Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Două incendii de vegetaţie uscată au izbucnit, sâmbătă după-amiază, pe Centura de Vest a municipiului Ploieşti, animalele de la o stână fiind relocate din cauza pericolului, relatează Agerpres.
Un focar este în zona Parcului Industrial Ploieşti şi afectează o suprafaţă estimată la 5 hectare, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
„S-au deplasat la faţa locului 4 autospeciale de stingere şi o autospecială de primă intervenţie şi comandă. La o primă apreciere ar fi vorba de o suprafaţă de aproximativ 5 ha. Exista pericolul de a fi cuprinsă de flăcări şi o stână din zonă, însă animalele au fost relocate în timp util şi pompierii intervin pentru a împiedica propagarea focului”, arată sursa citată.
Momentan nu a fost emis mesaj RO-ALERT pentru degajările de fum.
Un alt focar există în apropiere, pe raza localităţii Buda.