G4Media.ro

Iordanienii au transmis o scrisoare de protest și le cer israelienilor să…

sursa foto: Captură video

Iordanienii au transmis o scrisoare de protest și le cer israelienilor să înceteze violențele asupra palestinienilor, după incidentele din zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalim

Iordania l-a convocat luni pe însărcinatul cu afaceri israelian şi i-a înmânat o scrisoare de protest prin care cere încetarea „încălcărilor israeliene ilegale şi provocatoare” în zona Esplanadei Moscheilor din Ierusalim, a anunţat Ministerul iordanian al Afacerilor Externe, relatează Agerpres, conform AFP.

De vineri au loc ciocniri violente între poliţiştii israelieni şi manifestanţi palestinieni, pe şi în jurul Esplanadei Moscheilor, care s-au soldat cu peste 170 de răniţi palestinieni.

Potrivit poliţiei israeliene, forţele de ordine au pătruns pe Esplanada Moscheilor pentru a-i „înlătura” pe manifestanţi şi a „restabili ordinea”.

Al treilea loc sfânt al Ierusalimului – numit şi Muntele Templului de evrei – se află în Oraşul vechi din Ierusalimul de Est, sectorul palestinian ocupat din 1967 de Israel.

„Însărcinatul cu afaceri israelian la Amman a fost convocat luni la sediul Ministerului Afacerilor Externe” unde a primit „un mesaj de protest împotriva tuturor încălcărilor israeliene ilegale şi provocatoare de la moscheea sfântă Al-Aqsa”, a declarat ministerul într-un comunicat.

Guvernul iordanian a subliniat, de asemenea, „necesitatea de a respecta dreptul credincioşilor de a-şi practica religia liber şi fără restricţii”, se mai menţionează în textul citat.

Ministrul iordanian de externe, Ayman al-Safadi, a declarat mai devreme că ţara sa l-a convocat pe ambasadorul israelian pentru a-i înmâna o scrisoare de protest, dar că acesta din urmă nu se afla la Amman.

Iordania, legată de Israel printr-un tratat de pace din 1994, administrează Esplanada Moscheilor, unde se află moscheea Al-Aqsa şi Domul Stâncii, dar accesul în acest loc este controlat de Israel.

Iordania a atribuit duminică Israelului responsabilitatea pentru această nouă escaladare a violenţelor, regele Abdullah al II-lea făcând apel la statul evreu „să pună capăt măsurilor ilegale şi provocatoare care duc către o mai mare escaladare” a violenţelor.

sursa foto: Captură video

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...