Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Inter Milano s-a impus sâmbătă după-amiază în deplasarea de la Udine, scor 1-0, și își menține avantajul de minim trei puncte în vârful clasamentului și după această etapă în Serie A.
Unicul gol al partidei a fost marcat pe filiera Pio Esposito – Lautaro Martinez, aceiași fotbaliști care au adus cele trei puncte și la ultima partidă a elevilor lui Cristi Chivu, cea cu Lecce, atunci când Esposito înscria în ultimul sfert de oră. De data aceasta, Lautaro a marcat și, cu ajutorul unor minute bune de rezistență defensivă în partea secundă, „nerazzurri” obțin maximul din această deplasare.
Inter Milano adună 49 de puncte în urma a 21 de partide, în timp ce AC Milan (43) și Napoli (40) au un meci în minus. Campioana en-titre urmează să joace în aceeași seară pe teren propriu cu Sassuolo, iar rivala din oraș primește vizita lui Lecce duminică, 18 ianuarie.