Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Directorul sportiv al clubului Glasgow Rangers, Ross Wilson, a declarat că gruparea a fost mulţumită de evoluţiile mijlocaşului Ianis Hagi, dar conducerea nu a luat o decizie cu privire la transferul lui definitiv. Problema ar putea să apară din cauza impactului financiar al pandemiei de coronavirus asupra clubului scoţian.
„Poate virusul să aibă impact asupra deciziei noastre de a-l transfera? Posibil. Dar cred că nu avem o imagine despre când se va deschide perioada de transferuri şi cum va fi situaţia atunci. Ianis a făcut, fără îndoială, o impresie pozitivă asupra noastră. Suntem în contact regulat cu el, eu, Steven, Gary McAllister şi Michael Beale. Am fost foarte mulţumiţi de el şi va rămâne la noi până la sfârşitul sezonului 2019/2020, oricând va fi acesta. Rangers are o opţiune exclusivă asupra lui, dar avem un pic de timp înainte să o activăm. Avem o relaţie extraordinară cu el, cu agentul lui şi cu tatăl său. El a găsit un loc la Rangers unde se simte iubit. Poate simţi dimensiunea clubului şi iubeşte intensitatea, presiunea publicului”, a declarat Wilson, potrivit Daily Racord, citat de News.ro.
Hagi jr. a fost împrumutat în iarnă de Glasgow Rangers de la clubul belgian Genk, cu posibilitatea de a-l achiziţiona definitiv la finalul acestui sezon, în schimbul sumei de cinci milioane de euro.
Fiul lui Gheorghe Hagi a jucat 12 meciuri în toate competiţiile şi a avut evoluţii apreciate cu Rangers, mai ales în Liga Europa.
sursa foto: Facebook/ Ianis Hagi
Cind o sa inteleaga prostii , ca IANIS HAGI nu este GH. HAGI ! Putini copii de mari sportivi , au ajuns ei insisi mari sportivi ! Insistenta deplasata a tatalui sau si o parte a presei il va distruge psihic pe acest baiat !
Să sperăm că nu o sa-l distrugă psihic..
Că o să fie suficient de deștept să înțeleagă că el trebuie să își trăiască viața lui, nu pe a lui Gică Hagi, nu pe cea pe care o așteaptă restul lumii de la el.
Și cred că o să reușească.