Home » Analize » La 36 de ani şi 178 de zile Olivier Giroud devine cel mai vârstnic jucător care a evoluat ca titular în echipa naţională de fotbal a Franţei

La 36 de ani şi 178 de zile Olivier Giroud devine cel mai vârstnic jucător care a evoluat ca titular în echipa naţională de fotbal a Franţei

La 36 de ani şi 178 de zile Olivier Giroud devine cel mai vârstnic jucător care a evoluat ca titular în echipa naţională de fotbal a Franţei
sursa foto: Facebook/ Olivier Giroud
Ascultă articolul

Atacantul Olivier Giroud a devenit cel mai vârstnic jucător care a evoluat ca titular în echipa naţională de fotbal a Franţei, într-o competiţie oficială, luni seară, la meciul câştigat în deplasare în faţa formaţiei Irlandei (scor 1-0), în preliminariile EURO 2024, informează presa franceză, citată de Agerpres.

La 36 de ani şi 178 de zile, Giroud a fost introdus în teren din primul minut al meciului de la Dublin de către selecţionerul francez Didier Deschamps, fiind înlocuit în minutul 65.

- articolul continuă mai jos -

Olivier Giroud, jucătorul echipei italiene AC Milan, este cel mai bun marcator din istoria selecţionatei Franţei, cu 53 de goluri, record pe care l-a stabilit în timpul Cupei Mondiale 2022 din Qatar, unde Les Bleus au disputat finala (pierdută la loviturile de departajare în faţa Argentinei).

Franţa a învins la limită Irlanda în partida de la Dublin graţie golului marcat de fundaşul Benjamin Pavard în minutul 50.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole