Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Candidatul USR la Preşedinţie Elena Lasconi a declarat că anularea turului l al alegerilor prezidenţiale, ca urmare a sesizărilor depuse la CCR, ar fi o încălcare gravă a democraţiei, apreciind că deja a fost încălcată democraţia atunci când un candidat – Diana Şoşoacă – a fost scoasă din cursă prin decizia Curţii Constituţionale, transmite News.ro.
”Cred că dacă s-ar întâmpla (n.r. – anularea primului tur al alegerilor prezidenţiale) asta ar fi o încălcare gravă a democraţiei, deja au încălcat democraţia, au intrat cu bocancii în ea atunci când au scos din cursă un candidat, şi mă refer aici la Curtea Constituţională, pentru că instituţiile statului nu şi-au făcut treaba înainte”, a afirmat Lasconi, conform observatornews.ro.
Ea a precizat că toate partidele politice au făcut numărători paralele şi nu există nicio diferenţă între acestea şi cele făcute de soft, deci nu există o problemă a softului, adăugând că acest subiect va fi discutat joi în CSAT.
”E un respect faţă de vot, fie că ne place sau nu ne place, 2 milioane şi ceva de români l-au votat pe acest candidat”, a subliniat Elena LAsconi, referindu-se la contracandidatul său clasat pe primul loc în urma scrutinului de duminică, Călin Georgescu.
Curtea Constituţională discută joi cele două solicitări de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale depuse de.Candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu, şi de candidatul Partidului Naţional Conservator Român, Cristian Terheş.
D-na Lasconi, va rog, spre sanatatea democratiei si pentru linistea noastra,
sa faceti un apel catre tinerii din piata, cei care afiseaza simboluri care nu-si au rostul !
Consider ca aceste demostratii va aduc doar deservicii !
Ne explici și nouă ce simboluri? Sau atunci cu laturi?
normal ar fi sa se anuleze toate deciziile luate de parlament de cind cu renumitul referendum.
Ar fi nasol si pentru ea
Politicienii trebuie sa facă un pas în spate și sa nu își mai dea cu părerea despre chestii juridice în desfășurare.
Dacă a comis-o cu nesemnalarea reclamei politice și nedeclararea fondurilor, RIP. A făcut-o pe barba lui. Asa e la cacialma
sper sa arunce CCR tara in aer , nu vad alta cale spre un reset general!