Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis la rândul său felicitări omologului său american, Joe Biden, şi vicepreşedintelui Kamala Harris.
„Felicitări preşedintelui Joe Biden şi vicepreşedintelui Kamala Harris. Sunt convins că împreună vom continua să dezvoltăm şi să aprofundăm Parteneriatul Strategic în beneficiul popoarelor noastre şi să lucrăm în adevăratul spirit al valorilor transatlantice”, a scris Iohannis, miercuri, pe Twitter.
Joe Biden şi Kamala Harris au depus miercuri jurământul în funcţia de preşedinte, respectiv vicepreşedinte al Statelor Unite ale Americii.
Sursa foto: captură presidency.ro
Miau! Chiar asa!
Cu alte cuvinte mooe trumpiștilor și putiniștilor!
Floricele pe câmpiiiiii hai să le adunăm copii 💃👯♂️🍾
Pensionarul 🤔 a dat in mintea copiilor.
Vai de sotul lui.
Nu, nu! Asta e cântecel de copii, acum ne-a arătat cam pe unde e. 😅
Trump ti-a dat o șapcă, dar Bideu ăsta Nu o să îți dea nimic ptr miliardele de euro cheltuite ptr „Apărare „
Joseph Robinette o să i dea 6 bideuri câte unul pt fiecare casă
Romanii viseaza numai case cu acte falsificate si bombe americane antinave…
Cam tarzior, de ce in al 12-lea ceas? Hm? Manifestari dambovitene…
punea faianta, i se usca aracetul
In toata Romania nu exista un om onest si serios s-o reprezinte, tot gunoaiele ies mereu la suprafata.
Oooooohh!!! Dar cine s-a trezit!!! Buna dimineata, la Mos Ajun! Dar de ce te-ai trezit tu asa devreme cu noaptea-n cap? Uita-te si tu ce ochi umflati ai…
KWJ cel mai tare președinte din lume la ora actuală. Crapă inima în hateri!!!!! Doamne ajută!
Mdaaa democratiia din acest moment in SUA ESTE UN MARE CA-AT..! CAT DESPRE FELICITARILE SLUGILOR GLOBALISMULUI COMANDAT ….UPSSSS BASSSSS FAASSSS..! PAPITOIU BIDEN SI MUIEREA PREGATITA SA CONDUCA IN VIITOR , VOR DUCE AMERICA-N GARD SI TOATA PLANETA VA SUPORTA CONSECINTE GRAVE….ROMANIA IN SPETA …
Mdaaa democratiia din acest moment in SUA ESTE UN MARE CA-AT..! CAT DESPRE FELICITARILE SLUGILOR GLOBALISMULUI COMANDAT ….UPSSSS BASSSSS FAASSSS..! PAPITOIU BIDEN SI MUIEREA PREGATITA SA CONDUCA IN VIITOR , VOR DUCE AMERICA-N GARD SI TOATA PLANETA VA SUPORTA CONSECINTE GRAVE….ROMANIA IN SPETA ..
Mdaaa democratiia din acest moment in SUA ESTE UN MARE C–AT..! CAT DESPRE FELICITARILE SLUGILOR GLOBALISMULUI COMANDAT ….UPSSSS BASSSSS FAASSSS..! BABALACUL OPERAT LA CAP – BIDEN SI MUIEREA PREGATITA SA CONDUCA IN VIITOR , VOR DUCE AMERICA-N GARD SI TOATA PLANETA VA SUPORTA CONSECINTE GRAVE….ROMANIA IN SPETA ..