Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Se preconizează că nivelul apei din cel de-al treilea lac ca mărime din Ungaria va scădea până la noi valori minime în această vară, din cauza schimbărilor climatice şi a deceniilor de gestionare defectuoasă a resurselor de apă, punând în pericol ecosistemul şi industria turistică, au declarat mai mulţi experţi şi localnici, informează agenția de știri Reuters.
Lacul Velence, situat la doar 40 de kilometri vest de Budapesta, este o destinaţie populară de vacanţă, însă nivelul apei sale ar putea deveni în curând mult prea scăzut pentru navigaţie şi înot, potrivit experţilor din acest domeniu, transmite Agerpres.
Într-o recentă zi călduroasă, copiii se jucau pe bancuri de nisip proaspăt expuse la soare, care se întindeau mult dincolo de linia obişnuită a malurilor lacului, în timp ce bărcile de închiriat erau ancorate la un debarcader aflat de acum la mare distanţă de apă şi înconjurat de nisip.
Nivelul apei lacului măsura 56 de centimetri miercuri în oraşul Agard, au arătat datele transmise de Directoratul Naţional General pentru Managementul Apei, cu doar 3 centimetri deasupra nivelului minim istoric de 53 de centimetri înregistrat în 2022, cel mai recent an când Ungaria a fost afectată de o secetă extremă. În primele luni ale anului 2026, nivelul apei a fluctuat în jurul pragului de 80 de centimetri.
În absenţa unor ploi substanţiale, nivelul apei ar putea continua să scadă cu o jumătate de centimetru pe zi, ajungând până la 30 de centimetri spre sfârşitul verii, au avertizat experţii în hidrologie.
„Nivelul apei va scădea cel puţin cu 25-30 cm în următoarele 30-40 de zile, iar minimul istoric va fi doborât peste câteva zile”, a declarat Tibor Horanyi de la Asociaţia Marilor Lacuri.
Tibor Horanyi a atribuit această problemă nu numai schimbărilor climatice, ci şi deceniilor de gestionare defectuoasă a apei, cum ar fi drenarea zonelor umede pentru uz agricol.
Această situaţie a afectat afacerile din zonă. Instructorul de navigaţie Peter Szaniszlo a început deja să îşi mute operaţiunile pe Lacul Balaton.
„Oamenii care doreau să înveţe să navigheze mă alegeau în mare parte pe mine, pentru că Lacul Velence este aproape de Budapesta. Acum, ei vor trebui să călătorească la Balaton”, a declarat el.
Săptămâna trecută, ministrul ungar al Mediului, Laszlo Gajdos, s-a întâlnit cu ONG-uri locale, primari şi experţi în gestiunea apei pentru a analiza viitorul lacului.
Ministrul Gajdos a declarat într-un mesaj pe Facebook că Guvernul de la Budapesta îşi propune să îmbunătăţească calitatea apei, să implementeze o realimentare durabilă a apei şi să reabiliteze mediul de pe malurile lacului.
Cu toate acestea, identificarea unei modalităţi de realimentare cu apă a Lacului Velence va necesita timp, a declarat Arpad Pal Eotvos, primarul din Gardony, un oraş situat pe malul acestui lac.
„Va trebui să învăţăm să trăim cu asta. Pe măsură ce clima se schimbă, va trebui să ne schimbăm şi noi”, a adăugat Arpad Pal Eotvos.