Home » Articole » Iranul cere despăgubiri din partea Statelor Unite şi Israelului pentru atacurile suferite

Iranul cere despăgubiri din partea Statelor Unite şi Israelului pentru atacurile suferite

02 iul. 2025
Iranul cere despăgubiri din partea Statelor Unite şi Israelului pentru atacurile suferite
Sursa foto: AA/ABACA / Abaca Press / Profimedia
Ascultă articolul

Iranul întreprinde demersuri internaţionale pentru a obţine recunoaştere ca victimă a unei agresiuni şi reparaţii în urma loviturilor efectuate de către Statele Unite ale Americii şi Israel împotriva Republicii Islamice, a declarat miercuri ministrul iranian de externe, Abbas Araghtchi, în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său armean, Ararat Mirzoian, relatează postul de televiziune israelian i24News, transmite Agerpres.

Teheranul consideră aceste atacuri drept o încălcare a suveranităţii sale naţionale şi a dreptului internaţional, a subliniat Araghtchi, lansând un apel către comunitatea internaţională şi ONU să tragă la răspundere SUA şi Israelul pentru aceste acţiuni.

„Republica Islamică Iran îşi exercită cu seriozitate dreptul de a obţine recunoaşterea ca ţintă a agresiunii şi de a solicita despăgubiri prin demersuri pe lângă organizaţiile internaţionale”, a declarat ministrul iranian de externe.

Convorbirea telefonică între cei doi miniştri s-a concentrat, de asemenea, pe evoluţiile regionale şi relaţiile bilaterale între Teheran şi Erevan. Mirzoian a reiterat condamnarea Armeniei faţă de aceste acţiuni militare şi şi-a exprimat speranţa în menţinerea acestui armistiţiu pentru reinstaurarea stabilităţii regionale.

- articolul continuă mai jos -

Israelul şi-a lansat ofensiva la 13 iunie, ţintind responsabili militari iranieni de rang înalt şi oameni de ştiinţă din domeniul nuclear în lovituri de precizie. Potrivit media iraniene, peste 900 de persoane au murit în cele 12 zile de conflict. SUA au luat parte la lovituri în 22 iunie, bombardând instalaţiile nucleare strategice de la Fordo, Isfahan şi Natanz, marcând o escaladare semnificativă în această criză.

Într-un interviu difuzat săptămâna aceasta de CBS News, Araghtchi a dezvăluit că bombardarea sitului nuclear Fordo a provocat pagube „serioase şi grave”. „Nimeni nu ştie exact ce s-a întâmplat la Fordo. Totuşi, ceea ce ştim până acum este că instalaţiile au fost grav şi puternic avariate”, a explicat el. Ministrul iranian a adăugat că rămâne incert dacă aceste instalaţii ar mai putea fi repuse în funcţiune: „Trebuie să aşteptăm să vedem dacă pot fi relansate”.

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Citește și

Top Articole