Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
O ședință de lucru pe tema deschiderii școlilor din 13 septembrie are loc joi, de la ora 17:00, la Cotroceni, a anunțat Administrația prezidențială într-o informare de presă. La ședință participă ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, și ministrul Educației, Sorin-Mihai Cîmpeanu, relatează Edupedu.ro.
Anul trecut, Iohannis s-a implicat direct în anunțarea scenariilor pentru deschiderea școlilor, anunțul inițial nefiind făcut de ministrul Educației de atunci, ci chiar de președinte. De asemenea, și la jumătatea anului trecut, tot președintele a fost cel care a anunțat scenariile în care urma să înceapă semestrul al II-lea.
Autoritățile iau în calcul, în prezent, două posibile scenarii în cazul școlilor din localitățile unde rata de infectare cu COVID-19 va trece de 6 la mia de locuitori.
Citește integral pe Edupedu.ro.
sursa foto: presidency.ro
acum ca la ROMANICA-EDUCATA -NORMALA a fost angajata si sotia lui BODE, totul va merge ca uns
Probabil ca vazand ca Zombilica nu se baga in NIMIC din ceea ce inseamna RESPONSABILITATEA Guvernarii in domeniul EDUCATIE(de fapt Zombie NU se baga in nici un domeniu, e paralel cu TOATE!!), Johannis i-a chemat la el, maine poimaine incep gradinitele, apoi Scolile, si NIMIC!!!
Ce treaba are Johannis?!
Zombie din #echipa castigatoare, Premierul, adica Seful Guvernului, adica Seful celor 2 mionsityri, ce naiba FACE?!
Este RESPONSABILITATEA Guvernului, a Premierului Zombilica, NU a Presedintelui Romaniei!
Dar, cum Zombilica e habarnist penal si tepar si falsificator de CVuri si rupt de Romania reala iar Johannis oricum nu are nici o preocupare mai inalta, i-a chemat ca sa fie chemati!
Un fel de aflarea-n treaba la Cotroceni!
kwj mai lucrează?nu este in concediu?se schimba vremea.
Se baga in seama parazitul