Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Interveneție de amploare a pompierilor din Constanța, miercuri după-masa, pentru stingerea incendiului izbunit la o mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Agigea.
Conform primelor informații furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea”, este vorba despre un incendiu la o mănăstire situată în zona DEDEMAN, Agigea, județul Constanța. Acoperișul imobilului care era utilizat ca spațiu de cazare a fost cuprins de flăcări în totalitate. „Nu sunt victime”, au transmis reprezentanții ISU, conform m.ziuaconstanta.ro.
La fața locului au fost alocate cinci autospeciale de stingere, două autoscari, două echipaje SMURD și o cisterna cu apă
„La această oră, ISU Dobrogea intervine la mănăstirea Izvorul Tămăduirii din Agigea pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la acoperișul clădirii cu destinația spații de cazare. La fața locului intervin din cadrul ISU Constanța cinci autospeciale cu apă și spumă, două autoscări, două echipaje smurd tip B, o cisternă, iar de la ISU Călărași și ISU Ialomița urmează să sosească în sprijin câte o autospecială de stingere”, transmis ISU Dobrogea.