Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Cristian Ghinea (USR) spune că cei de la USR au fost invitaţi la o nouă întâlnire, luni, la Guvern, la ora 18,00, pentru discuţii privind ministerele din noul Executiv care se negociază cu PSD, PNL, UDMR şi minorităţi. El a precizat că USR nu discută despre ministere până când nu bat în cuie programul de guvernare şi nu ştiu foarte clar bugetul pe anul viitor, transmite News.ro.
Cristian Ghinea a declarat că au fost invitaţi la o altă discuţie, la ora 18.00, la Guvern.
”Vom avea astăzi un Birou National în care vom discuta despre poziţia noastră”, a spus Ghinea, arătând că la 18.00 urmau să discute despre ministere.
”Nu s-a discutat în niciun format cu USR despre împărţiri de ministere şi minişti, tot ceea ce a apărut pe surse zilele astea este bullshit care se vântură în spaţiul public. Nu discutăm despre ministere până când nu batem în cuie programul de guvernare şi nu ştim foarte clar bugetul pe anul viitor. Participăm diseară la discuţii în care vom relua tema buget şi program de guvernare. Nu vom împărţi nimic, până când nu ştim exact ce face viitorul guvern”, a mai arătat reprezentantul USR.
”Poziţia explicit pusă de premierul Ciolacu de mai multe ori, astăzi, facem întâi guvern şi coaliţie şi apoi acel guvern va decide cu taxele şi impozitele şi bugetul este complet inacceptabil şi pentru noi, şi pentru români”, a mai spus Ghinea.
Ideal ar trebui ca PNL sa fie alaturi de USR in intentia sincera de reforma. Daca raman langa PSD pentru ca primari si ciolan scoaterea lui Bolojan in fata e doar teatru. USR n-ar trebui sa fie singur pe pozitiile astea talibane .
@bula CORECT !!! si atunci vom vedea daca PNL chiar doreste reforme asa cum s-a laudat impingandu-l in fata pe Bolojan
mai bine USR in opozitie decat sa fie mascota a PSDNLUDMR
si atunci vom vedea daca PSDNLUDMR au invatat ce li s-a transmis de electorat .. desi multi din PSD deja se „regases” in aur/pot/sos ca sueveranisti .. adica stapani pe toti banii munciti cinstit in tara asta
PSDNLUDMR nu a invațat nimic!
Trag de timp pâna ce USR renunță!
Si pe urma garcea parcea!😮
„regasesc”*
Daca nu participi nu faci nimic util si vei fi blamat, cum se intampla si daca participi, oricat de performant ai fi. Churchill a castigat ww2, apoi a pierdut alegerile.