Home » Analize » “Isus a fost palestinian” – mama tuturor aproprierilor culturale (OPINIE)

“Isus a fost palestinian” – mama tuturor aproprierilor culturale (OPINIE)

2202
“Isus a fost palestinian” – mama tuturor aproprierilor culturale (OPINIE)
Foto: ADC / Facebook Greta Thunberg
Ascultă articolul

În ultima vreme lobby-ul pro-palestinian a inventat un nou clișeu propagandistic: Isus Hristos a fost palestinian. O reclamă luminoasă a organizației ADC (Truly Arab, Fully American) în celebra Times Square din New York apărea: “Happy Christmas – Jesus is Palestinian” – “Crăciun fericit – Isus este palestinian”.

Activista de mediu suedeză Greta Thunberg, convertită relativ recent la cauza pro-palestiniană, a supralicitat, scriind pe pagina sa de Facebook “Isus a fost palestinian născut sub ocupație”.

- articolul continuă mai jos -

Dar cât de “palestinian” este (sau a fost) Isus? Evanghelia după Matei menționează genealogia lui Isus care după Iosif, tatăl său adoptiv, descindea nu doar din Regele David, ci chiar din Adam și Avraham, în timp ce evanghelia după Luca îl leagă pe Isus de David pe linie maternă. Această descendență este făcută pentru a dovedi că Isus era Mesia cel așteptat de evrei pentru instaurarea Împărăției lui Dumnezeu și a păcii universale.

Evanghelia după Luca spune (2,21) că pruncul Isus a fost circumcis (tăiat împrejur) la vârsta de opt zile, ca orice copil evreu de sex masculin. Cu alte cuvinte, din punct de vedere etnic și religios, Isus era evreu.

Din punct de vedere al perioadei, evangheliile se pun de acord că Isus s-a născut în ultimii ani ai domniei regelui Herod cel Mare (37 – 4 î.d. Hr), iar consensul este că nașterea a avut loc între anii 6 – 4 î.d. Hr. Profesorul de fizică John A. Cramer de la Universitatea Oglethorpe, Atlanta, Georgia, face excepție susținând că Isus s-a născut chiar în anul 1 al erei care-i poartă numele, după calcule legate de eclipsa lunară la care se referă evangheliile cu privire la momentul nașterii sale.

Dar indiferent de momentul în care s-a născut Isus, locul nașterii sale, Bethlehem, se afla la momentul respectiv în Iudeea, un regat clientelar al Imperiului Roman, care ocupase teritoriul în anul 63 î.d. Hr. Deci din punctul de vedere al ocupației, Greta Thunberg are dreptate: regele Herod era un fel de marionetă a romanilor, pentru care strângea impozite de la populație și de a cărei armată depindea ca să se apere de revolte ale evreilor din regatul său care se numea Iudeea, nu Palestina. O confirmă istoricul evreu romanizat Flavius Iosif, în lucrarea sa Antichități Iudaice (93/94 d. Hr), iar după el istoricul roman Tacit în Anale (115/120 d. Hr).

Deși numele Palestina a fost menționat pentru prima oară de istoricul grec Herodot în secolul V î.d. Hr, numele provinciei a fost atribuit oficial provinciei în 138 d. Hr. de împăratul roman Hadrian – “Siria Palestina”, după înfrângerea revoltei evreilor din 132 – 135, condusă de Bar Kochba, în încercarea de eradicare a prezenței evreilor în provincia care se numise până atunci Iudeea. Cu alte cuvinte, denumirea Palestina a înlocuit pe cea de Iudeea la peste 100 de ani de la moartea lui Isus, care convențional ar fi avut loc în anul 30 al erei care-i poartă numele.

Dar revenind la stratagema lobby-ului pro-palestinian (anti-israelian, anti-sionist și în ultimă instanță antisemit) de a-l numi pe Isus drept palestinian, această este o metodă tipică de apropriere culturală, un termen apărut în anii 1980, promovat de stânga culturală și care se referă la preluarea unor elemente culturale ale minorității de către majoritate, în context colonialist. De pildă în America de Nord, elemente culturale ale băștinașilor, numiți ulterior indieni, preluate de coloniștii europeni.

Numai că acum circa 2030 de ani băștinașii în teritoriul disputat azi de Israel și palestinieni erau evreii, iar numele teritoriului era Iudeea. Bethlehem este azi în teritoriul palestinian Cisiordania (pe care mulți evrei îl numesc Iudeea și Samaria), dar numirea lui Isus palestinian, cu peste 600 de ani înainte de cucerirea teritoriului de către arabi și aproape 600 de ani înainte de apariția religiei islamice nu poate fi numită decât apropriere culturală grosolană cu scop propagandistic anti-israelian și antisemit. Cât privește „poporul palestinian”, aceasta este o sintagmă apărută pentru prima oară în 1964 la Moscova. Dar asta este altă poveste.

Comentarii
  • Andrei Popescu

    Afirmația potrivit căreia sintagma „poporul palestinian” ar fi apărut pentru prima oară în 1964 la Moscova nu este corectă din punct de vedere istoric. Deși anul 1964 este important deoarece marchează instituționalizarea politică a naționalismului palestinian prin crearea OEP, termenul „palestinian” și ideea unei comunități distincte a locuitorilor Palestinei existau cu mult înainte, fiind atestate în presa arabă, în scrieri intelectuale și în documente din perioada otomană târzie și a Mandatului Britanic. Identitatea națională palestiniană, asemenea multor identități moderne, s-a format gradual în secolul XX și nu a fost „inventată” brusc într-un context sovietic; a reduce apariția ei la un moment precis și la un loc anume reprezintă o simplificare ideologică, nu o concluzie susținută de cercetarea istorică. În plus, un asemenea tip de argumentație nu este neutră, ci împinge spre delegitimizarea statalității palestiniene: în dreptul internațional contemporan, Palestina are un statut clar de „stat observator nemembru” la ONU din 2012 și este recunoscută de o majoritate a statelor membre ONU, iar instanța principală a ONU (CIJ/ICJ) a concluzionat în 2024 că prezența continuă a Israelului în Teritoriul Palestinian Ocupat este „nelegală”.

    • Serios? Și atunci în rezoluția 181/II a Adunării Generale ONU din 29 noiembrie 1947 privind partiția Palestinei sub mandat britanic de ce se vorbește despre statul Israel și un stat arab (nu palestinian)? Rezoluție acceptată de partea evreiască, nu și de arabi care au început un război genocidar în chiar ziua de 14 mai 1948 (data declarării independenței statului Israel). Ce-ar fi fost dacă arabii acceptau acea rezoluție (Iordania a ocupat imediat Cisiordania, iar Egiptul Gaza, nici vorbă de stat „palestinian”) sau termenii armistițiului din 24 februarie 1949 care au trasat frontierele recunoscute pe plan internațional ale statului Israel (care a fost recunoscut pentru prima oară de un stat arab – Egiptul – abia în 1977)? Neutralitate? Acesta este un articol de opinie, propaganda pro-palestiniană domină toate canalele media.

  • inapasevedeinvers

    Sper să reveniți și cu acea poveste despre sintagma „poporul palestinian”, mai pe larg, poate înțeleg și alde Greta

  • Andrei Popescu

    Existența unei identități palestiniene înainte de 1947 nu este contrazisă de faptul că ONU nu a utilizat atunci termenul „stat palestinian”. Rezoluția 181 a Adunării Generale ONU a recurs la formula „stat arab” nu pentru că palestinienii nu ar fi existat, ci pentru că, în logica diplomatică a epocii, identitățile arabe locale se aflau încă într-un proces de cristalizare sub impactul mandatelor și al granițelor trasate după prăbușirea Imperiului Otoman, într-un mod comparabil cu formarea identităților siriană, libaneză sau irakiană. Acceptarea planului de către conducerea evreiască și respingerea lui de către liderii arabi explică eșecul aplicării rezoluției, dar nu anulează existența unei populații arabe palestiniene cu o conștiință politică emergentă, documentată înainte de 1948. În același timp, calificarea războiului declanșat în 1948 drept „genocidar” este nejustificată din punct de vedere istoric și juridic: conflictul a fost purtat de state arabe împotriva entității statale nou-proclamate, Israel, nu ca o campanie demonstrabilă de exterminare a evreilor ca grup etnic sau religios, iar intenția genocidară, criteriu esențial în dreptul internațional, nu poate fi probată. Mai mult, înainte de înființarea statului Israel, evreii locali conviețuiau în Palestina alături de majoritatea musulmană arabă și de minoritatea creștină arabă, iar tensiunile majore au apărut în principal în contextul mandatului britanic, al colonizării sioniste și al conflictului politic pentru suveranitate, nu ca rezultat al unei ostilități intercomunitare genocidare preexistente. În fine, invocarea unor „frontiere recunoscute internațional” ca rezultat al armistițiilor din 1949 este imprecisă, deoarece aceste acorduri au stabilit doar linii de încetare a focului, nu granițe definitive, iar absența unui stat palestinian între 1948 și 1967 a fost consecința deciziilor statelor arabe vecine, nu o dovadă a inexistenței dreptului palestinian la autodeterminare.

    • Comentariul reia toate minciunile propagandei arabe și pro-palestiniene vechi de peste 100 de ani. Relativizarea rezoluției 181/II din 29 noiembrie 1947 este sumum-ul abjecției. Un comentariu care se înscrie pe același plan cu apologia lui Hitler de către numeroși arabi în timoul celui de-al doilea război mondial, în frunte cu sinistrul muftiu Haj Amin el Husseini (primit în audiență de Hitler în 1941) și diseminarea pe scară largă până în ziua de azi a falsului Ohranei Țariste, Protocoalele Înțelepților Sionului. Justificarea războiului GENOCIDAR (apelurile la uciderea TUTUROR evreilor s-au făcut auzite în toate țările arabe participante – Aruncați evreii în mare!) împotriva unui stat legal constituit constituie cea mai josnică propagandă antisemită. Mergeți în altă parte să vă deversați aceste dejecții antisemite. Dacă n-ați realizat, ați pierdut partida în ianuarie 1941 sau în cel mai rău caz la 23 august 1944, așa cum comuniștii au pierdut-o în 1989.

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole