Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Muncii a publicat în transparență publică un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative pentru pilonul II de pensii.
Potrivit proiectului, se ia în considerare dezvoltarea și evoluția sistemului de pensii private, pentru crearea unui cadru legal actualizat la cerințele și provocările existente, comparativ cu momentul demarării acestuia:
– necesitatea asigurării funcţionării în condiţii de siguranţă a administratorilor fondurilor de pensii private, a depozitarilor activelor fondurilor de pensii private, precum și a Fondului de garantare a drepturilor din sistemul de pensii private, prin stabilirea, la nivelul legislației primare, a unor reguli privind guvernanța corporativă a acestora, prevenirea conflictului de interese și stabilirea unor politici contabile, astfel încât activitatea de administrare și depozitare să se desfăşoare în condiţii optime;
Citește integral pe economedia.ro