Home » Anchete » Hackerii au divulgat datele personale a 1000 de poliţişti din Belarus, ca răzbunare pentru încercarea de a reprima protestele: ”Pe măsură ce arestările continuă, vom continua să publicăm date la scară largă”

Hackerii au divulgat datele personale a 1000 de poliţişti din Belarus, ca răzbunare pentru încercarea de a reprima protestele: ”Pe măsură ce arestările continuă, vom continua să publicăm date la scară largă”

Hackerii au divulgat datele personale a 1000 de poliţişti din Belarus, ca răzbunare pentru încercarea de a reprima protestele: ”Pe măsură ce arestările continuă, vom continua să publicăm date la scară largă”
sursa foto: News.ro
Ascultă articolul

Hackerii au divulgat datele personale a o mie de poliţişti din Belarus, ca răzbunare pentru acţiunile de reprimare a demonstraţiilor de stradă împotriva preşedintelui Alexandr Lukaşenko, scrie Reuters.

„Pe măsură ce arestările continuă, vom continua să publicăm date la scară largă”, se arată într-un mesaj distribuit de canalul de opoziţie Nexta Live pe aplicaţia Telegram. „Nimeni nu va rămâne anonim nici chiar sub cagulă”.

- articolul continuă mai jos -

Guvernul a spus că îi va găsi şi pedepsi pe cei responsabili cu divulgarea datelor, care au fost distribuite masiv sâmbătă seară pe Telegram.

„Forţele, mijloacele şi tehnologiile care sunt la dispoziţia organismelor interne fac posibilă identificarea şi condamnarea marii majorităţi a celor vinovaţi de divulgarea datelor personale pe internet”, a spus Olga Chemodanova, purtătoare de cuvânt al Ministerului de Interne.

Loialitatea forţelor de securitate este crucială pentru ca Lukaşenko să se agaţe de putere, după alegerile de la începutul lunii trecute, în urma cărora el şi-a adjudecat victoria pentru al şaselea mandat, dar oponenţii au spus că rezultatul votului a fost măsluit.

Forţele de securitate au reţinut mii de oameni în încercarea de a opri valul de proteste şi greve din ţară.

Guvernul a spus că 390 de femei au fost reţinute sâmbătă, la o manifestaţie împotriva lui Lukaşenko. Cele mai multe au fost eliberate între timp.

Măsurile de reprimare a protestelor luate de Lukaşenko au făcut ca Uniunea Europeană să gândească noi sancţiuni faţă de guvernul de la Minsk.

Guvernul a reacţionat furios, sâmbătă, după ce au apărut informaţii că Svetlana Tsikhanouskaya, candidatul opoziţiei în alegerile din august, s-ar putea întâlni curând cu miniştri de Externe ai statelor membre UE.

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zakharova, a criticat, de asemenea, Uniunea Europeană pentru că a invitat-o pe Tsikhanouskaya la întâlnirea ministerială şi pentru că ia în considerare sancţionarea Belarusului.

Duminică sunt programate noi proteste în ţară.

sursa: News.ro, sursa foto: News.ro

Știri video

Comentarii

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Top Articole