G4Media.ro

Kremlinul neagă lovirea unei clădiri rezidențiale din Dnipro, în urma căreia au…

Sursa foto: Kremlin.ru

Kremlinul neagă lovirea unei clădiri rezidențiale din Dnipro, în urma căreia au murit 35 de persoane

Kremlinul a negat luni responsabilitatea pentru atacul din weekend asupra unui bloc de apartamente din orașul ucrainean Dnipro, soldat cu cel puțin 36 de morți, potrivit AFP.

„Forțele armate ruse nu lovesc clădiri rezidențiale sau infrastructuri sociale, ci obiective militare”, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, înainte de a se referi la „concluzia unor reprezentanți ai părții ucrainene” potrivit căreia lovitura ar fi putut fi provocată de apărarea aeriană.

Numărul persoanelor ucise în atacul cu rachete ruseşti asupra unui bloc de locuinţe din Dnipro a crescut la 35, potrivit oficialilor ucraineni.

Guvernatorul regiunii, Valentin Reznicenko, a confirmat într-o actualizare transmisă luni dimineaţa pe Telegram că 35 de persoane, între care doi copii, au fost ucise în atac.

Operaţiunea de căutare şi salvare a eventualilor supravieţuitori din Dnipro se desfăşoară de aproape 40 de ore.

În cursul nopţii, salvatorii au scos alţi câţiva morţi de sub dărâmăturile blocului distrus de o rachetă rusească. 39 de persoane au fost salvate, iar 75 au fost rănite. Printre cei răniţi se numără 14 copii. Soarta altor 35 de locatari din clădire este necunoscută.

Căutările sub dărâmături continuă, dar şansele de a mai găsi supravieţuitori sunt tot mai puţine. „Şansele de a mai salva oameni acum sunt minime. Cred că numărul morţilor va fi de ordinul zecilor”, a declarat pentru Reuters primarul oraşului Dnpro, Boris Filatov.

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

21 comentarii

  1. Nu ma, a fost o petarda, nu a fost o bomba.

  2. Asta zici ca e mitica din Leana si Costel, un boschtar la fel ca Dragnea 👍

  3. Centralele termo-enegetice sunt obiective militare? Baiatul asta minte ca un p/orc.

  4. E operațiune sub steag fals a fasciștilor și a stăpânilor lor din SUA, au bombardat propriul bloc că să poată ieși milogul Zele și propaganda occidentală sa ne arate civili morți.E manevra tipic americana

    • Nu are sens. In cel mai rău caz poate sa fie o greșeala/ accident.
      Din nefericire ucrainenii au destui civili care au pierit, ii pot arata pe aia, nu este nevoie de alții.

    • Rusia distruge blocuri în Ucraina din 2014.

    • Tu esti, Peskov?

      In ce sens „tipic americana”? Asa fac americanii, isi bombardeaza structuri civile ca sa ceara ajutor militar de la… cine?

    • @procust, tu si toti trolii lui Putler , oligarhii, si werneristii man1aculu1 de.ment aveti mainile patate de san.ge.le nevinovatilor u.c.i.s.i.. . Spre deosebire de spalatii pe creier rusi care nu se revolta impotriva t1ranului miliardar, voi sunteti armata lui Putler. Sa dea Dumnezeu sa aveti toti parte de ceea ce au suferit acei oameni in ultimele lor clipe.

    • Manevra tipic americana???? Tu chiar crezi asta vita putinista?
      Au demolat mii de cladiri mujicii tai in ultimul an ,si la asta se delimiteaza?
      Iar actiunea sub steag fals e tipic putinista,asa au inceput „eliberarea” si in Transnistria si in Georgia.
      Minti cu aceiasi usurinta,si te faci de ca.cat la fel de relaxat ca porcii sovietici.

  5. @procust, tu si toti trolii lui Putler , oligarhii, si werneristii man1aculu1 de.ment aveti mainile patate de san.ge.le nevinovatilor u.c.i.s.i.. . Spre deosebire de spalatii pe creier rusi care nu se revolta impotriva t1ranului miliardar, voi sunteti armata lui Putler. Sa dea Dumnezeu sa aveti toti parte de ceea ce au suferit acei oameni in ultimele lor clipe.

  6. Grotescul terorii ruZZnace nu cunoaste limite! Civilii si-au distrus singur casele, si-a bombardat singur orasele .. nimic din ce vedem nu este real, doar mizeria infernala de propaganda ruZZnaca este adevarat!

  7. poti sa tot negi, pana te umpli de negi pe ficati

  8. Faptele sunt destule de clare. A fost o racheta H22 ruseasca, neinterceptata. A fost o singura explozie nu doua.
    Tinta era o centrala din zona ( oarecum din zona, rachetele astea sunt foarte imprecise cu o raza de cativa km).
    Arestovich ala ar trebui arestat, nu e prima data cand face afirmatii gratuite fara a avea informatii reale, afirmatii care sunt apoi rostogolite de propaganda rusa.
    Rusii nu au tintit blocul intentionat dar nici nu le pasa de posibilele victime printre civili altfel nu foloseau genul asta de racheta imprecisa.

    • Rachetele precise sunt folosite in razboaie. In atacuri teroriste daca se produc pagube materiale in infrastructura civila si mor civili se considera reusite.
      Cum cu invazia s-a cam terminat din vara cam in acelasi timp cu evaporarea celor 150 de mii de soldati,acum cu 300 de civili mobilizati Putin se rezuma la terorism.La terorism pare ca e mai priceput,cu toate ca nu foarte eficient,altii „reusesc” ce face el acum cu 1% din sumele cheltuite de Putin si cu de mii de ori mai putini morti in propria tabara.

    • @Andi
      Mai baieti, mai folositi-va si voi un pic capsorul mai baieti! In primul razboi mondial rusii au mobilizat 15 milioane de soldati, din care 1.7 milioane au murit pe campul de lupta. Undeva la 12%. IN PRIMUL RAZBOI MONDIAL !!!

      Daca acum au mobilizat 200 000 si apoi inca 300 000 (pe care hai sa-i numaram desi nu au ajuns inca pe campul delupta) ajungem la un maxim de 500 000 de soldati trimisi in lupta. Daca luam cifrele de atritie din primul razboi mondial (foarte mari tinand cont de realitatile de astazi) ajungem undeva la 60 000 de morti.

      Unde s-au pulverizat mai Andi aia 150 000 ? Nu vezi ca, realist vorbind, rusii au pierdut undeva intre 15 si 25 000 de soldati morti? Asta in timp ce ucrainienii depasesc deja suta!

    • Trollacule ,nu mai avea nevoie de 300.000 daca ii mai avea pe aia 150.000,gandeste nu mai fi un bolovan care asculta doar propaganda de ca.cat a sovieticilor.
      Iar in ceea ce priveste comparatia cu ww1 ,esti dus rau de tot cu capul. Pai cu compari armele de acum 100 de ani cu ceea ce exista acum? Tu nu ai vazut ca acum cu doua rachete au murit 400 de rusi intr-un singur loc?Compara cu ww2 ,desi si comparatia aia e fortata. Atunci au murit 7 milioane de germani pe pe frontul de est si cel de vest. Iar sovieticii au murit 20 de milioane doar pe frontul de est.

  9. Eu nu inteleg ce tot pozeaza atata in sfinti cand vede o lume intreaga ce oratanii sunt

    • Ii intereseaza doar ca sa-si mentina credibilitatea in randul rusilor.
      Nu pentru lumea din afara vorbesc, adica nu-si fac iluzii ca aia din afara ii cred, inclusiv aliatii de conjunctura, care ii aproba pentru ca sunt din aceeasi specie.

  10. Marcel trollacu un lup putinist travestit în haine occidentale