Home » Articole » Licitația de un miliard de lei pentru salubrizare în Sectorul 6: patru ofertanți intră în cursa pentru contractul pe opt ani

Licitația de un miliard de lei pentru salubrizare în Sectorul 6: patru ofertanți intră în cursa pentru contractul pe opt ani

4374
Licitația de un miliard de lei pentru salubrizare în Sectorul 6: patru ofertanți intră în cursa pentru contractul pe opt ani
FOTO: Pubele de colectare separată a deșeurilor instalate în Sectorul 6 București, nefuncționale în 2025, licitație în curs / sursa: Facebook Ciprian Ciucu
Ascultă articolul

Primăria Sectorului 6 derulează una dintre cele mai mari proceduri de achiziție publică din București: delegarea prin concesiune a serviciului de colectare și transport al deșeurilor menajere și similare. Contractul, publicat în SEAP în 13.06.2025, când primarul sectorului era Ciprian Ciucu, are o valoare estimată de 1.046.704.241,98 lei și o durată de opt ani. Potrivit platformei oficiale a achizițiilor publice, procedura se află în prezent „în desfășurare”, după ce termenul-limită pentru depunerea ofertelor, 3 noiembrie 2025, a expirat.

- articolul continuă mai jos -

„Declarația de participare” publicată în SEAP arată că la licitație s-au înscris patru competitori, dintre care doi ofertanți individuali și două asocieri.

Cine sunt cei patru ofertanți pentru contractul de salubrizare:

1. SUPERCOM S.A.

Tip: ofertant individual

Reprezentant: Ilie Ionel Ciuclea

Una dintre firmele majore de salubrizare din Capitală.

2. RER ECOLOGIC SERVICE BUCUREȘTI (REBU)

Tip: ofertant individual

Reprezentant: Nine Alexandru

Terț susținător: RETIM ECOLOGIC SERVICE S.A., reprezentat de Dan Pascu.

3. Asocierea BIN GO SOLUTIONS (lider) + BLUE PLANET SERVICES

Lider: BIN GO SOLUTIONS (reprezentant: Bogdan Niculescu)

Partener: BLUE PLANET SERVICES (reprezentant: Robert Florin Vasiliu)

4. Asocierea URBAN GRUP ENVIRONMENT (lider) + MUD RECYCLING + ROMPREST

Lider: URBAN GRUP ENVIRONMENT (reprezentant: Dragoș-Andrei Manolache)

Parteneri:

MUD Recycling – Bogdan-Horia Hodoroagă

Compania Romprest Service S.A. – Marian-Bogdan Adimi

Toți ofertanții sunt operatori semnificativi din piața serviciilor de salubrizare, ceea ce indică o competiție intensă pentru acest contract de lungă durată.

Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut

Procedura este una de licitație deschisă, desfășurată offline, iar criteriul unic de atribuire este prețul cel mai scăzut.

Aceasta înseamnă că operatorul care oferă cel mai mic tarif la cele trei componente majore (colectare reciclabile T1, colectare rezidual T2, biodeșeuri T3) va fi declarat câștigător, dacă îndeplinește toate condițiile tehnice.

Ce servicii include contractul

Primăria Sectorului 6 cere operatorului selectat să asigure:

colectarea separată și transportul separat al deșeurilor menajere și similare;

colectarea deșeurilor din reamenajări interioare sau exterioare ale locuințelor;

colectarea deșeurilor voluminoase, în afara campaniilor standard;

colectarea deșeurilor de la târguri, festivaluri, concerte și alte evenimente publice;

ridicarea deșeurilor abandonate pe domeniul public sau privat al Sectorului 6 (cu excepția celor de pe căile publice de circulație);

colectarea deșeurilor din construcții abandonate pe domeniul public sau privat.

Cantitatea estimată pentru primul an de operare este de 156.744 tone de deșeuri.

Ciucu: „După ani de blocaje, am reușit să scoatem licitația”

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu (proaspăt ales primar general al Capitalei), a declarat într-o postare publică faptul că licitația a fost blocată ani la rând din cauza lipsei unei infrastructuri complete pentru întreg circuitul deșeurilor:

„În 2022 am scos serviciul la licitație pentru prima dată, dar licitația a fost anulată în instanță. A trebuit să așteptăm să avem un contract cu un sortator. Alte studii și proceduri de licitații, alte contestații. Dar nu a fost suficient.
Ca să avem contract cu un sortator, a fost nevoie să așteptăm ca ADI Deșeuri din București să aibă contract pentru tatare. Pentru că ceea ce rămânea din urma sortării trebuia să plece la depozitare, dar mai înainte să treacă pe la tratare.
Dar nu a fost suficient, ca să ai tratare, trebuia să ai depozitare. Și nu avem. Si a fost nevoie ca mai întâi să se facă proceduri de achizitie de servicii de depozitare de către ADI Deșeuri.
Lunile de zile s-au transformat în ani”

Edilul afirma că noua procedură permite punerea în funcțiune, până la finalul anului, a punctelor de colectare selectivă realizate cu finanțare europeană, în prezent nefuncționale.

Pubele noi, nefolosite de peste un an

Punctele de colectare ecologică din Sectorul 6 care ocupă locuri de parcare, instalate în 2023, au rămas blocate peste un an deoarece Primăria nu a reușit să finalizeze procedura de delegare a serviciului de colectare separată.

Procedura se află în etapa de evaluare a ofertelor, iar SEAP nu indică încă un câștigător. Urmează evaluarea tehnică și financiară a ofertelor, posibile clarificări și contestații, raportul final al procedurii, anunțul oficial de atribuire.

Până la publicarea Anunțului de atribuire, contractul rămâne nealocat.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole