Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Guvernul britanic a prezentat marţi în parlament o reformă a sistemului de justiţie vizând descongestionarea tribunalelor, copleşite de numărul mare al dosarelor în aşteptare, care împiedică buna funcţionare a justiţiei, transmite agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
Principala măsură a reformei este reducerea situaţiilor în care se va recurge la juraţi, pentru accelerarea pronunţării hotărârilor.
Această reformă este ‘cumplit de necesară’, a declarat în Camera Comunelor ministrul justiţiei, David Lammy.
În Marea Britanie, infracţiunile grave (omoruri, violuri) sunt judecate de o curte formată dintr-un magistrat profesionist asistat de un juriu constituit din 12 cetăţeni traşi la sorţi, iar cele minore sunt de doar de resortul magistraţilor profesionişti.
Între aceste două extreme, infracţiuni precum furturi, jafuri sau trafic de droguri pot ajunge la o jurisdicţie sau alta.
În faţa parlamentarilor, Lammy a insistat pe faptul că ‘procesele cu juriu vor continua să fie piatra de temelie a sistemului pentru infracţiunile cele mai grave’, el dând asigurări că, chiar şi după reformă, ‘trei sferturi dintre procesele care implică un juriu popular vor continua să fie audiate de acesta’.
Concret, infracţiunile grave susceptibile la condamnări de peste 3 ani de închisoare vor fi judecate de o curte cu juriu. În cazul celorlalte, inculpaţii vor fi judecaţi exclusiv de judecători profesionişti.
În cadrul reformei, guvernul doreşte să înfiinţeze o secţie specială în ‘Crown Courts’, jurisdicţiile care implică un juriu.
În prezent, aproape 80.000 de dosare sunt în aşteptare la ‘Crown Courts’, o cifră care aproape s-a dublat după 2019. ‘Fără acţiune urgentă’, această întârziere ar putea ajunge la 100.000 de dosare până în 2028, a prevenit ministerul într-un comunicat.
Unele victime aşteaptă până la patru ani înainte de un proces, iar peste 10% din cazurile de viol cu victime adulte nu sunt finalizate pentru că victima decide să renunţe în cursul procedurii, a indicat ministerul.
Reforma intenţionată de guvern suscită însă îngrijorare în rândul avocaţilor, iar o sută dintre aceştia au adresat săptămâna trecută o scrisoare Ministerului Justiţiei.
Printre celelalte măsuri anunţate se află un fond suplimentar de 550 milioane de lire (626 milioane de euro) pe trei ani pentru întărirea serviciilor de asistenţă pentru victime şi martori pe întreg parcursul procesului judiciar.