
Israelul va elibera 369 de deţinuţi palestinieni în schimbul unor ostatici din Gaza
Clubul deţinuţilor palestinieni a indicat vineri seara că 369 de deţinuţi palestinieni vor fi eliberaţi sâmbătă de Israel în schimbul a trei ostatici ţinuţi în Fâşia Gaza de la atacul Hamas asupra teritoriului israelian, la 7 octombrie 2023, relatează AFP, transmite Agerpres.
„În total, 36 de condamnaţi pe viaţă ar urma să fie eliberaţi în cadrul celui de-al şaselea schimb, 24 dintre ei urmând să fie expulzaţi, pe lângă cei 333 de deţinuţi din Fâşia Gaza arestaţi după 7 octombrie” 2023, a declarat pentru AFP preşedintele ONG-ului, Abdallah Zeghari.
Grupurile militante palestiniene din Fâşia Gaza îi vor elibera sâmbătă pe ostaticii Iair Horn, un israeliano-argentinian, Sagui Dekel-Chen, un israeliano-american, şi Alexander Sasha Trupanov, un israeliano-rus, conform termenilor acordului de încetare a focului cu Israelul, a anunţat un oficial Hamas, notează Reuters.
Anunţul, făcut după zile de incertitudine cu privire la respectarea acordului de încetare a focului convenit luna trecută, are loc după eforturi intense ale mediatorilor Egiptului şi Qatarului de a menţine valid acordul de armistiţiu.
Biroul premierului Benjamin Netanyahu a declarat într-un comunicat că Israelul a acceptat lista.
Hamas a ameninţat anterior că nu va mai elibera ostatici, după ce a acuzat Israelul că a încălcat condiţiile de încetare a focului prin blocarea intrării de ajutor umanitar în Fâşia Gaza, provocând ameninţări din partea Israelului cu o reluare a luptelor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank