Istoricul Raul Cârstocea: România face parte din valul global de autoritarism de dreapta / Caracterul fascist al Mișcării Legionare este negat inclusiv de foruri precum Academia Română

Ce diferențe există între mișcările fasciste și cele de extremă-dreapta? Există vreo continuitate între mișcările extremiste din interbelic și cele din prezent? Ce îi face pe oameni să adere la populismul extremist? Vor deveni dominante formațiunile de dreapta extremă în Europa și în lume? Acestea sînt câteva din întrebările la care răspunde Raul Cârstocea, profesor de istorie europeană a secolului XX la Universitatea Maynooth, Irlanda, într-un interviu pentru Sinopsis.

Cum se poate explica aderența unui număr mare de români la ideologia de extremă dreapta?

Eu, ca istoric, răspund mereu la o astfel de întrebare referindu-mă la trecut: dacă în perioada interbelică din România nu a existat o alternativă de stânga, tot așa în perioada actuală nu există o alternativă de stânga.

Orice idee de combatere a inegalității sociale, de luptă pentru egalitate, nu se putea duce în interbelic la stânga (spectrului politic – n.e.): atunci Partidul Comunist era ilegal, iar Partidul Social Democrat sau alte formațiuni moderate de stânga erau foarte mici, aproape inexistente. Iar spațiul acesta era complet liber pentru o mișcare populistă, care a știut să fie populistă în mod strategic. Asta pentru că (legionarii– n.e.) s-au dus în mijlocul populației și au avut un discurs în care vorbeau de ”țăranul autentic, reprezentant al nației române” și de ”elitele de la oraș care sunt alienate și înstrăinate”. Iar ruralul în România era foarte mare, în 1940 circa 70% din populație locuia la sat, deci în perioada interbelică cifra ar fi și mai mare, undeva pe la 80%.

În plus, mai era, ca și acum, o supărare pe sistem, pe un regim politic care nu se ocupa de omul de rând, de cei săraci. În general, majoritatea populației, această majoritate sătească, era ignorată de partide, cu excepția perioadei alegerilor, când se ducea o propagandă electorală. În restul perioadei de patru ani dintre alegeri oamenii aceștia nu erau băgați în seamă.

Totuși, astăzi grupul de nemulțumiți nu mai este format din țărani. Iar sărăcia arată altfel, căci nu mai vorbim de o sărăcia a lipsei, cum era atunci. Care ar fi așadar acum oamenii nemulțumiți și care aderă la mișcări extremiste?

Nu sunt sociolog și nu aș putea să spun cu precizie, dar am niște bănuieli. Aș vrea să vorbesc mai mult despre situația românilor din afara țării, pentru că și eu locuiesc în diasporă.

Așadar, acum sărăcia este relativă. Chiar dacă nu mai putem vorbi de o sărăcie a lipsei și a foamei, de exemplu, ca în interbelic, acum putem vorbi de o sărăcie relativă față de grupurile între care sau cu care trăiesc oamenii respectivi. De exemplu, dacă ești român ce locuiește în Germania, nu ai un nivel de trai comparabil cu cel al unui german. Și atunci te simți sărac. Chiar dacă, probabil, o duci mai bine în comparație cu un român din România, din zona din care provii…

Putem adăugă la asta și xenofobia, ideea că românii sunt văzut ca cetățeni de mâna a doua în Europa de Vest. Aș da aici un exemplu personal. Vorbeam odată la Budapesta cu un votant al lui Viktor Orbán, care mi-a spus o chestie simplă, care mi-a rămas în minte. Când l-am întrebat de ce a votat cu Orbán, mi-a spus că, din punct de vedere economic, nu o duce nici mai bine, nici mai rău, viața lui nu s-a schimbat mai deloc. ”Dar acum”, mi-a zis, ”sunt mândru că sunt ungur”. ”Înainte, mereu ne-am simțit ca am fi la periferia Uniunii Europene, nu ne băga nimeni în seamă. Orbán ne-a făcut să ne simțim din nou mândri că suntem unguri”.

Și cred că ceva asemănător a adus AUR românilor din diaspora, o mândrie de a fi români, care pentru foarte mulți dintre ei este ceva important.

Dar, revenind la poziționarea față de trecutul istoric… Pentru foarte mulți oameni cu care am vorbit, ideea că AUR ar fi un partid neo-legionar nu înseamnă nimic, asta pentru că oamenii nu știu ce au fost legionarii, ce a fost Mișcarea Legionară. Știm foarte bine că despre astfel de lucruri nu se prea predă în școli, că în afară de specialiști nu discută multă lume. În spațiul public discuția este foarte polarizată, cu puțini oameni care înțeleg despre ce este vorba și explică că Mișcarea Legionară a fost criminală, a fost responsabilă pentru un număr mare de crime, au omorât prim-miniștri, au practicat terorismul politic. Fondatorul mișcării, conducătorul acesteia, Zelea Codreanu era în sine era un asasin. Nu se cunosc lucrurile acestea.

Dimpotrivă, există cumva o imagine pozitivă (a Mișcării Legionare – n.e.). Când mai vorbeam cu oameni bătrâni care au trăit în interbelic sau cu oameni care au auzit de la părinții lor care au trăit în interbelic, imaginea era aceea a tinerilor entuziaști care veneau la sate și făceau proiecte de muncă voluntară. Acestea au fost lucruri foarte vizibile în România. Dar Mișcarea Legionară le-a făcut având mai multe scopuri, inclusiv cel de propagandă. Știau că (astfel de acțiuni – n.e.) o să prindă la populație, știau că nu poți să vii ca student din București, să faci muncă voluntară la sat și să te gândești că sătenii nu vor zice ”uite, bravo, tinerii fac chestii frumoase pentru satul nostru”. Dar legionarii făceau asta și ca o școală de educație. La un moment dat, ca să fii membru al Mișcării Legionare, trebuia să treci printr-o tabără de muncă. Și astfel, numărul lor a crescut mult, în 1936, ultimul an în care au existat, au fost peste 130 de tabere de muncă, în toată țara. Interesant, în cele trei județe cu majoritate maghiară, nu a fost niciuna.

Iar oamenii țineau minte acest lucru, nu asasinatele.

Pe de altă parte, această imagine a fost cultivată și de anticomunismul societății românești de după 1989. Atunci dușmanul nostru principal a devenit regimul Ceaușescu, cel comunist, de care tocmai se scăpase, care a fost și acesta un regim criminal. Concentrarea românilor era pe anti-comunism. Însă cine au fost de fapt principalii sau cei sau cei mai îndârjiți oponenți ai regimului comunist? Tocmai legionarii.

Și de multe ori, fapte, adesea pozitive, precum Sfinții închisorilor, rezistența armată din munți, treceau complet sub tăcere faptul că membrii acestor grupări erau în proporție uriașă legionari. În închisori au fost iarăși mulți legionari. Comuniștii au arestat liderii partidelor istorice, Partidul Național Țărănesc și Partidul Național Liberal, dar nu i-au arestat pe membri de rând. Pe când pe legionari i-au arestat pe toți, voiau să îi bage în închisoare pe toți, pe motiv că le era frică de ei. Asta pentru că legionarii știau să tragă cu arma.

În Mișcarea Legionară făceai pregătire militară, făceai instrucție, învățai să tragi cu arma. Erau potențial periculoși. Tocmai de aceea îi întâlnim pe legionari și în rezistența armată. Fără să știi să lupți, nu poți să reziști în munți până în anii ’60, vânat fiind de securitate și de forțele statului comunist. Nu era doar ideea că sunt anticomunist și nu îmi place sistemul. Ca să duci o luptă, o rezistență armată, trebuia să știi ce faci. Iar legionarii știau. Din cauza asta, comuniștilor le era frică de ei și din cauza asta s-au umplut închisorile cu legionari, din cauza asta legionarii au reprezentat grosul rezistenței armate.

Doar că la noi, în anii ‘90, aceste grupări au fost glorificate, au fost ridicate în slăvi, trecându-se complet sub tăcere faptul că mulți dintre ei aveau un trecut criminal sau că au făcut parte dintr-o organizație criminală.

Sigur, nu vreau să spun că absolut fiecare om care a rezistat în munți a fost un criminal, dar a făcut parte dintr-o organizație care în sine este indubitabil fascistă și care a comis orori.

Pe de altă parte, caracterul fascist al Mișcării Legionare este negat inclusiv de foruri precum Academia Română. În 2015, când se dezbătea legea interzicerii negării Holocaustului și s-a discutat de includerea Mișcării Legionare printre mișcările fasciste, secția de istorie a Academiei Române a publicat o scrisoare deschisă care spunea că mișcarea legionară nu a fost fascistă. Pe când, în literatura de specialitate străină acest lucru a fost stabilit încă de pe la sfârșitul anilor 1990: Mișcarea Legionară este catalogată clar drept una dintre cele mai importante mișcări fasciste din Europa.

Citește tot interviul pe Sinopsis