Home » Articole » Kievul susţine că a lovit două aerodromuri militare ruseşti

Kievul susţine că a lovit două aerodromuri militare ruseşti

Kievul susţine că a lovit două aerodromuri militare ruseşti
Sursa foto: Yuri CORTEZ / AFP
Ascultă articolul

Armata ucraineană a afirmat vineri că a bombardat „cu succes” două baze aeriene din Rusia în timpul nopţii, la mai puţin de o săptămână după un atac major al dronelor ucrainene asupra aerodromurilor militare ruse, informează AFP şi Reuters, potrivit News.ro.

Într-un comunicat, Statul Major ucrainean a afirmat că cel puţin trei depozite de combustibil au fost lovite la baza aeriană rusă Engels din regiunea Saratov şi a susţinut că a lovit, de asemenea, baza aeriană Diaghilevo din regiunea Riazan. Potrivit armatei ucrainene, acest aerodrom este utilizat de avioane de realimentare, escorte de luptă şi bombardiere strategice.

- articolul continuă mai jos -

Potrivit Statului Major ucrainean, la baza Engels se aflau avioane inamice care mai rămăseseră „după operaţiunea Serviciului ucrainean de Securitate (SBU)”, care a lovit aerodromuri ruseşti la sfârşitul săptămânii trecute.

Videoclipuri neautentificate publicate de presa rusă vineri dimineaţă arătau fum care ieşea dintr-un mare incendiu.

Guvernatorul regiunii, Roman Busarghin, a confirmat în cursul nopţii că un incendiu a izbucnit la „o întreprindere industrială” din Engels în urma unui atac cu dronă, fără a provoca victime. Guvernatorul Roman Busargin nu a specificat ce tip de sit industrial a fost vizat.

În ianuarie, la Engels a fost introdusă starea de urgenţă după ce un atac cu drone ucrainene a lovit un depozit de petrol care deserveşte baza din apropiere pentru avioane de bombardament nuclear ruseşti, provocând un incendiu care a durat zile întregi până a fost stins.

Busarghin a mai spus că un bloc de apartamente înalt a fost, de asemenea, lovit, dar nu au existat victime.

Ucraina nu a mai vizat instalaţii energetice din Rusia de la jumătatea lunii martie, când Statele Unite au negociat o pauză de o lună în atacurile asupra instalaţiilor energetice.

În unul dintre ultimele incidente de acest gen, un atac cu drone, în 14 martie, a provocat un incendiu la rafinăria de petrol Tuapse din Marea Neagră, care a fost stins după trei zile.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole