Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Premierul Ilie Bolojan, care este și președintele PNL, a declarat miercuri după consultările cu președintele Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni că i-a transmis șefului statului că își asumă în continuare mandatul de premier, în condițiile în care PSD a anunțat că îi retrage sprijinul politic.
”Am avut un dialog bun. Îmi asum în continuare mandatul de premier”, a spus Ilie Bolojan, care a prezentat într-o scurtă declarație de presă mandatul cu care PNL l-a trimis la Cotroceni.
”Am prezentat poziția PNL, care reflectă deciziile Biropului Politic de ieri. Îmi asum în continuare mandatul de premier. PNL va susține în plan guvernamental și parlamentar activitatea guvernului ca să putem desfășura o activitate de administrare a țării în condiții cât mai bune”, a spus Bolojan la ieșirea de la consultări.
”Vom susține în plan guvernamental și în plan parlamentar proiectele importante care trebuie adoptate astfel încât această criză generată de PSD să aibă efecte cât mai mici asupra situației economice și absorbției de fonduri europene”, a mai spus președintele PNL.
El a enumerat și prioritățile guvernamentale din perioada imediată.
”Una dintre ele ține de jaloanele necesare pentru absorbția fondurilor UE. Pentru a îndeplini acest jaloane (din PNRR – n.red.) e nevoie de proiecte de legi sau hotărâri de guvern. Pentru proiectele de legi e nevoie de sprijin parlamentar și PNL va promova un moratoriu cu toate forțele din Parlament”, a declarat premierul.
El a mai anunțat că ”e important să renegociem anumite termene pentru unele proiecte de infrastructură, să aranjăm proiectele care nu pot fi finalizate astfel încât să nu pierdem granturi”.
”Până la finalul lunii mai, România trebuie să finalizeze proiectele pe programul SAFE, care ține de apărarea țării. Și e nevoie ca proiectele să fie aprobate. Am avut un dialog bun și l-am asigurat pe domnul președinte de responsabilitatea PNL și a mea de a asigura guvernarea țării, pentru a genera stabilitate, a asigura reformele și a corecta ce trebuie corectat”, a mai declarat premierul Ilie Bolojan.