Lindsey Vonn, în vârstă de 41 de ani, vedeta schiului alpin american, revenită în noiembrie 2024 după cinci ani de absență, s-a calificat în echipa olimpică a Statelor Unite la proba de coborâre, după un start excelent de sezon în Cupa Mondială, care a confirmat-o din nou drept cea mai bună schioare americană de viteză, relatează The Ahtletic.
„Sunt foarte entuziasmată de cum merg lucrurile”, a spus Vonn luni, într-o discuție telefonică. „Au fost niște săptămâni foarte bune.”
Ea se referea la etapele consecutive de la St. Moritz (Elveția) și Val d’Isere (Franța), care au deschis sezonul Cupei Mondiale. În cele cinci curse disputate acolo, Vonn a urcat pe podium de patru ori și a câștigat o coborâre. Cel mai slab rezultat a fost un loc patru.
Aceste rezultate au dus-o pe primul loc în clasamentul Cupei Mondiale la coborâre și suficient de departe de celelalte americance încât să-și asigure unul dintre cele patru locuri din echipa olimpică, lucru confirmat marți de U.S. Ski & Snowboard, pentru Jocurile de la Cortina d’Ampezzo (Italia), din februarie.
Regulamentul federației permite și selecții discreționare, care i-ar fi putut oferi o altă cale chiar și cu rezultate mai slabe, însă Vonn nu a lăsat loc de îndoială.
„Pentru mine era foarte important să mă calific pe baza performanțelor din acest sezon, nu pe ce am făcut în trecut”, a spus ea. „Schiorul de acum trebuia să câștige acest loc și sunt mândră că am reușit.”
Vonn era aproape sigură de calificare încă de la revenirea solidă din sezonul trecut. A încheiat 2024-2025 drept a doua cea mai bună schioare americană de viteză, după Lauren Macuga, care însă s-a accidentat luna trecută și va rata Jocurile Olimpice. Vonn nu este încă oficial calificată la super-G, dar și acolo este cea mai bine clasată americancă, ocupând locul trei la general.
„Calificarea lui Lindsey pentru Jocurile Olimpice din 2026 este o dovadă a rezilienței și dedicării ei”, a declarat Sophie Goldschmidt, președinta și CEO-ul U.S. Ski & Snowboard. „A demonstrat încă o dată că performanța de top nu ține de trecut, ci de a confirma cursă de cursă.”
La retragerea din 2019, Vonn era cea mai titrată schioare din istorie, cu 82 de victorii în Cupa Mondială, depășită doar de Ingemar Stenmark. A câștigat aur olimpic la coborâre în 2010, la Vancouver, plus alte două medalii olimpice. De atunci, Mikaela Shiffrin a depășit ambele recorduri. Vonn deține în continuare recordurile absolute la coborâre (44 de victorii) și super-G (28).
Cariera ei a fost însă marcată de accidentări, iar la începutul sezonului 2018-2019 a anunțat că va fi ultimul. Ultima victorie de Cupă Mondială, la acea vreme, a venit în martie 2018. S-a retras după Mondialele din 2019, cu un bronz la coborâre.
O proteză de genunchi montată în 2024 a schimbat totul. Vonn a revenit în circuit la St. Moritz, cu un loc 14 la super-G. Au urmat un loc 6 la coborâre și un loc 4 la super-G, la St. Anton. Apoi, două luni dificile, cu abandonuri și clasări modeste, care au lăsat semne de întrebare privind direcția revenirii.
„E greu când nimic nu funcționează, când simți că lupți cu totul”, a spus ea. „Acum simt că totul funcționează pentru mine: echipamentul, echipa, fizic. Este un sentiment incredibil.”
Vonn a cerut răbdare încă de la început, spunând că are nevoie de timp pentru a se readapta. La finalele Cupei Mondiale, în martie, a obținut cel mai bun rezultat al revenirii: locul doi la super-G, la Sun Valley.
„Atunci am simțit că sunt pe drumul cel bun”, a spus ea. „Știam că încă nu sunt unde vreau, dar schiam deja rapid. Era doar o chestiune de timp.”
A urmat o vară completă de pregătire în America de Sud, inclusiv cu noul antrenor Aksel Lund Svindal. Acolo, spune ea, „s-a aprins un bec”.
După pauza de Crăciun, Vonn va avea un cantonament acasă, apoi va concura în toate cele trei etape rămase de viteză din Cupa Mondială înainte de Jocuri, plus un ultim stagiu de pregătire la Crans Montana, cu o săptămână înainte de Olimpiadă.
„Avem suficiente curse până la Cortina ca să reglăm totul și să fim la capacitate maximă în februarie.”
Vonn a confirmat și că va încheia întreg sezonul de Cupă Mondială, până la final de martie, deși inițial plănuia să se retragă după Jocuri.
„Credeam sigur că mă retrag pe 12 februarie”, a spus ea. „Dar acum voi continua până la finalul sezonului. Să fiu lider în Cupa Mondială la coborâre… speram să schiez bine, dar nu plănuisem asta.”
Va mai amâna retragerea, având în vedere succesul?
„Simt că deja risc suficient la 41 de ani”, a spus ea. „Acesta este un singur sezon, ultimul. Știu că am mai făcut un documentar numit «The Final Season», dar acum chiar este ultimul.”
Cu forma actuală, Vonn este o candidată serioasă la aur la Cortina, mai ales în contextul problemelor din vârful ierarhiei. Macuga este accidentată, Lara Gut-Behrami lipsește și ea, iar Federica Brignone încearcă să revină după o accidentare gravă.
Despre prestațiile sale din acest sezon, Vonn a spus că victoria de la St. Moritz a fost „grozavă”, chiar dacă a făcut și greșeli în cursele următoare.
„Îmi dau seama ce trebuie să îmbunătățesc. Știu unde pierd timp. Sunt foarte aproape de a câștiga aceste curse. Important este că sunt rapidă.”
„Pentru Cortina”, a încheiat ea, „lucrurile arată al naibii de bine.”