Jandarmii mobilizaţi miercuri în comuna Ruginoasa, pentru a preîntâmpina violenţele cu ocazia ciomăgelii dintre grupurile de localnici, manifestare tradiţională de Anul Nou în localitate, au trebuit să facă uz de gazele lacrimogene, pe fondul încercării unor participanţi de a ocoli dispozitivele de ordine şi de a se angaja pe un traseu neautorizat, transmite Agerpres.
- articolul continuă mai jos -
„A fost necesară utilizarea gazelor lacrimogene, cu scopul de a opri înaintarea şi de a evita contactul direct între cele două grupuri de persoane. Susţinem desfăşurarea tradiţiilor locale, însă nu vom permite manifestări care să pună în pericol siguranţa participanţilor sau a celorlalţi cetăţeni. Prezenţa jandarmilor are ca obiectiv principal prevenirea incidentelor violente şi asigurarea faptului că nimeni nu este rănit”, au transmis reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Iaşi.
Totodată, Instituţia Prefectului – Judeţul Iaşi a informat, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook, că în comună au fost mobilizate efective însemnate, peste 200 de angajaţi de la structurile Ministerului Afacerilor Interne şi alte instituţii.
„Astăzi, în comuna Ruginoasa, au fost instituite măsuri de ordine publică pentru desfăşurarea manifestărilor tradiţionale de iarnă, în vederea prevenirii incidentelor şi asigurării siguranţei participanţilor. Pentru asigurarea ordinii publice, au fost mobilizaţi peste 200 de lucrători de la Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, I.S.U.J. Iaşi – Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al jud. Iaşi, Serviciul Judeţean de Ambulanţă Iaşi şi din cadrul altor structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, care au acţionat conform atribuţiilor legale”, precizează informarea Prefecturii.
În cursul dimineţii, pe fondul încercării unui grup de participanţi de a depăşi dispozitivele de ordine şi de a urma un traseu neautorizat, forţele de ordine au intervenit conform procedurilor, pentru a preveni escaladarea situaţiei şi posibile acte de violenţă. Intervenţia a avut un caracter preventiv, vizând evitarea contactului direct între grupuri şi protejarea siguranţei persoanelor, fiind utilizate mijloace specifice de intervenţie, în mod proporţional, menţionează sursa citată.
„Instituţia Prefectului – Judeţul Iaşi susţine păstrarea tradiţiilor locale, însă subliniază că acestea trebuie să se desfăşoare cu respectarea strictă a legii şi a măsurilor de siguranţă. Facem apel la toţi participanţii să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să manifeste calm, responsabilitate şi cooperare, pentru ca tradiţiile de iarnă să rămână un prilej de bucurie pentru întreaga comunitate”, a mai transmis instituţia.
Tradiția „bătăliei de la Ruginoasa”
La primele ore ale ultimei zile din an, atunci când noaptea se întâlneşte cu ziua, conform unei tradiţii milenare, în centrul comunei Ruginoasa are loc bătălia dintre „delenii” şi „vălenii”.
Bătrânii locului spun că această bătălie, sau Malanca, aşa cum mai este cunoscută, reprezintă nu doar confruntarea dintre tinerii de pe Dealul şi cei din Valea satului, ci confruntarea dintre relele vechiului an şi bunăstarea aşteptată de fiecare membru al comunităţii să o obţină în noul an.
Pregătirile mascaţilor „deleni” şi „văleni” încep cu câteva zile înainte de sfârşitul anului pentru ca membrii fiecărei tabere se întâlnesc pentru a stabili propriile strategii de luptă.
„În dimineaţa ultimei zile din an se bate Valea cu Dealul”, spun localnicii.
Adică, încă de dinainte de a se lumina de ziuă, tinerii de pe Deal şi cei din Vale se adună, se îmbracă şi îşi pun măşti hidoase confecţionate manual, se înarmează cu ciomege şi îşi dispută supremaţia în sat bătându-se sub privirile spectatorilor.
Conform tradiţiei, după bătălie învingătorii sărbătoresc bătând cu măciucile în pământ, gonindu-i pe învinşi, îşi schimbă măştile hâde cu frumoase comanacuri şi petrec în mijlocul satului alături de ”urşi”, ”capre”, ”cerbi”, ”păuni”, ”ţigani”, ”mirese” sau ”irozi”.
Au fost ani în care tradiţionala bătaie a degenerat în adevărate bătălii sângeroase. Ascunşi sub măştile confecţionate din piei de animale, şi moştenite de la o generaţie la alta, unii tineri şi-au lovit cu agresivitate rivalii, dar s-a întâmplat ca printre cei loviţi să fie şi persoane care priveau bătălia de pe margine.
În 2011, câţiva combatanţi au ajuns la spital din cauza capetelor sparte, picioarelor şi mâinilor rupte sau rănilor adânci, un tânăr în vârstă de 17 ani a rămas paralizat, iar un altul a murit. După aceste grave incidente, „bătălia de la Ruginoasa” se desfăşoară sub stricta supraveghere a forţelor de ordine a mai multor structuri ale MAI, fiind astfel transformată mai mult într-o bătaie simbolică.
Se tot descopera traditii milenare care sa ne intoarca in salbaticie.
Care e simbolistica unui obicei care face ca jumatate dintr-un sat sa se incaiere cu cealalta jumatate? Sa nu spuneti ca dupa aia raman prieteni pana la urmatoarea incaierare programata!
vai, ce obiceiuri unice si minunate avem. sunt mandru
Nu stiu daca e o idee prea buna sa judecam obiceiurile „altora” dupa normele „noastre”.
Sunt barbare dupa standardele moderne, dar vin de foarte departe in timp – n-o dam acum pe-aia cu dacii, dar sa nu uitam totusi ca zona asta are o anumita istorie, anume una foarte dura – si, mai important, sunt asumate de cei care le practica.
Si mai e un lucru, deloc neimportant in contextul actual. Daca ati avea curiozitatea/posibilitatea sa discutati cu tinerii si adultii de varsta mijlocie ai locului (nu doar din Ruginoasa, ci din toata partea asta de tara, Moldova „de sub munte”, de la vest de Siret) ati constata, probabil cu surprindere, ca au o cu totul alta atitudine cu privire la o eventuala agresiune ruseasca fata de lumea fina de prin marile orase.
Ca s-o spun pe-a dreapta, inca mai au ceva barbatie – iar genul asta de cafteala ritualica face parte din aceasta atitudine, cu bunele si relele ei. Daca, fereasca Dumnezeu, se va ajunge la implicarea Romaniei intr-un conflict armat, nu de-alde dvs. si de-alde mine isi vor pierde vietile pe front, ci tot baieti de-astia nu foarte educati, pe care-i privim de sus, cu presupusa superioritate. Exact cum e acum in Rusia, cei care crapa in Ucraina sunt mujicii, nu apparatcikii si intelighentsia…
Scuzati digresiunea. In opinia mea, treaba asta de la Ruginoasa ar trebui tratata altfel de autoritati. Sigur ca nu e OK nici sa incurajezi oamenii sa-si crape tzestele pe strada asa, pentru amuzament… poate ar fi suficient un act al autoritatilor locale prin care participantii (activi sau pasivi) isi asuma consecintele participarii la eveniment. Daca se lasa cu oase rupte si capete sparte, ranitii isi suporta cheltuielile. Nu vrei sa-ti asumi – nu te duci. Iar daca totusi te duci, poate-ti moderezi un pic avantul razboinic…
*est de Siret. Mea culpa.