Home » Articole » VIDEO | Sorin Grindeanu, propus de AUR cetățean de onoare al județului Timiș / Consilier județean AUR: „Este o persoană care a făcut pentru acest județ mult mai decât a făcut toată clasa politică”

VIDEO | Sorin Grindeanu, propus de AUR cetățean de onoare al județului Timiș / Consilier județean AUR: „Este o persoană care a făcut pentru acest județ mult mai decât a făcut toată clasa politică”

681
Sursa foto: ALEXANDRU NECHEZ / MEDIAFAX FOTO
Ascultă articolul

Consilierul județean Marcel Mihoc, de la AUR Timiș, a propus să i se acorde titlul de cetățean de onoare al județului lui Sorin Grindeanu, scrie buletindetimisoara.ro. Mihoc a trecut prin PSD înainte de a ajunge la partidul condus de George Simion.  Declarația a fost făcută în ședința extraordinară de marți care avea un singur punct pe ordinea de zi – conferirea titlului de „Cetățean de Onoare al Județului Timiș” doamnei prof. univ. dr. Margit Șerban.

- articolul continuă mai jos -

„Dintre toți politicienii pe care îi cunosc de peste 30 de ani, domnul Sorin Grindeanu este o persoană care a făcut pentru acest județ mult mai mult decât a făcut a făcut toată clasa politică și eu propun ca pe viitor să fie este și unul dintre cei propuși ca cetățean de onoare.

Era doar așa, deci nu-i bătaie de joc, e o părere personală și o concluzie trasă după 30 de ani de activitate politică, profesională, economică, ca om de afaceri și așa mai departe”, a declarat consilierul județean AUR, în timpul dezbaterilor privind propunerea de pe ordinea de zi.

Consilierul Mihoc a mai propus, tot pentru a devenit cetățeni de onoare ai județului, și câțiva medici.

„Întrebarea este când vom face cetățeni de onoare pe profesorul Poenaru, pe Bârsășteanu, pe Bratu, pe Dumitrașcu, pe Săndesc, pe Brânzan, pe Păunescu și pe ceilalți, pentru că la nivelul județului Timiș, în afară de contribuția doamnei Șerban, și dumnealor au avut o contribuție deosebită în actul medical”, a spus el.

Marcel Mihoc a fost membru PSD, și chiar secretar general al organizației județene. A demisionat în 2014. După o perioadă în care a fost independent a aderat la Partidul Ecologist în 2020, și apoi la AUR.

„Habar nu am de așa ceva”, a spus Sorin Grindeanu, pentru G4Media.

„E o exagerare”, crede Petrișor Peiu, unul dintre liderii AUR.

„Hai să vă zic cum nu sunt frați de cruce PSD cu AUR: azi, la Consiliul Județean Timiș, liderul consilierilor județeni AUR a propus ca Sorin Grindeanu să devină cetățean de onoare.

Când eu am zis ca discursul lui Sorin Grindeanu este unul extremist când vorbește de pestă, definind zeci de mii de români așa, iată că nu știam și câtă apreciere onestă există pentru liderul PSD de la reprezentanții AUR.
Nu mă surprinde”, a comentat și Diana Buzoianu de la USR, propunerea consilierului județean de la AUR.

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole