Home » Articole » Israel, prima țară care interzice prin decret comerţul cu blănuri de animale pentru industria modei

Israel, prima țară care interzice prin decret comerţul cu blănuri de animale pentru industria modei

Israel, prima țară care interzice prin decret comerţul cu blănuri de animale pentru industria modei
sursa foto: Facebook
Ascultă articolul

Israelul a interzis miercuri prin decret ministerial comerţul cu blănuri de animale pentru industria modei, devenind astfel prima ţară care a adoptat o legislaţie atât de strictă, a anunţat Ministerul Mediului israelian conform AFP.

„Comerţul cu blănuri de animale, atât pentru import, cât şi pentru export, va fi interzis, cu excepţia nevoilor din cercetare, învăţământ şi anumite tradiţii religioase”, a anunţat ministerul israelian, precizând că interdicţia va intra în vigoare peste şase luni.

- articolul continuă mai jos -

Utilizarea blănurilor animale, folosite pentru realizarea tradiţionalului „schtreimel”, o pălărie din blană naturală pe care o poartă unii dintre evreii ultraortodocşi, rămâne deci autorizată.

„Industria comerţului cu blănuri provoacă suferinţe inimaginabile animalelor, iar acest decret va transforma piaţa modei israeliene, făcând-o mai bună în ceea ce priveşte respectarea normelor de mediu”, a declarat în acelaşi comunicat Gila Gamliel, ministrul Mediului din Israel.

Instituţia a publicat totodată o scrisoare primită de la Jane Halevy-Moreno, directoarea Coaliţiei internaţionale împotriva blănurilor naturale (IAFC), care a afirmat că decretul semnat miercuri reprezintă „un gest istoric”.

„Israel este prima ţară din lume care îşi închide porţile în faţa acestei industrii pline de cruzime”, a declarat Jane Halevy-Moreno.

Israelul a interzis deja încă din 1976 creşterea animalelor pentru blănurile lor.

Mai multe ţări din lume au adoptat interdicţii parţiale asupra comerţului cu blănuri naturale, mai ales pentru speciile deosebit de ameninţate, precum focile.

Interzicerea totală a comerţului cu blănuri nu este în vigoare decât în câteva oraşe şi regiuni ale lumii, precum Sao Paulo în Brazilia şi statul american California. India a adoptat o reglementare similară la nivel naţional, însă doar pentru blănurile de nurcă, vulpe şi şinşila, relatează Agerpres.

Sursa Foto

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole