Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Letonia urmează să livreze Ucrainei un nou ajutor militar pentru apărarea sa împotriva invaziei Rusiei, a anunţat luni Ministerul leton al Apărării într-un comunicat, relatează dpa.
Ministerul a precizat că a comandat un număr neprecizat de vehicule de transport blindate care urmează să fie livrate forţelor armate ucrainene anul acesta.
În august 2021, Letonia a comandat peste 200 de vehicule blindate 6×6 de la producătorul finlandez Patria şi a extins comanda cu încă 56 de unităţi în noiembrie 2024.
Vehiculele urmează să fie produse în principal într-o fabrică Patria deschisă în Letonia în mai 2024, transmite Agerpres.
Ucraina s-a apărat timp de aproape trei ani de atacurile Rusiei cu ajutorul Occidentului. Letonia, care se învecinează cu Rusia şi aliatul său Belarus, este unul dintre cei mai importanţi susţinători ai Kievului.