Greva profesorilor, prima lebădă neagră pentru Ciolacu. PSD se pregătește să guverneze în premieră cu probleme sociale masive

Cu 2.400 de lei net salariul pentru profesorii debutanți, greva era doar o chestiune de timp. Ciolacu decontează acum, chiar dinainte să preia mandatul de premier, lipsa oricărei reforme a coaliției pe care o co-prezidează. Epoca în care banii de la UE curg fără efort și fără obligații s-a terminat, iar pentru PSD e o premieră îngrijorătoare în ultimii 19 ani: preia guvernarea când societatea stă să explodeze.

Greva anunțată de sindicate e lebăda neagră inevitabilă într-o țară în care reformele necesare ca apa în deșert sunt mimate prost de 18 luni de o coaliție care are oroare de schimbarea status-quo-ului. Oricât de nedrept li se pare PSD-iștilor că se întâmplă fix pe mandatul lor, realitatea e că ei înșiși au contribuit, alături de liberali și de Iohannis, la acumularea tensiunilor și dezechilibrelor din societate.

Când inflația a ajuns și la 17%, când un profesor debutant câștigă 2.400 de lei față de cei aproape 7.000 de lei ai unui un judecător stagiar, când sinecuriștii de partid au ajuns să câștige sume obscene, e logic că o parte a societății e aproape de clocot.

Recomandări Video:

Articolul continuă mai jos...

Sfaturi pentru a evita să te simți prea plin după o masă

05;35

Dispozitivul care va fi obligatoriu pe mașinile înmatriculate începând cu 6 iulie 2024

2:50

Au fost operați primii pacienți în spitalul construit din donații de asociația „Dăruiește Viață”

23:06

Cine sunt trolii și cum îi identificăm?

6:57

Satoshi, despre ce înseamnă Europa pentru artiștii moldoveni

10:12

Liderii de sindicat au simțit momentul și au țintit călcâiul lui Ahile: examenele naționale (admiterea la liceu și Bac-ul). Și-au betonat greva cu un referendum în rândul profesorilor și zeci de cereri formale de rezolvare a situației ignorate de guvernanți. Ceea ce clasa politică percepe drept șantaj e de fapt o decizie managerială corectă a sindicaliștilor: au găsit fereastra de oportunitate.

Apariția lebedei negre a produs deja primele efecte politice. Iohannis, creatorul de facto al coaliției antireformiste, a arătat direct cu degetul spre PSD. Mai precis, spre Ministerul Muncii, căruia i-a cerut să rezolve ”un pic mai repede” noua lege a salarizării. Și, prin extensie, către viitorul premier de la PSD, care va avea pe cap rezolvarea situației din educației.

Cu aroganța marcă înregistrată, președintele Iohannis a respins orice legătură între situația catastrofală din educație și proiectul lui de suflet, România educată. Formal, așa e: salarizarea profesorilor nu face obiectul proiectelor de legi ale educației. Dar guvernele moșite de Iohannis în ultimii trei ani și jumătate (Orban, Cîțu, Ciucă și probabil Ciolacu) au avut timp suficient să refacă grilele de salarizare, să reformeze administrația publică, să prioritizeze educația așa cum tot cere sforăitor șeful statului.

Cinismul lui Iohannis e total. Nu a urmărit nici o secundă binele sistemului public de educație. Dimpotrivă. Proiectele de lege și deciziile luate de miniștrii Cîmpeanu și Deca indică un comportament complet distructiv față de școala de stat, în beneficiul privaților din domeniu. E cam ce se întâmplă și cu sistemul public de sănătate.

Dacă i-ar fi păsat cât de puțin de soarta educației, președintele României Educate s-ar fi legat cu lanțuri de gardul de la Cotroceni, ar fi făcut presiuni publice ca să își determine propriile guverne să așeze educația printre prioritățile statului: salarii decente pentru profesori, condiții bune pentru elevi, concurență reală în școli. Evident, nimic nu s-a întâmplat. Turistul din Sibiu a dormit confortabil 8 ani și jumătate la Cotroceni. A fost atent doar la interesele nelegitime ale mafiilor din educație, ale rectorilor transformați în feudali atotputernici. Nimic pentru elevi, nimic pentru profesori.

Marele proiect România Educată e doar o petardă propagandistică menită să umple cu ceva două mandate goale de conținut.

Culmea e că Marcel Ciolacu și nu Iohannis e cel care decontează politic criza din educație. PSD va avea în viitorul guvern premierul și Ministerul Muncii, cel care prin PNRR e titular de jalon pentru reforma salarizării bugetarilor.

Ciolacu va afla rapid că soluții miraculoase nu există. Ca să dea bani profesorilor, trebuie să taie de undeva. Ori de la investiții, ori de la alți bugetari, ori să stopeze furturile din firmele de stat, ori să taie de la zecile de mii de sinecuriști cu care PSD, PNL și UDMR au sufocat administrația publică și firmele de stat.

Odată ajuns premier, Ciolacu va pricepe rapid legile economiei, legile pieței. Nu poate lua la nesfârșit din bugetul de stat ca dintr-un sac fără fund. Și va vedea că dacă le dă satisfacție profesorilor, vor veni alții la rând: bugetarii de prin ministere, portăreii de la Fisc, asistenții sanitari, angajații din primării. Federația Solidaritatea Sanitară a anunțat deja pregătirile pentru grevă generală la început de iulie. Și a anunțat-o public cu ținta clară pe Ciolacu: „Precizăm că acţiunile de protest vor fi desfăşurate după numirea noului Guvern, pentru a maximiza şansele ca revendicările angajaţilor din sănătate să fie satisfăcute”.

Și nu prea mai are loc de joc politic, cum a tot făcut-o PSD de 20 de ani. E pentru prima oară când PSD trebuie să rezolve problemele create tot de el. Până acum, schema era simplă: PSD dădea marile tunuri populiste, câștiga dividendele politice, și venea dreapta să repare stricăciunile. Acum, prins în chingile PNRR și ale supravegherii stricte a Comisiei Europene pe deficit bugetar, PSD e în premieră într-o situație complicată, fără prea multe opțiuni.

O arată de altfel și comportamentul mult mai strict al Comisiei Europene când e vorba de tranșa 2 din PNRR. Aproape 3 miliarde de euro, o gură de aer pentru coaliție, sunt opriți de Bruxelles pentru că lipsesc reformele. Și e doar începutul.

Anii de calm social s-au terminat. Segmente tot mai largi de populație sunt nemulțumite, la care se adaugă presiunea unui partid extremist, AUR, care face tot posibilul să scoată lumea în stradă.

Ajuns în acest punct, Ciolacu va avea trei opțiuni. Prima: să facă reformele, dureroase pentru proprii baroni și clienți de partid. A doua: să încerce mimarea lor, cum au făcut și predecesorii, sperând că statul nu va crăpa de tot până la prezidențialele din 2024 pe care le vizează. A treia: să dea vina pe UE pentru toate eșecurile politice interne, așa cum PSD a încercat deja pe chestiunea pensiilor și a irigațiilor respinse din PNRR.

Dacă rezolvă grevele și gestionează corect economia până la șirul de alegeri din 2024, Ciolacu va intra pe cai mari în anul electoral, cu țintă clară la prezidențiale. Dacă va eșua însă, tovarășii din PSD îl vor sacrifica ritualic.

Un lucru e cert însă. Ciolacu e produsul perfect al unei clase politice care a practicat cu metodă contraselecția liderilor și care a perpetuat inversarea comunistă a scării valorilor. Și să vrea să facă reforme, nu prea știe și nici nu are cu cine prin partid. Pariul său ambițios, că va face o figură frumoasă de premier care-i va permite să atace în 2024 cu prima șansă alegerile prezidențiale, pare mai riscant decât oricând.