G4Media.ro

Libertatea: „Domnul Florin Roman nu a urmat cursurile și nu a luat…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Libertatea: „Domnul Florin Roman nu a urmat cursurile și nu a luat licență la noi”, spune rectorul Babeș-Bolyai. Ministrul Cercetării pretinde în CV că a fost student la UBB și că e „licențiat” aici / Rectorul cere „corectarea rapidă a CV-ului și explicații”

Ministrul Cercetării, Florin Roman, susține în CV că e licențiat de două ori în economie, la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj în 1992-1996 și apoi la Universitatea Athenaeum București în 2008-2011. Libertatea a rugat cele două instituții de învățământ superior să răspundă dacă ministrul Cercetării a fost studentul lor și dacă și-a luat licența.

Facultatea cel mai recent absolvită, Athenaeum, a confirmat că Roman a urmat cursurile, dar cu un an devansat față de ceea ce ministrul scrie în CV. Roman a declarat ”2008-2011”, Athenaeum spune că ”Domnul Roman I. Florin Claudiu a urmat cursurile în perioada 2007-2010”. În iulie 2010 și-a luat licența și a primit diploma de absolvire. Babeș-Bolyai nu l-a găsit ca student sau licențiat, ci cu un examen La universitatea clujeană Babeș-Bolyai, absolvită în perioada 1992-1996, deslușirea a durat câteva zile.

La cererea ziarului Libertatea, Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) a căutat și a găsit în arhivă că, de fapt, politicianul a studiat în perioada menționată (1992-1996) la un colegiu universitar neacreditat aparținând de Universitatea 1 Decembrie din Alba Iulia. Roman a urmat la colegiul din Alba Iulia un învățământ superior de scurtă durată, de trei ani, și apoi și-a dat la UBB doar un examen de absolvire a colegiului, care nu echivalează cu o licență, după cum subliniază Universitatea în răspunsul oficial către redacție.

„Pentru ca să transforme această absolvire de învățământ superior de scurtă durată, de trei ani, într-o facultate de patru ani și să obțină licență, ar fi trebuit să mai facă încă trei pași: să dea admitere la UBB, dacă despre UBB vorbim, să îi fie echivalate studiile și intra în anul 3, să urmeze încă doi ani de facultate și să dea licență. Lucru pe care domnul Florin Roman nu l-a făcut. (…) Mesajele mele sunt două: trebuie corectat rapid în CV și în mesajul public. Și, fiind vorba de o persoană publică, dar oricine ar fi fost, trebuie să dea explicații pentru cei care sunt interesați. Atât pot spune acum”, a declarat rectorul UBB, Daniel David.

Povestea cu studiile inexistente și falsa pretenție a licenței de la UBB este al treilea neadevăr descoperit de redacție în CV-ul vicepreședintelui PNL, în decurs de 10 zile.

Citește integral pe Libertatea.

Citește și SURSE Premierul Ciucă i-a cerut explicații lui Florin Roman cu privire la acuzațiile de plagiat și i-a spus că e de așteptat o demisie

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

37 comentarii

  1. Florin Roman este un P$Dist mai prost vopsit in Galben

  2. lol, cine conduce de fapt guvernul ăsta de adunătură? ciucă nu pare foarte implicat.

  3. Până și Ciolacu îl bate tare. Echipa câștigătoare….

  4. PNL e tot un fel de PSD, dar ceva mai prost și mai ticălos!

  5. Golănimea conduce Romania!

  6. Hai, domle, lăsați-l odată în pace că trebuie să lucreze la PNRR, autostrăzi, spitale, alea-alea… Da chiar nu vă pasă de biata noastră țărișoară?

  7. Parlamentul trebuie sa-si imbunătățească procedurile interne si sa nu mai publice CV-uri înșelătoare ale deputaților si senatorilor fara ca toate diplomele de studii – menționate in CV – sa treacă înainte prin procesul de vizare acte studii la Ministerul Educației (aceeași rigoare ca la legalizare / supralegalizare).

    • de adaugat si examen psihiatric
      la soferii profesionisti este, la parlamentarii Romaniei NU, bizar

    • @Diana R18: Scolile si universitatile trebuie sa isi imbunatateasca procedurile, prin citirea lucrarilor de licenta, master si dizertatie! Evident, trebuie alocat mult mai mult timp pentru aceasta procedura. In trecut au fost profesori universitari cu zeci de doctoranzi, plus alte lucrari de licenta si dizertatie … deci clar ca erau fusherite!

    • Mihai, ce propui tu poate diminua fenomenul plagiatului.

      Fenomenul minciunilor referitoare la universitatile absolvite poate fi diminuat de către angajator (în acest caz Parlamentul) prin verificarea informațiilor cu universitatea unde pretinde ca a studiat parlamentarul sau cu Ministerul Educației.

  8. ciuca e din exact acelasi aluat ca ipochimenul asta; „tataliile” lui trebuie sa fie exact ca „studiile” celorlalti din haita lui.

  9. Chestia cu plagiatul nu era vina lui (ca a avut conducator), dar minciunile din CV (daca sunt reale) sunt in totalitate vina lui!

    • Pentru plagiat este 80% vina lui, ca inițiator si dezvoltator al intenției de a plagia!

    • Acest individ a fost si ziarist? Individul urla ca altii sunt corupti, plagiatori (Ponta, etc.)! Un ipocrit! Asa ceva…! Era un personaj drag presei de dreapta de tip UM

    • @Diana R18: Ca si coordonator al unei lucrari de licenta, master, doctorat ai obligatia de a citi acea lucrare si de a corecta orice problema observi, chiar cu riscul de a opri complet sustinerea ei!

      In schimb, in acest caz (si in majoritatea celorlalte) coordonatorul l-a indus in eroare pe candidat spunand ca lucrarea este buna!

      Ca si cum te-ai duce la fisc cu toate facturile, si ti se spune ca nu ai nimic de plata (ti se da si diploma ca nu ai nimic de plata), iar peste 10 ani te baga la inchisoare ca ai facut evaziune! :))))))))

  10. Asta e specialistul PNL ! Sunt mulți ca el în PSD și PNL.

  11. Frumos, ce sa zic!

  12. Pun pariu ca daca sunt verificati toti pesedistii si penelistii aflati acum in posturi de conducere cel putin 30-40% au CV-uri mincinoase sau doctorate plagiate. Te mai miri de ce majoritatea votantilor lor au cel mult 8 clase?!!!

  13. Mare lucru. Pentru postacii psd pnl pe aici pe site nu prea conteaza, si ei au facut la fel probabil. Asa ca neinteresant…

  14. ROMANICA EDUCATA NORMALA

  15. Prin minciuni și-a croit o carieră de succes și în viitor tot așa va proceda! El hotărăște soarta ministerelor și a românilor!

  16. ahahahaha, unde-s postacii galbeni sa sara in ajutorul bietului Florin napastuit de soarta?

  17. Cum-necum, i-au tras-o acestui taranoi impostor. Nu mai aveai loc de el, cum mai invartea el politica pe la Bucuresti, mare scula pe bascula. Un prostovan identic nul. E terminat, cine i-a tras-o l-a nimerit in plin.

  18. o loaza ,cu o „facultate”de 2 bani si neacreditata pe deasupra,cu tupeu maxim care merge la prostovani,cu un grad de nesimtire incomensurabil!nu isi va da demisia de onoare(nici nu stie ce inseamna cuvantul onoare) in veci!ca doar e echipa castigatoare!si asta il cantarea pe drula!pai ala nenea e pe everest iar mataluta esti in groapa marianelor

  19. Ciocu’ mic!

    • Sarutmana Doamna !

      v am simtit lipsa ! pa unde ati umblat ? pa langa testele de saliva ale elevilor ?

  20. cum pui un PNL-ist sau PSD-ist sub lupa, una 2 il gasesti defect. Catu un alt exemplu, care a facut facultatea nu stiu unde si nu stiu ce facultate

    • @Gogu, la Citu nu mai conteaza facultatea ca el deja nu mai este in facultatile mintale, nu vezi saracu, e in concediu mai nou.

  21. Eu nu inteleg cum au indivizii de teapa lui f roman impresia ca nu ii prinde nimeni. Putea sa fure linistit din planul 2, da’ el se baga in fata. Incredibil.

  22. Mare prostovan!

  23. Mă amuză dimensiunea cataroaielor pe care le aruncați cu obidă în galbeni. V-a trebuit ceva vreme să înțelegeți ce hram poartă animalele astea politice. Presupun că sugeți toți la țâța useristă, de vă năpustiți ca ulii pe tot ce miscă azi în usl. Eh, o să vă mai trebuiască niște ani ca să înțelegeți cu ce rahaat se mănâncă usereu’… Încă nu au avut ocazia să vă arate tot ce pot distruge cu o simplă atingere, câteva luni de „acțiune” n-au fost de ajuns… Dar la chiori nu poți să pretinzi să vadă, cum nici la proști – să înțeleagă! Voi sperați în continuare. În timpul ăsta, trădătorii de neam de pretutindeni vă trag plăcuțe suedeze peste botic, după cum bine meritați. Să trăiți bine! Hă hă hă…

    • Urmand logica ta si numele de „comentator sportiv” pe care ti l-ai asumat, la „chiori” te incadrezi si tu, deci neputand „sa vezi”, comentariul tau e de prisos! Ca sa putem vorbi despre viitor, intai trebuie sa creem prezentul! Mafia portocalie (rosu + galben = love) distruge si fura in tara asta de la Revolutie incoace, „tradatorii” sunt consacrati deja, pentru ca-i vedem de 32 de ani! „Distrugerile” facute de „tradatorii” useristi in cele cateva luni le-am vazut: incercari de reforma si inchiderea robinetului la „conducta de sinecuri”, unii paraziti politici n-au mai beneficiat de „apa calda”! Marota asta cu „o sa vedeti ce o sa se intample daca…” este melodia preferata a conservatorilor, e veche de mii de ani si am vazut-o de nenumarate ori in istorie. Frica de nou constituie rezistenta la progres si evolutie, e naturala, dar a fost depasita intotdeauna pentru ca suntem unde suntem, avem experienta a ceea ce s-a intamplat deja, iar ce o sa se intample… intai trebuie sa se intample. Noul se produce oricum, ascunzandu-ne permanent sub aureola unui trecut toxic pe care l-am vazut deja nu aduce nimic bun.

    • marinare, numele tau spune toata povestea: „chior de beat”

      Traiasca V33 si R26, caci doar in ele iti mai gasesti alinarea

  24. In cate consilii de administrații este sau a fost securica ăsta? Ce l-a recomandat? Vocea și talentul sau gradul de pe umăr? La fel ca și vestitul domn Budai. Plecat de la agent de vânzări, la 30 ani e pus parlamentar face și facultatea Ecologica la zi sare Director la Pensii, apoi la Protecția Copilului apoi Pensii din nou, ministru. Ce de grade, securici ridicați din nimic. Și măcar de nu s-ar da de gol, dar prostia se vede. Proasta politica de cadre domnilor generali din servicii…

  25. E greu de inteles de ce sa aruncat domnul daca se stia cu pietre in CV.
    Sa inteleg ca se stia acoperit de pretini care lau executat rapid?
    Sau a fost un test si va fi recuperat si el precum Nastase 2 gauri?

  26. Nu mă pricep, întreb pentru un prieten. Se poate alege cu plângere penală fostul ministru dacă a săvârşit următoarele infracţiuni – Art 326 Falsul în declaraţii şi Art 323 Uz de fals, ambele din Codul Penal? Există vreun articol dedicat şi falsificării de documente? CV-ul este asimilat documentelor? Mulţumesc.