Home » Analize » Inundații catastrofale în Libia: Doar în orașul Derna au fost recuperate 1.000 de cadavre (ministru)

Inundații catastrofale în Libia: Doar în orașul Derna au fost recuperate 1.000 de cadavre (ministru)

Inundații catastrofale în Libia: Doar în orașul Derna au fost recuperate 1.000 de cadavre (ministru)
Captura X
Ascultă articolul

Bilanțul victimelor inundațiilor din Libia într-un singur oraș se ridică la peste 1.000 de morți, a declarat un oficial de rang înalt care a vizitat portul Derna, în estul țării.

„Cadavrele zac peste tot”, a declarat ministrul din cadrul guvernului din estul țării pentru agenția de știri Reuters, citată de BBC.

Mare parte din Derna, care are aproximativ 100.000 de locuitori, este sub ape după ce două baraje și patru poduri s-au prăbușit.

- articolul continuă mai jos -

Inundațiile, care au devastat și alte zone de coastă, sunt rezultatul furtunii Daniel, care a lovit duminică.

„Numărul cadavrelor recuperate în Derna este mai mare [de] 1.000”, a declarat telefonic pentru Reuters Hichem Chkiouat, ministrul aviației și parte a comitetului de răspuns la situații de urgență al guvernului din estul țării.

El a precizat că se așteaptă ca numărul final al morților să fie mult mai mare.

„Nu exagerez când spun că 25% din oraș a dispărut. Multe, multe clădiri s-au prăbușit”.

Orașele estice Benghazi, Sousse și Al-Marj au fost, de asemenea, toate afectate.

Anterior, premierul din est, Osama Hamad, a declarat pentru un canal de televiziune libian că se estimează că 2.000 de persoane au murit și mii sunt dispărute: „Cartiere întregi din Derna au dispărut, împreună cu locuitorii lor… măturați de ape”.

Alături de zonele din est, orașul Misrata, situat în vestul țării, s-a numărat printre cele afectate de inundații.

Libia se află în haos politic de la răsturnarea și uciderea dictatorului Muammar Gaddafi, în 2011, lăsând țara divizată, cu un guvern interimar, recunoscut la nivel internațional, care operează din capitala Tripoli și un altul în est.

 


 

 

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole