Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
“Școala sigur nu va începe în condiții normale”, a anunțat în această seară președintele Klaus Iohannis. “Ar fi foarte complicat să avem numai școala online, și atunci sigur ne îndreptăm spre un scenariu mixt, unde probabil și în funcție de condițiile locale vom avea mai mult școală normală sau mai mult online sau mixt”, a precizat liderul de la Cotroceni.
Iohannis a anunțat că decizia definitivă cu privire la modul în care se vor deschide școlile pe 14 septembrie 2020 va fi luată săptămâna viitoare.
“Am invitat pe premier, ministrul educației și mai mulți miniștri, pentru o discuție pe care o vom avea săptămâna viitoare, când sper că vom reuși să conturăm câteva scenarii pe care le vom comunica public. Deci dați-mi voie să vă dau săptămâna viitoare câteva răspunsuri mult mai in extenso”, a declarat președintele.
O simpla si o prima infectare cu noul coronavirus ,indiferent unde se va intimpla ea , la nivelul invatamintului romanesc va goli instantaneu scolile de cursanti .
Ce să zic, s-a trezit ficusul sa ne mai spună odată scenariile, în caz că nu le știam, toate astea in timp ce căzuta aia de Anisie plănuiește deja să distrugă încă un an școlar și să facă „școala online”… Stați să vedeți ce tunuri se vor trage la licitațiile pentru tablete, o asemenea ocazie nu poate rămâne neexploatată…