Home » Articole » Începerea anului şcolar, amânată din cauza căldurii, în sudul Braziliei

Începerea anului şcolar, amânată din cauza căldurii, în sudul Braziliei

Începerea anului şcolar, amânată din cauza căldurii, în sudul Braziliei
Photo 147982844 © Chumphon Whangchom | Dreamstime.com
Ascultă articolul

Un val de căldură, cu temperaturi care ar putea ajunge la 40 de grade Celsius, a determinat statul Rio Grande do Sul din sudul Braziliei să amâne începerea anului şcolar programată pentru luni, în urma deciziei unui tribunal, informează AFP, preluată de Agerpres.

„În conformitate cu decizia Tribunalului de Justiţie din Rio Grande do Sul, nu vor avea loc cursuri în cele 2.320 de şcoli din reţeaua publică luni”, anunţase, într-un comunicat, secretariatul pentru Comunicare al acestui stat, afectat anul trecut de inundaţii devastatoare.

- articolul continuă mai jos -

Circa 700.000 de elevi din această regiune australă, unde temperaturile sunt de obicei mai scăzute decât în restul Braziliei, sunt afectaţi de amânarea începutului de an şcolar, după vacanţa de vară.

Tribunalul a luat această decizie în urma unei solicitări a sindicatului local al profesorilor, care a cerut amânarea începerii cursurilor până pe 17 februarie.

Potrivit sindicatului, unităţile de învăţământ nu sunt dotate „cu sisteme de ventilaţie adecvate şi nici cu suficiente ţâşnitori” pentru a face faţă temperaturilor prognozate pentru această săptămână.

În unele zone ale acestui stat, temperaturile vor ajunge la 40 de grade Celsius în zilele următoare, conform institutului public de meteorologie Inmet.

Guvernul din Rio Grande do Sul a contestat decizia tribunalului şi speră să poată relua cursurile încă din această săptămână.

„Construim un model de şcoală rezilientă, care să se adapteze la schimbările climatice”, a afirmat secretariatul pentru Educaţie.

Potrivit Inmet, temperaturile ar urma să scadă începând de joi.

În ultimii ani, Brazilia a fost puternic afectată de fenomene climatice extreme, care au devenit mai numeroase şi mai intense, potrivit experţilor, din cauza schimbărilor climatice.

În lunile aprilie şi mai ale anului trecut, inundaţiile au lăsat în urma lor peste 180 de morţi în statul Rio Grande do Sul, cauzând de asemenea pagube materiale semnificative.

Știri video

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole