Home » Articole » Jumătate dintre pacienţii prezenţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ în primul trimestru din 2026 puteau merge la medicii de familie

Jumătate dintre pacienţii prezenţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ în primul trimestru din 2026 puteau merge la medicii de familie

Jumătate dintre pacienţii prezenţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Piatra-Neamţ în primul trimestru din 2026 puteau merge la medicii de familie
Sursa foto: pexels.com
Ascultă articolul

Aproximativ jumătate dintre pacienţii care s-au prezentat, în primul trimestru al acestui an, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) Piatra-Neamţ puteau să se adreseze medicilor de familie, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU), transmite Agerpres.

Astfel, în primele trei luni ale anului, la UPU Piatra-Neamţ au fost înregistrate peste 18.000 de prezentări.

- articolul continuă mai jos -

Dintre acestea, circa 12.000 au fost încadrate la codul medical verde, iar circa 100 au fost de cod alb sau albastru.

„Cazurile care ar putea fi rezolvate de medicii de medicină primară, respectiv medici de familie sau centre de permanenţă, sunt codurile alb, albastru şi circa jumătate din codurile verzi. (…) UPU are 31 de locuri, dar au fost momente când au fost 80 de pacienţi în acelaşi timp”, a declarat managerul SJU Piatra-Neamţ, Alexandru Patraşcu.

Aproape 11.000 dintre persoanele care au venit sau au fost aduse de ambulanţe la UPU Piatra-Neamţ au plecat în aceeaşi zi la domiciliu.

Din cauza lipsei personalului de specialitate, UPU Piatra-Neamţ este deservită pe doi medici pe tură.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole