Home » Anchete » Inscripții în limba maghiară din Satu Mare, vandalizate cu vopsea neagră

Inscripții în limba maghiară din Satu Mare, vandalizate cu vopsea neagră

605
Inscripții în limba maghiară din Satu Mare, vandalizate cu vopsea neagră
Sursa foto: Satu Mare Online
Ascultă articolul

Un indicator stradal care poartă numele episcopului Hám János și panoul informativ ce marchează renovarea Catedrala Romano-Catolică „Înălțarea Domnului” au fost vandalizate cu vopsea neagră vinerea trecută, transmite publicația Satu Mare Online.

Perioada în care Hám János a fost episcop în Satu Mare e considerată a fost una dintre cele mai importante etape din dezvoltarea orașului, iar episcopul este numit „constructorul orașului”, el modelând în special centrul istoric. Catedrala romano-catolică din Satu Mare a fost construită în acea perioadă.

- articolul continuă mai jos -

Conform legilor actuale, în localitățile în care ponderea populației aparținând minorităților depășește 20%, este obligatorie amplasarea de indicatoare în limba minorității în spațiile publice. În Satu Mare, acest procent este mult peste minimul impus de lege.

UDMR Satu Mare a cerut autorităților competente să investigheze acest caz și să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea unor fapte similare.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a condamnat actele de vandalism  și a transmis un mesaj public în care subliniază că „moștenirea episcopului Hám János nu poate fi rescrisă cu spray”, referindu-se la distrugerile recente produse asupra plăcuței stradale și a panoului amplasat în apropierea catedralei.

 

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole