitate de o treime, lucru care nu se întâmplă.

Acțiunea în instanță este scrisă și depusă la tribunalul Bucuresti de către STB prin care solicită judecătorilor să constate că ațcțiunea este ilegală.

Va fi o cerere de intervenție din partea municipalități care este și ea scrisă pentru că această grevă afectează viața a sute de mii de bucureșteni.

Nu este o grevă spontană, așa cum se afirmă. E o grevă orchestrată de sindicatul reprezentantiv și avem dovezile. Avem deja scrise plângerile penale împotriva liderilor de sindicat.

Este o grevă politică al cărui vinovat este domnul Petrariu, consilier general și lider de sindicat.

Îmi pare rău că șoferii au căzut în plasa acestor manipulări care au un substrat politic.

Fac apel la șoferi să înțeleagă gravitatea acțiunilor lor și să reia activitatea.

Vreau să le transmit șoferilor care participă la această grevă că sunt deschis la un dialog cu ei, dar nu prin intermediul liderilor de sindicat care au organizat acest protest ilegal. Îi aștept la discuții, să își desemneze reprezentanți.

În ceea ce privește STB, în prmiul rând am făcut toate eforturile pentru a menține această societate în viață, pentru că era la limita falimentului. Când am ajuns în Primărie, erau datorii de 1,2 miliarde de lei.

Există mai multe bunuri ale STB poprite de ANAF, cea mai mare parte din flotă este sechestrată de ANAF.

Cu sprijinul guvernelor Orban, Cîțu, Ciucă, datoria este doar de 760 de milioane de lei, jumătate din cea pe care am preluat-o.

Această societate trebuie optimizată și nu vom renunța la a face acest lucru, la controlul pe care contractul de delegare ni-l permite să-l facem.

Întrebări și răspunsuri:

Q: Ce se poate face ca să se reia astăzi transportul?

A: Ieri a fost un protest. Nu a existat în afară de demiterea directorului STB solicitări concrete. Nu poți să paralizezi un oraș pentru a cere demiterea directorului STB.

Sunt deschis la dialog, nu cu domnul Petrariu, să-și desemneze niște reprezentanți de dialog și stăm de vorbă.

Citește și

LIVE Transportul public din București, paralizat/ Grevă spontană la STB, angajații protestează în 15 locații

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

33 comentarii

  1. Sa vrei salariu decent e ilegal deci. Legal in starea de alerta e sa faci foamea si sa stai in frig in bucuresti.

    • Și faptul ca nu avem caldura tot politic e bai inaptule?
      Pe tine toată lumea te sabotează. Și nu o baga p aia cu țevile, ca nu merge. Nu e diferența între țevile de 49 de ani în mandatul firea și țevile de 50 de ani din mandatul tău.
      A ajuns sa fie sărbătoare cand avem apa calda și caldura.. pleacă acasă, mucușor!

    • Când iei 1000 € net / lună ca șofer nu mai ai dreptul la greve. Că nu lucrezi în mină, stai cu curul pe scaun 8 ocăldurile la căldurică. Și când societatea avea 250 milioane euro datorii, înseamnă că ceva face prost.

    • Wannabe cinstit ? Lasa ne cu grija ta fata de angajatii stb .. stim din ce aluat esti . De ala rosu cu mult galben !

    • Liderii de sindicat n-au nevoie de salarii decente, au deja venituri considerabile. Pe ei nu-i interesează de fapt salariile oamenilor simpli, ci sa oprească reforma pentru că le afectează interesele. Cine vrea salarii decente sprijină reforma pentru că numai reforma poate aduce salarii decente.

    • Draggy, iar vorbești mă de reforme? Numai reforme ai în cap. De 10 ani reformați România și nu sunteți în stare să ridicați gunoiul stradal sau să tăiați iarba prin parcuri. Despre ce reforme debitezi acolo. Trebuie să ai oameni competenți pentru a face reforme și am văzut pe pramatii sunt în USR. Îl vezi tu pe Nicușor Dan capabil de reforme?! Fugi bă d-aici!!!

    • Te asigur că au salarii mai mult decât decente.5-6000 lei net pe lună este un salariu super decent, ca să zic așa, iar demiterea unui director nu este motiv de grevă generală.
      Iar greva, numai spontană nu e în condițiile în care niciun mijloc de transport nu a ieșit de la prima oră, așa de spontană este. Nici măcar 1/3 conform legislației, ca să nu mai spunem că din cauza pandemiei suntem în stare de alertă și nu aveau voie să facă așa ceva. Pesedacii vor avea mult de tra de pe urma grevei generale ”spontane”.
      SPONTÁN, -Ă, spontani, -e, adj. (Adesea adverbial) Care se face sau se produce de la sine, fără vreo cauză exterioară aparentă; care se face de bunăvoie, fără a fi silit de nimeni; care apare brusc, pe neașteptate.

    • @Eugen, nu. De 10 ani PSD ” reformează ” România. De fapt de vreo 30. Fosta nomenclatură eșalonul 2 ”reformează „. Și se vede bine ce „reforme” am făcut. Ne-a reformat așa tare că am regresat la aproape toate capitolele. USR a fost 8 luni în guvern, așa că dacă nu-ți plac „reformele” de care a avut parte România, mergi în Kiseleff!

    • Draggy PNL-istii tai rup guvernarea in doua de cativa ani. Ne-au umplut de reforme toti si Catu si Bode si ochelaristul de la energie.

  2. Primarul capitalei considera legal sa-si bata joc de angajati, de bucuresteni, sa fie lasat de capul lui incompetent si neajutorat!
    Si la STB sunt oameni care muncesc si care au dreptul sa faca greva atunci cand le ajunge cutitul la os! Acest inept ajuns primar demonstreaza clipa de clipa rautate, prostie, infatuare si inadecvare!

    • Dar liderul de sindicat zice ca nu e greva, e altceva.
      Si atunci când nu respecti legea nu poti cere altora s-o respecte.
      Si atunci când te angajezi undeva fara sa te informezi asupra legii care guverneaza domeniul respectiv nu da vina pe altii.
      Probabil astepti ziua când vor „întrerupe lucrul” cei de la ambulanta sau pompierii, taman când familia ta ar avea nevoie ca grevistii sa asigure 1/3 din activitate.

  3. Au fost vreodată altfel ,ce crezi tui ca este un sindicat organizație umanitara?

  4. Cat timp gasca psd ,formata din interlopi , nu va fi la putere nu va fi liniste in tara.

  5. Nicusor, toate actele normative date peste lege-55-cu privire la prelungirea starii de alerte au fost anulate de instante, insa imediat guvernul a dat alta si tot asa…De aceea, las-o balta cu explicatia ta…in contextul artificial creat.

    • Ce legătură are ce spuneți dvs cu prefectura? In primul rând, dezinformați, nu există nici o sentință definitivă privind starea de alertă.

  6. Totul este politica de la felul cum treci strada la ce faci cu bani . totul este reglementat de politic toata viată ta este un sir de reguli impuse de politica. Gândește-te ce pot face tu cu viată ta si nu este reglementat de politici de la circulație la certificatul verde . Politica nu mă interesează așa spun mulți dar toata viața lor este reglementat la virgula de politic. Hai sa ne jucat nu mai plătiți curentul sau gazul considerați ca este prea scump cu cine vorbiți , treceți pe roșu la semafor, nu mai plăti taxele ca crezi ca nu merita ptr. ce primești . Care e primul?

  7. Întreb și eu, protestele zilnice timp de 2 ani și jumătate ale USeRiștilor în Piața Victoriei, au fost legale?

  8. Eu tot timpul am fost contra sindicatelor et simila, dar in ultimi 4 ani mi-am schimbat pararea.
    Oamenii trebuie ascultati si respectati, cat de cat.

    Am mers sa iau autobuzul azi si pxxa, am mers pe jos 8 km pana la munca… asta e .

    • Legal nu au dreptate nu așa ceri ceva , dar politic este ok așa se obține ceva pui presiune pe politic. Bineînțeles totul va fii negociat politic, STB salarii mai mari iar prețul biletului dublu , win – win ptr. toți mai puțin calatori , dar cum spune @Alexandr pot merge si ei pe jos 8 km ca nu le cad galoanele.

  9. Bre, mucusor, cum sa fie ilegal, cu USR in opozitie toate protestele organizate de sindicate sunt legale, cand USR era la guvernare sindicatele erau starnite de PSD, ai uitat?

  10. Protest spontan, protest politic sau ce o fi el oamenii trebuie ascultati si gasite solutii pentru a detensiona situatia. Domnule Nicusor nu mai sunteti activist sa va legati cu lanturi de porti, sunteti primar si trebuie sa deschideti porti.

    • Corect dreptul la greva este recunoscut de constituție Nicușor poate spune ce vrea pana la urma se va ajunge la un compromis politic , copii nu mai sunt mineri in București.
      Negocierea va fii acoperită ce creșterea biletelor de călătorie , cere si ti se va da, stai ca muta așa ramai.

  11. Da Nicusor, stiu ca suntem in pandemie si nu avem dreptul sa mai facem nici un protest O sa vedeti voi cand o sa iasa lumea in strada de foame, ce se va intampla.

  12. Citez: „Va fi o cerere de intervenție din partea municipalități care este și ea scrisă pentru că această grevă afectează viața a sute de mii de bucureșteni.”
    Opincuta, da’ lipsa caldurii in apartamente nu este tot o afectare grava a vietii sutelor de mii de bucuresteni?

  13. Dragă Plicușor Ban ai perfectă dreptate , că protestul este politic când oamenii solicită îmbunătățire condițiilor de muncă și venituri salariale corecte .

    • Un șofer ia vreo 5000 lei net / lunar. Un profesor ia vreo 3500 net / lunar . Cred că e suficient cât câștigă stb-iștii.

  14. Neicusoare, STB e cuib caldut pentru o multime de loaze, pile si amante. Ia fa tu curat pe acolo si abia dupa aia fa git!

  15. Distrugeți Statul Paralel PSD sau veți fi distruși.
    Nu exista alternativă.

  16. Ca nebucurestean mi se pare ca Nicusor Dan e un primar slab. Nu atat de slab ca Firea, dar slab. Nicusor Dan este tinta atat pentru PSD, cat si pentru PNL. De fapt si in celelalte orase din tara cu primari USR coalitia PSD-PNL saboteaza guvernarea locala. Fiind si un primar slab e usor de sabotat. Greva pica minunat pentru ambele partide. Nu e clar cine a pregatit-o, dar pare stilul PSD. Poate ca regia e comuna, poate doar folosesc impreuna ocazia.