Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Floriile nu reprezintă doar una dintre cele mai importante sărbători din calendarul ortodox, ziua care marchează Intrarea Domnului în Ierusalim și deschide Săptămâna Mare. Este și ziua în care peste 1,5 milioane de români primesc mesaje și urări, pentru că poartă nume inspirate din flori, plante, arbori sau din natura înfloritoare a primăverii. Cei mai mulți români care își serbează onomastica de Florii poartă numele Florin — 335.000 de persoane, potrivit unor date solicitate și obținute de Alba24.
Alți 150.000 se numesc Viorel, iar 55.000 se cheamă Florian. Există și 30.000 de români cu numele Florea, 25.000 care se numesc Florentin și 14.000 care poartă numele Florinel.
În rândul femeilor, 145.000 poartă numele Viorica, iar alte 129.000 pe cel de Florentina. 91.000 de sărbătorite se numesc Florica, iar peste 73.000 de românce poartă numele Camelia.
Nume mai rare sunt Trandafir, Bujor, Floricel, Mărgărit și Crin . Printre numele rare de femei se numără Garofița, Iris, Anemona, Micșunica, Romanița, Panseluța, Zambilica și Crizantema.
Anemona, Brândușa, Camelia, Codrin, Codrina, Codruț, Codruța, Crăița, Crenguța, Crina, Crinu, Crinuța, Crizantema, Dalia, Delia, Floarea, Flora, Florența, Florentin, Florentina, Florica, Florin, Florina, Garofița, Gentiana, Gherghina, Iasmin, Iasmina, Iris, Lăcrimioara, Laur, Laura, Laurențiu, Laurian, Lauriana, Malina, Margareta, Micșunica, Mugurel, Narcis, Narcisa, Panseluța, Romanița, Roza, Rozalia, Trandafira, Violeta, Viorel, Viorela, Viorica, Zambila, Zambilica.
La acestea se adaugă și alte variante și forme derivate întâlnite în diverse surse: Angela, Angelica, Bujor, Crin, Dafin, Dafina, Dumitrița, Erica, Eugenia, Floarea, Floreal, Florei, Floriana, Floricel, Florinel, Florița, Ghiocela, Lili, Lilian, Liliana, Loredana, Lori, Mălin, Mălina, Mărgărit, Panseluta, Rozica, Trandafir, Veronica, Zambila.