G4Media.ro

Hotelierii de pe litoralul bulgăresc se plâng că așteaptă zece luni pentru…

Foto: hoteluri-bulgaria.com

Hotelierii de pe litoralul bulgăresc se plâng că așteaptă zece luni pentru vizele angajaților străini

Aproape zece luni – aceasta este perioada necesară ca Ministerul Afacerilor Externe să elibereze vizele de muncă în stațiunile bulgăreşti pentru străinii din țări din afara Uniunii Europene, potrivit Rador Radio România, care citează agenția Sega. Un hotelier din Sunny Beach s-a plâns de acest lucru. El a depus deja de la începutul acestui an actele necesare pentru obţinerea avizelor de angajare a străinilor. 

„Permisele de muncă au fost emise, dar acum am primit un mesaj de la Ministerul de Externe că străinii pot primi vizele pe 24 noiembrie anul acesta. Din păcate, până atunci sezonul de vară se va termina. În mod concret, vorbim aici despre angajați din Nepal”, a spus directorul general al unui hotel din staţiunea Sunny Beach.

Importul de forță de muncă în stațiunile bulgăreşti de pe litoral devine din ce în ce mai imperativ necesar, pentru că nu are cine să lucreze acolo. Interesul cetățenilor bulgari este destul de slab, deși angajatorii din industrie susțin că au crescut salariile cu 10-15%.

Cu toate acestea, bulgarii caută locuri de muncă în care să fie angajaţi pe tot parcursul anului. Doar pentru un sezon, pe perioada verii, se angajează în principal oameni aflaţi la vârsta de pensionare. Oricine a acumulat experiență în turism de-a lungul anilor şi are o pregătire adecvată își caută un loc de muncă în stațiunile din Europa de Vest, unde salariul este mult mai bun. În Bulgaria, însă, angajatorii din sectorul turismului preferă să mențină salariile la un nivel scăzut, deoarece produsul lor este poziționat pe un segment de prețuri mici.

„Este foarte greu ca în acest sezon scurt să avem un model de afaceri profitabil, care să fie atractiv şi pentru lucrătorii sezonieri și, în același timp, noi să putem oferi un produs bun la un preț atractiv. Ne vom descurca, așa cum am reușit întotdeauna – prin forţele noastre şi cu compromisuri. Din păcate, compromisurile sunt în detrimentul produsului”, confirmă Teodor Pastarmadjiev de la Sindicatul Proprietarilor din Sunny Beach. Aproximativ 27.000 de oameni se caută în prezent pentru angajare doar în partea de sud a litoralului bulgăresc al Mării Negre, a reieșit clar recent dintr-un studiu al Institutului pentru Economie de Piață.

Nici măcar jumătate din acest număr nu poate fi completat cu forță de muncă importată, potrivit specialistului în resurse umane Gheorghi Pârvanov, membru al Consiliului de Administrație al Confederației Bulgare pentru Ocuparea Forței de Muncă. El arată că instituțiile statului nu au capacitatea de a lucra și elibera vizele și permisele de muncă necesare străinilor din țări din afara UE. Potrivit acestuia, ambasadele bulgare din străinătate sunt și mai puțin pregătite pentru volumul de cerere de personal importat. În unele țări precum Filipine, unde există mulți specialiști bine pregătiți în turism, Bulgaria nu are ambasade, a subliniat Părvanov.

În ultimii ani, personalul pentru turism în Bulgaria a fost asigurat din țări precum Uzbekistan, Kârgâzstan, Turcia și destinații mai îndepărtate precum Bangladesh și Nepal. Din cauza barierei lingvistice, aceștia sunt în principal lucrători slab calificați, care nu sunt direct implicați în deservirea turiștilor. „Pentru o mare parte a personalului pe care îl instruim, constatăm în cele din urmă că am depus efortul în zadar. Un mic procent dintre ei văd de ce avem nevoie ca rezultat final și, până învață, sezonul s-a terminat”, a spus bucătaru- șef al unui restaurant mare din Sunny Beach.

Sursa: SEGA / Rador Radio România / Traducerea: Mirela Petrescu

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

1 comentariu

  1. Foarte bine fac, vedeți că toti fug in Austria și Germania!