
Helen Mirren, la 80 de ani: Îmbătrânesc cu bucurie, cu devotament, dar nu cu graţie. Cui îi pasă de graţie?
Actriţa britanică Helen Mirren a afirmat, la împlinirea vârstei de 80 de ani, că ”îmbătrâneşte cu bucurie” mai degrabă decât ”cu graţie”, au relatat sâmbătă DPA şi PA Media.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media
- articolul continuă mai jos -
Actriţa, recompensată cu Oscar şi care a împlinit sâmbătă 80 de ani, este cunoscută pentru portretizarea reginei Elisabeta a II-a în pelicula ”The Queen”, precum şi pentru rolul detectivei Jane Tennison în serialul ”Prime Suspect”, transmite Agerpres.
Înr-un interviu acordat revistei OK! Magazine, Miren a afirmat că se simte ”insultată” atunci când oamenii îi spun că arată bine pentru vârsta ei, afirmaţie care i se pare ”arogantă”.
”Nu îmbătrânesc deloc cu graţie. Urăsc termenul acesta. Sună ca şi cum ar trebui să fii elegant şi resemnat, iar eu nu sunt aşa”, a spus Mirren.
”Îmbătrânesc cu bucurie, cu devotament, dar nu cu graţie. Cui îi pasă de graţie?”.
”Pur şi simplu îmbătrânim, nu ai cum să fugi de asta. Trebuie să te maturizezi odată cu propriul corp, propriul chip şi schimbările prin care trec acestea.”
”Nu este mereu uşor, dar este inevitabil. Trebuie să înveţi să accepţi situaţia”,a mai spus actriţa.
Cu prilejul acestei aniversări importante, actriţa a împărtăşit de asemenea sfaturi pentru o avea o stare bună de sănătate şi pentru a te simţi bine.
”Este important să faci astfel încât interiorul să fie la fel de sănătos ca şi exteriorul. Oriunde merg, îmi iau vitaminele cu mine. Este probabil cel mai important lucru din trusa mea cosmetică”.
”Ceea ce mănânci, ceea ce bei, ceea ce nu fumezi este cu adevărat foarte important pentru pielea ta pe măsură ce îmbătrâneşti”.
”Este extrem de important să-ţi hrăneşti pielea atât din interior, cât şi din exterior”, a mai spus vedeta.
Mirren interpretează rolul Maeve Harrigan alături de Pierce Brosnan în pelicula ”MobLand”, regizată de Guy Ritchie.
Actriţa face de asemenea parte din distribuţia viitoarei adaptări Netflix ”Thursday Murder Club”, care are la bază o serie de romane semnate de Richard Osman. Mirren interpretează, alături de Brosnan, Celia Imrie şi Sir Ben Kingsley, unul dintre cei patru pensionari care îşi petrec timpul rezolvând cazuri clasate de crime în timpul liber.
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.