Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Jaqueline Cristian (locul 35 WTA) a fost eliminată, duminică seară, în primul tur al turneului de tenis de categorie WTA1000 de la Doha, de către a 14-a favorită a competiției, Karolina Muchova (Cehia, locul 19 mondial).
Jaqueline Cristian a cedat în două seturi, scor 2-6, 3-6. Partida a durat o oră și 31 de minute.
Muchova a câștigat 71% dintre punctele jucate cu primul serviciu.
Diferența a fost și mai evidentă pe serviciul al doilea, Muchova câștigând 53% dintre puncte, față de doar 32% de către Cristian.
Jaqueline Cristian a concretizat o singură șansă de break din cele nouă avute.
În plus, jucătoarea română și-a cedat de patru ori serviciul.
Pentru prezența în primul tur la Doha, Jaqueline Cristian a obținut 10 puncte WTA și un premiu de 18.300 de dolari.
(sursa: Mediafax)