Home » Analize » Liderul extremei drepte olandeze, Geert Wilders, i-a promis preşedintelui Israelului întregul său sprijin în combaterea terorismului

Liderul extremei drepte olandeze, Geert Wilders, i-a promis preşedintelui Israelului întregul său sprijin în combaterea terorismului

Liderul extremei drepte olandeze, Geert Wilders, i-a promis preşedintelui Israelului întregul său sprijin în combaterea terorismului
Sursa foto: Geert Wilders / Facebook
Ascultă articolul

Liderul extremei drepte din Olanda, Geert Wilders, a anunţat luni că s-a întâlnit cu preşedintele israelian Isaac Herzog, căruia i-a promis întregul său sprijin pentru Israel în combaterea terorismului, transmite Reuters, transmite Agerpres.

”I-am spus că sunt mândru că vizitează Olanda şi că Israelul are şi va avea mereu sprijinul meu total în lupta contra terorismului”, a scris Wilders pe platforma X (fosta Twitter), sub o imagine de la întâlnirea sa cu Herzog.

- articolul continuă mai jos -

Geert Wilders, care încearcă să formeze un nou guvern după victoria partidului său naţionalist, PVV, în alegerile din noiembrie 2023, este un susţinător constant al Israelului.

Liderul PVV a încercat, fără succes până acum, să formeze un guvern de coaliţie. Reprezentanţii principalelor partide ce ar urma să participe la coaliţia guvernamentală se întâlnesc din nou luni, pentru a încerca să ajungă la un acord asupra viitoarei forme de cooperare.

Şeful statului israelian s-a aflat în Olanda pentru a participa, duminică, la deschiderea Muzeului Holocaustului de la Amsterdam. În ceremonia inaugurală, Isaac Herzog a făcut apel la eliberarea imediată a ostaticilor luaţi de mişcarea islamistă palestiniană Hamas în atacul comis pe 7 octombrie asupra Israelului şi aflaţi în prezent în Fâşia Gaza.

Războiul din Gaza a fost declanşat de atacul terorist comis pe 7 octombrie de Hamas contra Israelului. În acel atac au fost ucişi circa 1.200 de israelieni, aproximativ alţi 240 fiind răpiţi şi duşi în Fâşia Gaza.

Israelul a răspuns cu bombardamente masive şi o ofensivă terestră de amploare.

Potrivit Ministerului Sănătăţii din Fâşia Gaza, controlat de Hamas, până luni dimineaţă 31.112 de palestinieni şi-au pierdut viaţa şi 72.760 au fost răniţi de la începerea războiului.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole