Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Federația SANITAS a anunțat declanșarea grevei împotriva politicilor economice și sociale ale Guvernului. La protest vor participa 480 de unități medicale din întreaga țară. Calendarul protestelor include o grevă de avertisment pe 20 iulie, urmată de o grevă generală începând cu 28 iulie, potrivit Mediafax.
Potrivit Cristinei Rădulescu, reprezentanta SANITAS Constanța, „gradul de nemulțumire al angajaților din Sănătate și Asistență Socială este uriaș. (…) problema este acest deficit de personal, pentru că angajații, practic, muncesc până la epuizare, lucrând ore suplimentare pentru a asigura continuitatea, nu-și mai au concedirile de odihnă, iar acum sunt, practic, răspătiți cu acest proiect al legislației, care le diminează veniturile. Vreau să vă mai dau și eu un exemplu din acest nou proiect al legislarizării”.
„Foarte multe secții rămân fără sporuri. Secții foarte grele, precum gastroenterologie, medicină internă, nefrologie, urologie. Atunci când se scoteau posturi la concurs, la stal Județean Constanța, când s-au scos posturi pentru aceste secții, nu am avut candidați. De ce? Pentru că aceste secții oricum au în actuala lege un scor foarte mic, între 12 și 15%”, a spus Rădulescu.
Reprezentanta SANITAS Constanța a mai precizat că susținerea pentru proteste este ridicată în județ.
„În județul Constanța, peste 75% dintre membrii de sindicat din unitățile sanitare au semnat pentru aderarea la grevă. Alături de ei au semnat și foarte mulți angajați care nu sunt membrii ei de sindicaturi sau sunt membrii altor sindicate. Și important de menționat este că au fost inclusiv pacienți care ne-au spus că ne susțin și ne-au întrebat dacă pot să semneze și ei”.
„Sunt specializări în care sporurile nu depășesc 15% și pot să rămână fără sporuri”, a mai spus aceasta.
S-au strâns 48.700 semnături pentru grevă în toată țara.
Președintele SANITAS Olt, Roxana Dumitrescu, a declarat că protestele sunt îndreptate în principal către parlamentarii care urmează să dezbată și să voteze pachetul de legi asociat reformelor asumate prin PNRR.
„Nu am așteptări de la Guvernul actual, interimar, demis, cum să îl numim, dar a aduce într-o asemenea extremă lipsa dialogului social cu partenerii sociali mă duce la gândul că nici nu mai știu ce să-i spun copilului meu dacă în România mai este democrație sau nu. Este incredibil să ajungi să pui în pericol viața socială a 1,3 milioane de bugetari fără să te consulți cu partenerii sociali. Noi suntem profesioniști. Noi am fi putut să ajutăm la construirea acestei legi, pentru că am avut un draft paralel”, a spus Dumitrescu.
Liderul sindical a susținut că resursa umană este cea mai mare problemă . Potrivit acesteia, sistemul medical românesc are nevoie de aproximativ 30.000 de angajați pentru a acoperi deficitul actual de personal.
„Nu există nicio țară din Uniunea Europeană care să-și plătească personalul medicosanitar în zilele de sărbători legale sau în weekenduri cu un spor mai mic de 100%. Actualul guvern interimar și, în speță, Ministerul Muncii, (…) încearcă să introducă prin noul proiect al legii salarizării un spor de 10%. Avem țări precum Spania, Belgia sau Olanda care își plătesc personalul medicosanitar în zilele de sărbătoare legală cu un spor de până la 250%. Guvernanții (…) n zilele de sărbători legale stau acasă, împreună cu familia, împreună cu copiii, dar personalul medicosanitar merge la serviciu”, a declarat președintele SANITAS Olt.
Președintele SANITAS, Iulian Pope, a declarat că protestul nu este îndreptat împotriva spitalelor sau a pacienților, ci împotriva politicilor economice și sociale promovate de Guvern.
„Nu e o grevă clasică împotriva angajatorilor, ci este împotriva politicilor guvernamentale. E adevărat că în spațiu public s-a vorbit cel mai mult despre noua lege, despre proiectul legii salarizării unitare, dar aceasta, să știți că nu este decât picătura care a umplut paharul. Sistemul sanitar public este sub asediu de câțiva ani, de câțiva ani avem posturile blocate și suntem aproape în grevă”, a afirmat liderul sindical.
Motivele grevei
Acesta susține că angajații din sănătate au fost afectați în ultimii ani de diminuarea unor beneficii și de lipsa personalului, situație care a dus la suprasolicitarea celor rămași în sistem.
„De la medici până la infirmieri, îngrijitoare, (…) toți sunt epuizați fizic și psihic. (…) În ultimul timp, colegilor mei din sănătate li s-a interzis, li s-a tăiat accesul la indemnizație de hrană, la vouchere de vacanță, o serie importantă de sporuri au fost diminuate și cel mai important, posturile blocate”, a spus Pope.
Sindicaliștii critică și proiectul noii legi a salarizării unitare, despre care afirmă că ar putea aduce pierderi de venituri pentru o mare parte dintre angajații din sistemul sanitar.
„Dacă el va rămâne în forma prezentată de Ministerul Muncii, vor avea pierderi de venituri.Să știți că sub acele sume compensatorii, așa cum a fost prezentată în spațiu public, de fapt sunt pierderi de salariu. ”.
„Vor avea de suferit și pacienții cronici”
Liderul sindical a precizat că pacienții care au nevoie de îngrijiri urgente nu vor fi afectați de proteste, însă a admis că activitatea medicală va fi redusă.
„Da, vor avea de suferit pacienții cronici, din păcate. Se vor asigura cu urgențele, așa cum am spus. Și așa cum prevede lumea, legea și așa ne dorim și noi. Viața nimănui nu va fi pusă în pericol. Rugăm pacienții să fie alături de noi, pentru că, repede, este vorba despre sistem”, a afirmat Pope.
Potrivit acestuia, SANITAS a notificat 523 de unități sanitare. Serviciile de ambulanță nu pot participa la grevă deoarece legea le interzice acest lucru, iar în alte câteva zeci de unități nu există sindicat.
„Și de asemenea să atrag atenția Parlamentului României că stă aleși acolo de oameni, să voteze legi pentru oameni, nu pentru jaloane. Nu pentru cifre, nu pentru deficit, nu pentru asta stă aleși acolo”. Federația SANITAS cere „partidelor parlamentare și le cerem să nu voteze legea salarizării unitare în forma actuală”.
Greva de avertisment va avea loc pe 20 iulie, între orele 09:00 și 11:00, iar greva generală este programată să înceapă pe 28 iulie. În perioada protestelor vor fi menținute serviciile medicale obligatorii prevăzute de lege, inclusiv asistența pentru urgențe.