Donează aici. Susține o presă liberă.
Funcționăm ca organizație non-profit, iar banii rezultați din contribuțiile cititorilor sunt destinați integral finanțării proiectului G4Media.
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
Ministerul Apărării din Germania a desemnat locaţii pentru 24 de centre de evaluare a candidaţilor la efectuarea serviciului militar, primul dintre ele urmând să se deschidă mai târziu în acest an, în condiţiile în care începe să-şi facă simţite efectele o lege pentru mărirea numărului de recrutări pe bază de voluntariat, relatează agenția de știri dpa, citată de Agerpres.
Două dintre centre sunt planificate în oraşele Kassel, din centrul ţării, şi Wiesbaden, din est.
De la mijlocul lui 2027, tinerii urmează să fie evaluaţi dacă sunt apţi fizic, mental şi intelectual pentru a efectua serviciul militar.
Astfel de centre urmează să fie înfiinţate în 16 locaţii militare existente. În afară de Kassel şi Wiesbaden, acestea se vor deschide la Bonn, Dresden, Hamburg, Kiel, Koblenz, Leipzig, Magdeburg, Neubrandenburg, Nuremberg, Oldenburg, Potsdam, Saarlouis, Schwerin şi Ulm.
Alte opt centre ce evaluare pentru recrutare vor fi înfiinţate la Bielefeld, Braunschweig, Dortmund, Jena, Kempten, Offenburg, Regensburg şi Würzburg.
Germania a reintrodus un program de recrutare voluntară anul trecut, într-un efort de a creşte numărul de soldaţi drept răspuns la războiul declanşat de Rusia în Ucraina şi în contextul noilor obiective ale NATO.
De la începutul anului, bărbaţii în vârstă de 18 ani au de completat un chestionar care evaluează pregătirea lor pentru efectuarea serviciului militar.