G4Media.ro

Liga Campionilor: Securitatea întărită ”considerabil” la Paris după „amenințările” Statului Islamic

Foto: Edupedu.ro

Liga Campionilor: Securitatea întărită ”considerabil” la Paris după „amenințările” Statului Islamic

Securitatea a fost „considerabil” întărită la Paris înaintea meciului dintre PSG și Barcelona de miercuri seară de pe Parc des Princes, după ce gruparea Stat Islamic a făcut publică o „amenințare clară” la adresa primei manșe a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor, a anunțat marți ministrul Gérald Darmanin, citat de agenția AFP.

„Prefectul de poliție, cu care am discutat foarte devreme în această dimineață (marți), a întărit considerabil mijloacele de securitate”, a declarat ministrul de interne în timpul unei deplasări la Paris, referindu-se la o „amenințare clară făcută publică de Statul Islamic”.

O sursă apropiată a declarat pentru AFP că „Statul Islamic a amenințat sferturile de finală ale Ligii Campionilor (prima manșă programată marți și miercuri), nu în mod special în Franța, prin intermediul uneia dintre agențiile sale de comunicare”.

Presa spaniolă şi britanică au relatat un mesaj difuzat de fundaţia Al Azaim, un canal responsabil cu retransmiterea comunicaţiilor Statului Islamic. Este vorba despre un afiş care ilustrează cele patru stadioane care vor găzdui meciurile din următoarele două zile: Emirates Stadium pentru Arsenal-Bayern, Santiago-Bernabeu pentru Real Madrid-Manchester City marţi (ora 22.00), Parc des Princes pentru PSG-Barcelona şi Wanda Metropolitano pentru Atlético-Dortmund miercuri (ora 22.00).

Afişul prezintă un luptător cu o armă grea în mână, în spatele inscripţiei: „Ucideţi-i pe toţi”. Aceste ameninţări survin după recentul atentat revendicat de organizaţie la 22 martie într-o mare sală de concerte din Moscova, Crocus City Hall, soldat cu 143 de morţi.

La sfârşitul lunii martie, grupul media Sarh al-Khilafah, afiliat Statului Islamic, şi-a anunţat, de asemenea, intenţia de a ataca fanii de la meciul dintre Bayern Munchen şi Borussia Dortmund (0-2).

Potrivit As, autorităţile spaniole au activat procedurile de securitate pentru cele două meciuri care vor avea loc în oraş marţi (Real-Manchester City) şi miercuri (Atlético-Dortmund), desfăşurând peste 3.000 de agenţi de securitate. Dispozitivul de securitate a fost intensificat din cauza prezenţei preconizate a peste 8.000 de fani ai echipelor Manchester şi Borussia.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...